Energy Report

Vor pleca scoțienii cu 20 de miliarde de barili de petrol din Marea Nordului „în spinare” dacă se vor desprinde de Marea Britanie?

Sloganul „Este petrolul Scoției!” a dus Partidul Național Scoțian la cele mai bune rezultate electorale din istoria sa, obținute la alegerile parlamentare din Marea Britanie din 1974. La aproape patruzeci de ani după acel moment, partidul este mai aproape ca niciodată de a-și vedea visul cu ochii: o Scoție independentă de Marea Britanie. Iar una dintre principalele teme ale campaniei pentru referendumul de independență din toamna lui 2014 va fi, fără îndoială, întrebarea „cui aparțin resursele de petrol și gaze din apele de pe coasta scoțiană a Mării Nordului?”.

Din Marea Nordului s-a extras pentru prima oară petrol în iunie 1975 și se consideră că vârful producției a fost atins în 1999. Până în prezent s-au extras peste 40 de miliarde de barili de țiței.

Există dispute cu privire la nivelul resurselor rămase de exploatat, dar istoria a demonstrat că, atunci când prețurile internaționale la țiței sunt la cote înalte, ca în prezent, este rentabil să forezi după zăcăminte greu de recuperat, iar inovația tehnologică în acest scop este în plină expansiune, scrie BBC.

Resurse semnificative

Deși petrolul și gazele din Marea Nordului sunt tot mai greu de extras, rezervele sunt, oricum, substanțiale, fiind estimate între 15 și 24 de miliarde de barili echivalent petrol, ceea ce ar putea însemna încă 30 până la 40 de ani de producție. Iar explorările aflate în curs ar putea duce la descoperirea de noi zăcăminte, de exemplu în câmpurile situate la vest de Shetland.

Luna trecută, guvernul scoțian a publicat o analiză care prognozează că Scoția va cunoaște „un nou boom al petrolului”. Documentul estimează că producția offshore a Scoției ar putea genera venituri bugetare de până la 57 miliarde de lire sterline pe an în 2018. În plus, se afirmă că peste jumătate din rezervele totale din platforma continentală britanică sunt încă intacte și gata de a fi extrase.

Toate aceste cifre sunt semnificativ mai mari decât cele publicate de către Biroul Britanic pentru Responsabilitate Bugetară (UK Office for Budget Responsability - OBR). OBR mai estimează că încasările din taxe pe petrol vor scădea de la 6,7 miliarde de lire sterline anul acesta la doar 4,1 miliarde în 2017 – 2018. 

Cum se va face împărțeala

Una peste alta, e clar că mai e încă mult petrol în Marea Nordului și nu sunt deloc semne că cererea ar urma să scadă în viitorul previzibil.

În ultimii patruzeci de ani se estimează că Trezoreria Marii Britanii a încasat, de pe urma producției de petrol și gaze, taxe și impozite în sumă totală de circa 300 de miliarde de lire sterline (cifră ajustată cu inflația consemnată în perioada respectivă). Nu toți acești bani au fost „extrași” din apele scoțiene. Dar e posibil ca ponderea respectivă să se apropie de 90%.

Deci: petrolul din Marea Nordului aparține sau nu Scoției? O întrebare-cheie, al cărei răspuns va trebui negociat de către guverne în cadrul oricărui acord asupra independenței Scoției, în cazul în care acesta va fi rezultatul referendumului de anul viitor.

Legislația în prezent în vigoare prevede că toate veniturile bugetare rezultate din taxarea producției de petrol și gaze din Marea Nordului aparțin, din punct de vedere juridic, unei regiuni economice speciale, intitulate Platforma Continentală Britanică (UK Continental Shelf - UKCS). Asta înseamnă că, oficial, aceste resurse nu aparțin Scoției, ci unei regiuni distincte de Marea Britanie „terestră”.

Însă dacă Scoția va deveni independentă și își va declara suveranitatea, scoțienii se așteaptă ca UKCS să fie divizată după criterii „geografice”, metodă care ar avantaja substanțial Scoția. Însă nu este singura metodă posibilă. Dacă banii vor fi împărțiți după numărul populației, atunci scoțienii vor ieși clar în dezavantaj.

Linia mediană se poate dovedi dezechilibrată

„Dacă Scoția devine independentă, cel mai firesc ar fi ca UKCS să fie împărțită după principiul liniei mediane, toate punctele acesteia urmând să se afle la distanță egală de Scoția, pe de o parte, și de restul Marii Britanii, pe de altă parte”, este de părare profesorul Alex Kemp, de la Universitatea din Aberdeen, unul dintre principalii experți în industria petrolieră scoțiană.

Acesta adaugă că aceeași metodă a fost folosită în anii 60 pentru a împărți apele din Marea Nordului între Marea Britanie și celelalte țări cu ieșire la aceasta. Cel mai important tratat îm acest sens a fost semnat în 1965 de către Marea Britanie și Norvegia, pe baza liniei mediane. Asta deși, ulterior, când petrolul a început să țâșnească abundent în sectorul norvegian, mulți au spus că Marea Britanie a fost prea generoasă la negocieri.

Principiul liniei mediane a fost folosit și pentru a delimita zonele de pescuit ale Scoției și restului Marii Britanii în 1999. Cu această ocazie, linia mediană a fost efectiv impusă Scoției de către Parlamentul britanic, exixtând oponenți care au susținut că, în acest fel, Scoția a fost văduvită pe nedrept de o bună parte din teritoriu.

Aplicarea principiului liniei mediane duce de fapt la trasarea pe hartă a unei bizare linii curbe. Asta pentru că promontoriile coastei înclină spre nord, aceasta fiind, în anumite puncte, pe același nivel cu orașul Dundee, la 100 de mile de granița de la Berwick. Principiul liniei mediane este prevăzut și de Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS).

