Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon10072024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Ucraina este reclamată pentru măsuri împotriva petroliștilor, inclusiv majorarea redevențelor. Kievul riscă despăgubiri de cel puțin 180 mil. $

Ucraina este reclamată pentru măsuri împotriva petroliștilor, inclusiv majorarea redevențelor. Kievul riscă despăgubiri de cel puțin 180 mil. $

JKX Oil and Gas

Compania de petrol și gaze JKX Oil&Gas, înregistrată în Mare Britanie și Olanda, dar controlată de mai mulți oameni de afaceri ucraineni și ruși cu importante conexiuni politice în cele două state, a reclamat statul ucrainean la o curte internațională de arbitraj pentru încălcarea Tratatului Cartei Energiei, precum și a tratatelor bilaterale de protejare a investițiilor semnate de Ucraina cu Marea Britanie și Olanda.

Reclamația celor de la JKX Oil&Gas vizează mai multe presupuse încălcări de către Ucraina a prevederilor acestor tratate internaționale.

"JKX dorește despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a încălcării de către Ucraina a acestor tratate, precum și a a angajamentelor de trata investițiile JKX într-o manieră corectă și echitabilă", se arată într-un anunț al JKX Oil&Gas, remis bursei londoneze.

Compania reclamă în primul rând faptul că autoritățile de la Kiev i-ar fi perceput în mod ilegal, din 2011 încoace, așa-numite taxe de închiriere pe perimetrele de petrol și gaze concesionate și exploatate de JKX în Ucraina, în sumă totală de 180 milioane de dolari. JKX solicită restituirea de către statul ucrainean a acestei sume.

Ofensivă împotriva companiilor petroliere

În plus, cei de la JKX susțin că, încă din 14 ianuarie, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț de la Stockholm ar fi ordonat Ucrainei să nu majoreze redevențele pentru producția de gaze naturale de la 28% la 55%. "Ordinul este obligatoriu pentru Ucraina, potrivit dreptului internațional. În caz că Ucraina refuză să pună în aplicare ordinul, JKX va încerca să impună aplicarea sa în instanțele de judecată ucrainene", precizează compania.

Guvernul ucrainean a decis, cu puțin timp înainte de finalul anului trecut, să facă permanentă dublarea cotei de redevență pentru extracția de gaze naturale aplicată producătorilor privați, de la 28% la 55%, adoptată în august 2014, majorare care, inițial, trebuia să rămână în vigoare doar până la 1 ianuarie 2015.

În plus, autoritățile de la Kiev au eliminat din Codul Fiscal excepția potrivit căreia, pentru producția extrasă din sonde noi, forate și intrate în producție după 1 august 2014, urma să se datoreze, timp de doi ani, o cotă redusă de redevență, de 30,25%, uniformizând redevența pentru gazele naturale extras de sectorul privat la 55%.

O altă lovitură aplicată de executivul Ucrainei companiilor private de petrol și gaze constă într-un decret care le impune marilor consumatori industriali de gaze naturale din Ucraina să cumpere gaze exclusiv de la compania ucraineană de stat Naftogaz, statul ucrainean amputând, astfel, o bună parte din business-ul de marketing al producătorilor privați de gaze naturale.

Oligarhi dubioși, bine conectați politic

JKX Oil&Gas este o companie de petrol și gaze listată pe bursa de la Londra, cu operațiuni de explorare și producție în Ucraina, Rusia, Ungaria, Bulgaria și Slovacia. Interesant este însă că principalii săi acționari sunt oameni de afaceri ucraineni și ruși cu importante conexiuni politice în cele două state.

Astfel, 27,5% din acțiunile JKX sunt controlate de Eclairs Group a oligarhilor ucraineni Ihor Kolomoiski și Ghenadi Boholiubov. Kolomoiski este considerat al treilea cel mai bogat om din Ucraina și s-a clasat în 2011 pe locul 377 în topul mondial al miliardarilor întocmit de revista Forbes. Este considerat un aliat al fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko. A fost numit guvernator al regiunii Dnepropetrovsk în 2014, în plin conflict dintre trupele ucrainene și separatiștii proruși.

Este acuzat de către Rusia că a finanțat mai multe organizații paramilitare ultranaționaliste și fasciste ucrainene implicate în războiul civil din estul Ucrainei.

Partenerul său de afaceri, Ghenadi Boholiubov, este considerat a fi cel de-al doilea cel mai bogat om din Ucraina.

O participație de 11,45% la JKX este deținută de omul de afaceri rus Oleksandr Zukov, fondator al defunctei companii petroliere Sintez UK. În 1991, Zukov a petrecut 6 luni în închisoare în Italia, acuzat fiind de comerț ilegal cu arme către mai multe state balcanice.

Tag Cloud