Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare Benzinăria unui colonel SRI, în faliment

Benzinăria unui colonel SRI, în faliment

benzinarie Giurgiu

 

Compania BGM Petrol, care în anii trecuţi a aparţinut lui Ion Garagancea, fostul şef al SRI Giurgiu, a ajuns în faliment, cu datorii neplătite de 9,4 milioane de lei, cele mai multe către Fiscul din Giurgiu, indică documentele lichidatorului judiciar, consultate de Energy Report.

Garagancea a fost acuzat de DIICOT ca fiind liderul unei grupări infracţionale însă Tribunalul nu a dat curs cererii DIICOT de arestare preventivă în 2011, astfel că, colonelul SRI în rezervă şi-a văzut liniştit de afaceri în continuare.

Revenind la BGM Petrol, aceasta a fost dată de colonelul SRI lui Cristian Manda, fost partener de faceri. În ultima perioadă, până la insolvenţa survenită la finele lui 2014, asociaţii BGM Petrol au fost Gavini SRL (controlată de Cristian Manda după ce înainte a fost controlată de Garagancea), Manda Cristian Liviu şi Gina Bratu. Înainte de aceasta, şi firma Gavini a fost controlată de Garagancea şi de prim-vicepreşedintele PDL Giurgiu, Dan Niţulescu, fost prefect al judeţului Giurgiu.

Cauzele falimentului

Compania a intrat în procedura simplificată de faliment, notificarea în acest sens fiind depusă în 3 februarie 2015. O să trecem în revistă câteva dintre cauzele punctate de lichidatorul judiciar.

Activitatea anului 2013 și 2014 a fost afectată de suspendarea activității pe 3 luni din anul 2013 de către Direcția Națională a Vămilor, după un proces verbal de constatare și sancţionare a unor contravenții. La acestea s-au adăugat şi blocarea conturilor bancare ca urmare a executării silite a unei amenzi contavenţionale de 100.000 lei și a unei amenzi complemantare de 9,4 milioane lei, reprezentând contravaloarea vânzărilor de carburanți la pompă pe perioada 6 noiembrie 2010 – 5 februarie 2013.

Sancțiunile au fost aplicate din cauza “expirării valabilității verificării metrologice a pompei de distribuție și a riglei gradate”, se arată într-un raport al lichidatorului.

Deficiențele au fost remediate iar sancțiunile au fost contestate.

Instanță de fond a înlocuit sancțiunile cu avertisment, iar Instanța de recurs a redus amenda contaventională de la 100.000 lei la 20.000 lei și a menținut amenda complementară de 9.434.620 lei.

Or, activitatea desfășurată de companie nu poate genera un profit din care să se achite datoria de 20.000 lei și respectiv, 9.434.620 lei, astfel că BGM Petrol a intrat în incapacitate de plată.

Atât Instanța de fond, cât și Instanța de recurs au reținut că în ciuda neverificării metrologice a pompei și riglei gradate, benzinăria a funcţionat pe toată perioada în parametrii normali, fără defecțiuni, fără erori de livrare. Sigiile au fost intacte și nu s-a creat un prejudiciu concret nici statului prin neplata impozitului și nici clienților.

Cu toate acestea, lichidatorul judiciar consideră că omisiunea de a verifică la termenul legal aparatură de măsură și control reprezintă o culpă. Lichidatorul a propus ca suportarea pasivului benzinăriei să se facă de către administratorul statutar Cristian Manda.

 

Tag Cloud