Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sat11232024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Departamentul pentru Energie verifică legalitatea bonusului de performanță al fostului director al ELCEN

Departamentul pentru Energie verifică legalitatea bonusului de performanță al fostului director al ELCEN

ELCEN

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a dispus, vineri, trimiterea Corpului său de Control la S.C. Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN), pentru verificarea respectării de către această societate a prevederilor legale referitoare la stabilirea remuneraţiei variabile a directorului general şi a criteriilor şi obiectivelor de performanţă care trebuiau îndeplinite de acesta. 


"Menţionăm că Adunarea Generală a Acţionarilor ELCEN a hotărât, în data de 16 octombrie 2013, ca remuneraţia variabilă a fostului director general, pentru anul 2013, să fie calculată în baza unor criterii şi obiective de performanţă, stabilite printr-o decizie a Consiliului de Administraţie din data de 2 octombrie 2013", se afirmă într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.

Potrivit sursei citate, prin această decizie, Consiliul de Administraţie a aprobat, fără nicio notă de fundamentare a deciziei, diminuarea numărului criteriilor de performanţă convenite anterior de la nouă la cinci, prin eliminarea criteriilor şi obiectivelor de performanţă referitoare la: reducerea volumului de plăţi şi creanţe restante, creşterea productivităţii muncii, realizarea programului de investiţii asumat.

În schimb, s-au păstrat criterii care vizează emisiile poluante sau consumul specific de combustibil pentru producerea energiei electrice.

Director demis, proces cu Romgaz

În aprilie 2014, Romgaz, acţionar al ELCEN, a chemat în judecată societatea în vederea recuperării unei creanțe de 240,3 milioane lei (circa 53 milioane euro). Creanţa care face obiectul chemării în judecată a furnizorului de căldură și apă caldă din București este compusă din 230,5 milioane de lei penalităţi de întârziere, calculate conform unui contract de vânzare-cumpărare gaze naturale semnat în anul 2003, sumă la care se adaugă dobânzi.

În martie, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, l-a demis pe directorul general de atunci al Electrocentrale Bucureşti, Dan Ştefan Cetacli, numit în această funcţie în 2010, de către ministrul economiei de la acea vreme, Adriean Videanu. Cetacli a fost înlocuit cu Gabriel Ignat.

„Sunt preocupat de situaţia ELCEN în ceea ce priveşte punerea în aplicare a deciziei Guvernului de a integra ELCEN şi RADET, dar şi de preţul plătit de societatea de stat pentru achiziţia de combustibili primari. În mod special, mă refer aici la cheltuielile făcute pentru achiziţia de gaze naturale provenite din import”, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Combustibili pe datorie

Tot în martie, ELCEN a hotărât să contracteze un credit de 200 milioane de lei de la Alpha Bank pentru a plăti păcura şi gazele din perioada octombrie 2013 – martie 2014.

Pentru acest credit, Electrocentrale Bucureşti garantează, printre altele, cu o ipotecă pe creanţe de 380 milioane lei pe care le are de încasat din vânzarea de energie termică, dar şi cu o ipotecă pe banii pe care îi are de primit de la Radet Bucureşti, după un contract semnat încă din anul 2009.

Electrocentrale Bucureşti trece printr-un proces de divizare parţială care va avea ca rezultat desprinderea unor părţi din patrimoniu şi transmiterea către Electrocentrale Constanţa şi Electrocentrale Titan. Finalizarea transferului este stabilită pentru 30 iunie. După divizare, Electrocentrale Bucureşti va mai deţine CET Vest, CET Sud, CET Progresu şi CET Grozăveşti plus Uzina de reparaţii.

Acţionariatul companiei este format din statul român, reprezentat de ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie, Termoelectrica şi Romgaz. ELCEN SA face parte dintre companiile energetice la care există obligativitatea selectării unui management privat, acţiune care nu a fost încă declanşată, întrucât societatea se află în proces de divizare.

 

Tag Cloud