Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon10072024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare Tranzitul de gaze din România către Ucraina a fost sistat

Tranzitul de gaze din România către Ucraina a fost sistat

Exporturile de gaze către Ucraina au fost sistate de la începutul acestei luni, după ce, în ultima jumătate de an, traderii internaţionali, companiile ucrainene, dar şi Energocom, compania din Republica Moldova mandatată să asigure siguranţa alimentării, au folosit România ca ţară de tranzit în vederea depozitării gazelor în facilităţile de înmagazinare în exces ucrainene.

De ce este important Aceasta este o veste proastă pentru producătorii români care, în urma umplerii spaţiilor de depozitare autohtone, mai au ca debuşeu al producţiei interne record a anului doar exportul. Deocamdată, singurele destinaţii de export rămân Ungaria, care se apropie şi ea de un grad de umplere al depozitelor de 100%, şi Republica Moldova, al cărei consum curent este redus. Dezechilibrul dintre producţie şi consum a condus la o scădere cu o pătrime a preţurilor spot în numai o săptămână. O înăsprire a vremii, care să majoreze consumul în regiune, ar putea veni în ajutorul acestora.

Mai este interesant Operatorul sistemului de transport gaze autohton, Transgaz, va suferi la rândul său, urmând a se confrunta cu o scădere a sumelor încasate atât din rezervările de capacitate pe punctele de interconectare, cât şi din tarifele de transport percepute pentru tranzitul gazelor prin România.

Dacă la finalul lunii octombrie, prin punctul de interconectare de la Ungheni intrau în Ucraina în medie 35 GWh/zi, începând cu 1 noiembrie, nu mai circulă niciun mc de gaze, nici către Ucraina, nici din Ucraina către România.

Pe 26 septembrie a fost atins un nivel maxim de fluxuri de gaze care au intrat din România în Ucraina, de 72,5 GWh.

Decizia de a nu mai folosi România ca ţară de tranzit ar putea avea ca explicaţie scăderea consumului de gaze din Ucraina.

Potrivit unei declaraţii recente, făcute de CEO-ul celei mai mari companii de petrol şi gaze din Ucraina, Naftogaz, Oleksiy Chernyshov, pentru Reuters, consumul intern a scăzut la 18-19 miliarde mc de la 27 miliarde mc în 2021, înainte de începerea războiului declanşat de Rusia.

„Consumul total de gaze al Ucrainei, anual, este sub 20 de miliarde de metri cubi, este între 18 şi 19 miliarde de metri cubi”, a spus Chernyshov într-un interviu acordat agenţiei de presă.

Consumul clienţilor casnici şi municipalităţilor reprezintă aproximativ 11 miliarde mc, în timp ce industria are nevoie de aproximativ 4 miliarde mc, restul fiind folosit pentru producţia de electricitate.

Actualul nivel al consumului din Ucraina este similar celui al producţiei interne, estimată la aproximativ 19,1 miliarde de mc în acest an, comparativ cu 18,5 miliarde mc în 2022.

În prezent, în Ucraina sunt depozitate aproximativ 12 miliarde mc de gaze (125 TWh sau aproape 40% din imensa capacitate pe care o deţine). 2 miliarde mc sunt înmagazinate de companii din afara Ucrainei, printre care şi Energocom, compania mandatată de guvernul Republicii Moldova să achiziţioneze gaze şi energie de pe pieţe pentru siguranţa alimentării, în special pe timp de iarnă.

În mod normal, cele 10 miliarde mc depozitate de companiile ucrainene (care acoperă peste 50% din consumul anual) şi producţia curentă ar trebui să fie suficienţi Kievului pentru a traversa această iarnă.

Comparativ, România are depozitaţi 34,8 TWh, care acoperă 31% din consumul anual de gaze.

Cu toate acestea, şeful Natfogaz se aştepta ca rezervele de gaz din Ucraina să depăşească 16 miliarde de metri cubi la începutul actualului sezon de încălzire, ceea ce nu s-a întâmplat, probabil şi ca urmare a faptului că traderii internaţionali consideră că actualul nivel al înmagazinărilor efectuate de restul statelor UE, care a ajuns la 1.113 TWh (sau 99,41%) este suficient pentru traversarea acestei ierni.

O eficienţă energetică mai bună a consumatorilor rezidenţiali şi municipali ar putea ajuta la economisirea de până la 30% din gaz, eliberând volume pentru potenţialele exporturi viitoare, crede Chernyshov.

Tag Cloud