Totul se negociază

Pe de altă parte, însă, profesorul american de drept internațional David Scheffer spune că, de fapt, nu se poate spune că doctrina dreptului mării ar fi statică în ceea ce privește împărțirea rezervelor de hidrocarburi din Marea Nordului între cele două jurisdicții.

„Există o presupoziție populară potrivit căreia se va utiliza linia mediană, ceea ce ar fi în favoarea Londrei. Cu toate acestea, dreptul internațional invită de fapt la negocieri între părți cu privire la procedura de împărțire a teritoriului în cauză”, spune Scheffer.

Acesta, care este și director al Centrului Internațional pentru Drepturile Omului de la Northwest University din SUA, este de părere că această chestiune, a împărțirii resurselor de petrol din Marea Nordului, ar putea fi o foarte importantă armă de negociere politică a Scoției.

„Londra n-ar trebui să se culce pe o ureche și să trăiască cu ideea că automat se va aplica principiul liniei mediane și că nici măcar nu vor fi nevoiți să negocieze. Ar fi o greșeală foarte mare, pentru că, în cele din urmă, Scoția ar putea înainta chestiunea curților internaționale de justiție și ar putea obține acolo o împărțire mai favorabilă”, conchide profesorul american. 

Guvernul britanic exclude varianta secesiunii

Profesorul scoțian Kemp adaugă că, în cadrul mai multor proceduri internaționale de împărțire de teritorii, inclusiv în justiție, s-au folosit alte principii decât cel al liniei mediane.

„Pentru ca lucrurile să fie și mai complicate, în 1968 s-a trasat o altă linie, de la graniță direct peste Marea Nordului, împărțirea aceasta având ca scop delimitarea jurisdicțiilor din punct de vedere al chestiunilor de drept civil și penal. Astfel, la nord se această linie se aplică legea scoțiană, iar la sud – cea britanică. Unii ar spune că și pentru petrol ar trebui folosită aceeași delimitare. Interesat este, din punct de vedere economic, nici nu contează prea mult, devreme ce nu sunt prea multe câmpuri petroliere între linia mediană și cea trasată la nord de Berwick, și în nici un caz cele mai importante”, explică profesorul Kemp.

Important este altceva: dacă împărțirea se va face pe baza liniei mediane, circa 90% din resursele de petrol ale Marii Britanii vor trece sub jurisdicția Scoției, în cazul în care aceasta va deveni independentă. Potrivit cercetărilor profesorului Kemp, la nivelul anului 2010, peste 95% din producția britanică de petrol și 58% din cea de gaze naturale au fost extrase din zona care ar reveni Scoției la o eventuală astfel de împărțire.

Până în prezent nu a avut loc nici un fel de discuție între Marea Britanie și Scoția cu privire la soarta veniturilor bugetare generate de extracția de petrol din Marea Nordului, în eventualitatea secesiunii. „Guvernul britanic nu are nici un fel de planuri pentru eventualitatea în care ar pierde referendumul, deci nici cu privire la felul în care ar fi împărțite veniturile din petrol ale Marii Britanii”, este poziția oficială a Oficiului Ministerial pentru Scoția al guvernului Regatului Unit. 

Ce spun cele două tabere

Subiectul veniturilor bugetare din petrol și gaze este vital în cadrul dezbaterii despre felul în care va funcționa Scoția după obținerea independenței. Ultimele cifre oficiale de la oficiul bugetar britanic pentru Scoția arată că, anul trecut, petrol extras din Marea Nordului a adus Trezoreriei britanice 11,25 de miliarde de lire sterline, una dintre cele mai mari sume anuale din istorie, datorată prețurilor mari la petrol și majorării uneia dintre taxele specifice.

În condițiile unei împărțiri geografice a acestei sume, între Scoția și Marea Britanie, scoțienii ar primi 10,57 miliarde de lire sterline, potrivit estimărilor guvernului lor. Pe de altă parte, ca urmare a structurii complicate a fiscalității aplicate sectorului de petrol și gaze, dar și din cauza volatilității producției și a prețurilor, această sumă s-ar putea reduce la jumătate în unii ani. Estimarea nu ține cont de celelalte taxe și impozite aplicate companiilor petroliere, altele decât cele specifice producției, care în prezent revin UK, dar care ar fi încasate de autoritățile scoțiene în caz de secesiune.

Agenția de rating Fitch consideră că o împărțire pe criterii geografice este extrem de puțin probabilă, subliniind, totodată că o diviziune per capita, în funcție de populație, ar însemna că Marii Britanii i-ar reveni 92% din venituri. „Probabil că s-ar ajunge la un compromis între cele două variante”, spun cei de la Fitch.

Campania pro-secesiune, intitulată Yes Scotland, susține că dreptul internațional arată clar că zăcăminte de petrol și gaze care generează 90% din veniturile totale se vor afla în apele scoțiene. „Cidra se bazează pe o analiză aprofundată efectuată la Universitatea din Aberdeen. Companiile deținătoare de licențe de exploatare vor continua să opereze ca și până acum, dar taxele plătite de ele vor merge la Trezoreria scoțiană și nu la cea britanică”, spune organizația.

Campania opusă, intitulată Better Together („Ne e mai bine împreună”), susține contrariul.

„Petrolul este un lucru foarte bun pentru Scoția, nimeni nu neagă asta. Cu toate astea, pur și simplu nu e credibil să îți bazezi viitorul economiei pe o astfel de resură volatilă și în declin. E timpul ca naționaliștii să recunoască asta”, spune Alistair Darling, fost ministru de Finanțe și parlamentar laburist.