Energy Report

Obligativitatea de înmagazinare de gaze impusă de ANRE a fost deja îndeplinită, cu peste două luni înainte de expirarea termenului. România ar putea intra în această iarnă cu depozitele pline

Furnizorii și producătorii de gaze din România au atins deja, cu două luni înaintea expirării termenului legal, nivelul de gaze înmagazinate impus de Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), de 23,5 TWh. Luni dimineață, în depozitele operate de Depogaz (filială a Romgaz) erau înmagazinați 21,77 TWh, iar la Depomureș (operat de Engie) alți 1,83 TWh, rezultând un total de 23,6 TWh, cu 100 GWh peste obligativitatea legală impusă de ANRE.

Termenul până la care companiile autohtone ar fi trebuit să atingă acest nivel este finalul lunii octombrie. Dacă ritmul de injectare a gazelor ar fi același din ultimele luni, de peste 150 GWh/zi, capacitatea de depozitare disponibilă, de 32,99 TWh ar fi insuficientă.

Până pe 31 octombrie au mai rămas 70 de zile, în care, la un volum injectat de 150 Gwh, ar putea fi depozitați 10,5 TWh. Numai că, în absența unor retrageri, volumul total ar fi de 34,1 TWh, cu 1,2 TWh peste capacitatea totală de 32,9 TWh, disponibilă în depozitele operate de Romgaz și Engie.

Volumul de gaz înmagazinat în acest an este cu peste 26% mai ridicat decât cel existent în depozite în urmă cu un an, când, pe 26 august 2018, erau depozitați 18,7 TWh.

Furnizorii au toate motivele să majoreze cantitatea de gaze din depozite. În primul rând, zăcămintele autohtone sunt îmbătrânite, find caracterizate de un declin natural al producției (de 5-7%), ceea ce va limita oferta din această iarnă.

În al doilea rând, încă nu se știe dacă Gazprom va prelungi contractul de tranzit prin Ucraina, ceea ce ar putea reduce considerabil capacitatea de import de la 1 ianuarie 2019, singura rută disponibilă rămânând cea ungară, cu capacitate limitaă și insuficientă asigurării consumului de iarnă a României.

În al treilea rând, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a majorat cu 10%, la 23,5 TWh, obligațiile de depozitare ale furnizorilor pentru această iarnă, după ce în iarna precedentă le majoraseră cu alte 14 puncte procentuale.

În al patrulea rând, prețurile gazelor de import sunt mai mici decât cele din producția autohtonă, rezultat al limitării cantităților pe piața liberă în urma plafonării prețurilor prin OUG 114, ceea ce ar face atractivă contractarea și apoi depozitarea lor la prețuri evident mai reduse decât cele de iarnă.

Paradoxal însă, majorarea cantităților înmagazinate nu au fost determinate de niciuna din acestea, ci a fost o consecință neintenționată a OUG 114 și a legislației secundare a ANRE.

Dar cum s-a ajuns la această situație? În ultimii ani, Guvernul a decis să ignore orice principiu economic și să adopte o politică de subvenționare a consumului și de descurajare a ofertei. Astfel, a fost majorată fiscalitatea în domeniul productiv, inclusiv prin legea offshore, care i-a determinat pe americanii de la Exxon să anunțe că renunță la participația la Neptun Deep. Totodată, a fost stimulat consumul prin plafonarea prețului gazelor pentru consumatorii casnici și pentru sistemele de încălzire centralizată la 68 de lei/MWh. Numai că aceasta politică duce în mod inevitabil la crearea unei penurii de gaz pe piețele centralizate (cu preț "liber", nereglementat), penurie acoperită de importuri la un preț mai mare comparativ cu cel de pe piețele vecine, dar mai mic comparativ cu cel de pe piața internă.

În teoria monetară există un principiu, legea lui Gresham, care prevede, în varianta sa populară, că “banii răi alungă de pe piață banii buni”. În momentul în care un guvern subevaluează o monedă aflată în circulație în raport cu alta, prima monedă dispare de pe piață, fiind folosită ca mijloc de tezaurizare (economisire), în circulație rămânând doar moneda supraevaluată.

Un fenomen similar s-a întâmplat și cu gazul din producție internă care, prin impunerea unui preț fix (cel puțin pentru jumătate din producție) de 68 de lei/MWh a fost subevaluat de către guvern în raport cu gazul de import.

Astfel, cererea în vederea tezaurizării (înmagazinării) de gaz subevaluat (gaz din producție internă) a crescut. Potrivit Transgaz, “din datele analizate s-a observat o supraevaluare a majorității cererilor de consum (la preț reglementat de 68 lei/MWh n.r.). La solicitările Departamentul Operare de reconsiderare a consumului estimat unii furnizori și-au reconsiderat cererea, însă cei mai mulți au păstrat estimările de consum inițiale, motivând supraevaluarea prin creșterea portofoliului de clienți sau/și prognoze cu temperaturi mai scăzute față de aceeași perioadă a anului trecut”.

Drept urmare, furnizorii “au comandat” la ANRE o cantitate supraevaluată de gaz (subevaluat de guvern prin OUG 114) în vederea înmagazinării (pentru că nu-l puteau vinde pe piețele centralizate sau către clienții industriali fără a risca o amendă de 10% din cifra de afaceri).

La rândul lor, producătorii, fiind nevoiți să pună deoparte aproximativ 50% din producție pentru alimentarea furnizorilor la preț de 68 de lei/MWh, au preferat să nu vândă restul gazului rămas la preț de vară (mai mic) și să-l înmagazineze pentru a-l comercializa la un preț mai mare pe perioada de iarnă (pentru a putea recupera o parte din "pierderile" induse de plafonarea prețului pentru cealaltă parte din producție). Așa se face că atât OMV Petrom, cât și Romgaz, și-au majorat considerabil cantitățile de gaz depozitat în nume propriu în prima jumătate a anului cu gazul pe care îl utilizau la producția de electricitate, care a fost practic zero în cazul ambilor producători în trimestrul al doilea.