Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare Un operator depozit subteran gaze se desfiinţează. Romgaz şi GDF, acţionari

Un operator depozit subteran gaze se desfiinţează. Romgaz şi GDF, acţionari

depozit subteran gaze

Amgaz, operatorul de înmagazinare gaze al depozitului subteran Nadeş-Prod-Seleuş, Sarmaţian VII (judeţul Mureş) îşi pregăteşte terenul pentru dizolvare, plătind în prealabil datoriile şi penalităţile către creditori, indică un document recent al companiei, consultat de Energy Report.

Amgaz s-a înfiinţat în august 2003, având ca activitate principală înmagazinarea subterană a gazelor naturale.

Acţionarii companiei sunt “GDF International SAS”, care deţine tot 65% din acţiuni şi Romgaz cu 35%.

Săptămânile trecute, compania a aprobat în AGEA majorarea de capital cu 1,9 milioane de lei aport în numerar prin emiterea de acţiuni noi. Astfel, capitalul social se majorează de la 24.425.000 lei la 26.325.000 lei.

În document se precizează că aportul de capital social va fi utilizat pentru: “(i) plata cu prioritate a datoriei restante către societatea SIRCOSS (Sucursala de Intervenţii, Reparaţii Capitale şi Operaţii Speciale la Sonde a Romgaz, n.r.), reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi a penalităţilor de întârziere calculate până la momentul plăţii, (ii) plata furnizorilor / creditorilor societăţii, (iii) plata taxelor şi impozitelor, (iv) plăţi curente în vederea pregătirii societăţii pentru dizolvare”.

Oricum, în timpul crizei, operatorul nu prea a avut activitate astfel că din anul 2009 nu a mai avut rulaj cât pierderi. În anul 2009, operatorul a avut o cifră de afaceri de 1,8 milioane de lei şi pierderi de 3,6 milioane de lei.

Tag Cloud