Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Preturi Benzina Stiri Preturi Benzina Preturi Benzina 15 magazine Auchan vor fi deschise până la finalul anului în benzinăriile OMV Petrom

15 magazine Auchan vor fi deschise până la finalul anului în benzinăriile OMV Petrom

Diferente-Auchan

OMV Petrom, compania de petrol și gaze cu cea mai mare rețea de benzinării din România, și Auchan Retail România, subsidiara din România a Auchan Retail, al 11-lea comerciant alimentar din lume, intenționează să deschidă până la sfârșitul anului 15 magazine MyAuchan în cadrul stațiilor Petrom din București și din țară, primul urmând a fi inaugurat în cursul lunii mai.

Acesta este un proiect pilot, proiect considerat util de cei doi parteneri pentru adaptarea serviciilor și ofertei în vederea unei eventuale extinderi la scară largă a inițiativei. Potrivit unui comunicat de presă, cele două companii au semnat deja contractul de parteneriat pentru deschiderea de magazine de proximitate, care vor funcționa sub marca MyAuchan, în stațiile Petrom. Publicația Profit.ro a anunțat intenția celor două companii de a colabora la mijlocul lunii februarie, în momentul anunțării rezultatelor financiare ale OMV Petrom.

Magazinele MyAuchan din Stațiile PETROM vor avea o ofertă variată, incluzând mărcile proprii Auchan. În funcție de suprafața stației, pe rafturi se vor găsi până la 4.500 de produse dintr-o gamă variată: produse alimentare, inclusiv carne proaspătă, fructe și legume, dar și cosmetice, produse pentru bebeluși și accesorii auto.

Zona de magazin existentă din cadrul stațiilor va fi reamenajată conform standardelor MyAuchan, iar zona de case de marcat va fi comună atât pentru achizițiile de carburanți, cât și pentru magazinul MyAuchan.

„Această inițiativă este un pas înainte pentru implementarea Strategiei Actualizate 2021+ a OMV Petrom, care pune accent pe creșterea ofertei și pe îmbunătățirea experienței clienților. Consumatorul modern este mereu în viteză și vrem să ne adaptăm acestei tendințe. Astfel, vom oferi clienților stațiilor Petrom oportunitatea de a-și face cumpărăturile de zi cu zi, odată cu alimentarea cu carburant, economisind astfel timp. Asocierea celor doua branduri nu este întâmplătoare pentru că atât Petrom, cât și Auchan oferă clienților aceeași promisiune a prețurilor accesibile”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.

„Această cooperare pe scară largă, care va demara printr-un proiect pilot de calibrare, se înscrie în ambiția Auchan de a fi o companie de retail multiformat. Prin acest proiect aducem diferența Auchan mai aproape de toți românii grație gamelor adaptate de produse și servicii, produselor proaspete, de calitate, prețurilor avantajoase și unei experiențe unice de cumpărare. Nu în ultimul rând, prin intermediul acestui proiect ambițios, atât Auchan cât și Petrom vizează un obiectiv comun: 100% clienți mulțumiți.”, susâine Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România.

Tag Cloud