Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11072024

Last updateTue, 29 Oct 2024 8am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse O nouă companie de trading energie pentru Brăiloiu, cumpărătorul manuscriselor lui Cioran

O nouă companie de trading energie pentru Brăiloiu, cumpărătorul manuscriselor lui Cioran

brailoiu si Cioran

Omul de afaceri George Brăiloiu, unul din sponsorii din ultima perioadă a echipei de fotbal CS U Craiova a Primăriei din Craiova, şi-a înfiinţat recent o nouă companie de trading energie, KDF Energy Trading, indică un document consultat de Energy Report.

Noua companie în are ca asociaţi fondatori pe Natalia Brăiloiu cu o participaţie de 70%, KDF Energy (10%), Andreea Teofana Vlad (10%) şi Octavian Gorgescu (10%). Administratorul companiei este Andreea Teofana Vlad.

KDF Energy, compania lui Brăiloiu lider în tranzacţiile cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră pe piaţa din România, Bulgaria și Grecia, are activități de amploare şi în producția de energie verde, trading de energie şi certificate verzi.

Una dintre mişcările mai recente ale investitorului a fost aceea de a deschide în toamna trecută lucrările de construcție la centrala electrică pe biomasă din orașul Horezu (județul Vâlcea). Centrala are termen de finalizare în luna septembrie a anului în curs şi va avea o putere nominală de 4,13 MW.

Omul de afaceri George Brăiloiu, deşi cu un bogat istoric în domeniul energetic, a devenit mai cunoscut publicului larg după ce în aprilie 2011, printr-un foarte inspirat (şi costisitor) exerciţiu de marketing, a cumpărat prin KDF Energy toate cele 123 de manuscrise şi documente personale ale scriitorului Emil Cioran, pentru care a plătit peste 500.000 de euro. Tot acest fond de acte şi manuscrise a fost donat apoi Bibliotecii Academiei Române.

 

Tag Cloud