Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare Gazprom ieftinește gazele pentru Republica Moldova cu 12% în preajma alegerilor de peste Prut. Importurile din România mai așteaptă

Gazprom ieftinește gazele pentru Republica Moldova cu 12% în preajma alegerilor de peste Prut. Importurile din România mai așteaptă

Iasi Ungheni

Gigantul rus de stat Gazprom a ieftinit prețul de import al gazelor naturale achiziționate de către Republica Moldova, dependentă 100% de livrările din Rusia, cu 12%, de la 378 la 331,8 dolari/mia de metri cubi, acordul dintre cele două părți fiind semnat cu puțin timp înainte de alegerile legislative de peste Prut, programate pentru 30 noiembrie. Pe de altă parte, potrivit Europa Liberă, va mai dura până ce gazoductul Iași-Ungheni, prin care Republica Moldova va putea importa gaze din România, va deveni funcțional, ministrul Economiei, Andrian Candu, semnând de-abia săptămâna trecută actele necesare în acest sens.

Contractul de furnizare a gazelor în Republica Moldova a fost prelungit pînă la 31 decembrie 2015. Suplimentul la contract ce prevede extinderea acestuia cu încă un an a fost semnat marți, la Chişinău, de către managerul Moldovagaz, Alexandr Gusev, şi vicepreședintele consiliului de administraţie al Gazprom, Aleksandr Medvedev, transmite Moldpress.

De asemenea, a fost prelungit contractul privind tranzitul gazului pe teritoriul Republicii Moldova.

„Este o realizare. Securitatea energetică spre care tindem este asigurată”, a declarat, după semnarea documentelor, vicepremierul și ministrul Economiei, Andrian Candu.

Ministrul a anunţat că, potrivit acordului, Moldova va importa în anul 2015 gaze ruseşti la preţul de 331,8 dolari/mia de metri cubi. În ultimele două trimestre, Moldovagaz a plătit pentru gazele achiziţionate de la Gazprom 378 dolari/mia de metri cubi.

„Suplimentele la contracte sunt ajustate la condiţiile pieţei, atât în ceea ce priveşte livrările de gaze către Moldova, cât şi tranzitarea gazelor spre Balcani. După semnare, Moldova va fi sigură că nu va rămâne fără gaze, iar Rusia va fi sigură că tranzitarea se va face fără probleme”, a declarat CEO-ul Gazprom, Aleksandr Medvedev.

Ministrul moldovean al economiei declarase anterior că se aşteaptă „la surprize plăcute” din partea concernului rus. „...Am anunţat că este posibilă o reducere de 5-6 dolari (la mia de metri cubi) a preţului la gazele livrate, dar s-ar putea să avem şi surprize mai bune în acest sens”, afirmase Candu, într-o declaraţie făcută la sfârşitul lunii octombrie, potrivit Mold-street.com.

Contractul în vigoare a fost semnat în decembrie 2006 şi a expirat la 31 decembrie 2011. De atunci, contractul a fost prelungit succesiv în următorii ani.

Contractul din 2006 prevedea majorarea treptată a preţului de import. În consecinţă, preţul de achiziţie a crescut de la o medie de 76,1 dolari/mia de metri cubi în 2005 până la circa 380 dolari/mia de metri cubi în 2013.

Moscova condiţiona semnarea unui nou acord de renunţarea de către Republica Moldova la documentele semnate în cadrul Tratatului Energetic European şi de soluţionarea problemei datoriilor la gaze, care s-ar ridica la peste patru miliarde de dolari.

Republica Moldova, unde vor avea loc alegeri parlamentare la 30 noiembrie, cărora le este atribuită o mare importanţă geopolitică de către mulţi observatori, importă anual circa 3 miliarde metri cubi de gaze, din care consumă doar 1 miliard, restul fiind destinat regiunii transnistrene.

Prima moleculă de gaz românesc încă nu și-a făcut bagajele pentru cursa Iași-Ungheni

Pe de altă parte, potrivit Europa Liberă, va mai dura până ce gazoductul Iași-Ungheni, prin care Republica Moldova va putea importa gaze din România, va deveni funcțional, ministrul Economiei, Andrian Candu, semnând de-abia săptămâna trecută actele necesare în acest sens.

De gestionarea Gazoductul Iaşi-Ungheni urmează să se ocupe Întreprinderea de Stat „Vestmoldtransgaz”, fondată special pentru această activitate. Numai că această întreprindere deocamdată nu a solicitat la ANRE de peste Prut licenţă pentru transportul gazului românesc, deşi practic a primit undă verde, după ce ministrul economieiAndrian Candu a semnat săptămâna trecută toate actele necesare şi conducta a fost predată întreprinderii în gestionare.

„Sunt semnate toate actele ce ţin de primirea lucrărilor, primirea şi predarea lucrărilor. Tot ce a ţinut de Ministerul Economiei şi de mine personal s-a făcut, documentele sunt semnate. Sunt câteva autorităţi care fac auditul final şi deja darea în exploatare ca atare”, a declarat Candu.

Conducerea ANRE a declarat în repetate rânduri că, imediat cum va fi solicitată, licenţa va fi eliberată în regim de urgenţă. Până atunci însă nu poate fi semnat nici contractul de furnizare cu compania românească şi nici tariful pentru transportarea gazelor nu poate fi stabilit. Prin urmare, spun mai mulți experţi citați de Europa Liberă, probabil că începerea livrării efective a gazelor prin conductă va fi amânată cu câteva săptămâni.

„Deocamdată nu este limpede dacă autorităţile moldovene au găsit soluții de compromis, după ce premierul Leancă declarase recent că Executivul şi-ar fi dat seama mult prea târziu că singurul distribuitor care trebuie să cumpere şi să preia pentru distribuire gazul românesc este compania MoldovaGaz, în care concernul rus Gazprom are influenţă importantă, ca să nu zicem decisivă”, comentează Europa Liberă.

Expertul în energetică Ion Preaşcă opinează că, în ajun de alegeri. autorităţile moldovene s-au lansat în promisiuni hazardate privind funcţionalitatea conductei, în acelaşi timp mişcându-se prea încet în executarea procedurilor formale sau tehnice:

„Autorităţile trebuiau să prevadă că o să fie dificultăţi tehnice, organizatorice, trebuiau să pregătească cadrul legal, în care să fie prevăzută modalitatea de transmitere a acestui gazoduct. Gazprom, oficial nu are nici o treabă aici. Însă ştim că consumatorii din Ungheni, care vor putea beneficia de gaz românesc, sunt deserviţi de UngheniGaz care face parte din MoldovaGaz, controlat de Gazprom. Prin urmare, UngheniGaz va trebui să renunţe la gazul de la Gazprom. În mod normal asta trebuie coordonat în cadrul Consiliului MoldovaGaz format din reprezentanţi autohtoni şi cei de la Gazprom. Există o implicare, însă eu nu cred că ei au pus un fel de veto, dar când apar asemenea probleme se discută, se coordonează şi asta durează”, a spus Preașcă.

La rândul său, fostul director al ANRE de peste Prut, Victor Parlicov, a declarat că locuitorii din Ungheni şi din localităţile apropiate vor trebui să mai aştepte ceva timp până gazul din România va ajunge în casele lor întrucât ar urma să semneze noi contracte prin care să refuze gazul rusesc, în schimbul celui importat din România, formalităţi ce ar putea dura şi câteva luni.

Tag Cloud