Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Electricitate Stiri Electricitate Energie Electrica Hajdinjak, E.On: Scăderea tarifelor de distribuţie a energiei electrice poate reduce investiţiile în reţele

Hajdinjak, E.On: Scăderea tarifelor de distribuţie a energiei electrice poate reduce investiţiile în reţele

E.ON Hajdinjak

 

De la începutul anului, tarifele de distribuţie a energiei electrice, care au o pondere extrem de importantă, de circa 40% din preţul curentului, au fost reduse la ordinul ANRE. “Reducerea tarifelor de distribuţie a energiei electrice nu a fost prea plăcută pentru noi. Aceste reduceri pot scădea nivelul investiţiilor în reţelele de electricitate”, a declarat ieri într-o conferinţă de presă Frank Hajdinjak, director general al E.ON România.

În zona Moldovei, unde operează compania germană reţeaua electrică, pierderile tehnologice sunt de 13,45% iar de la la privatizarea din 2005, acestea s-au redus cu 2%, susţine directorul citat. “Ne va lua poate peste 10 ani ca să avem la fel de puţine pierderi ca în Vest, dar în fiecare an sunt îmbunătăţiri”, a afirmat reprezentantul E.On.

Pe de altă parte, doar pe segmentul de energie electrică, reprezentanţii companiei susţin că au avut anul trecut investiţii record de 54 milioane de euro, cele mai mari de la preluarea în 2005 a reţelei de distribuţie curent din zona Moldovei.

În mod normal, pe o piaţă liberă, investiţiile nu se reflectă absolut necesar în preţ, chiar dacă acest lucru e de dorit pentru investitori. Preţul ar fi reglat de ofertele de pe piaţă (de concurenţă) şi de cerere. Dar astfel de lucruri par greu de realizat cu adevărat în România.

Per total, E.On a anunţat că a investit anul trecut pe curent şi gaze 97 milioane de euro, acestea fiind cele mai mari investiţii din ultimii ani ale companiei, pe plan local.

Investiţii record dar... fără exagerări

Chiar dacă investiţiile de anul trecut ale companiei au fost mai mari decât în alţi ani... “nu putem să facem investiţii atât de mari încât să nu poată fi suportate de către populaţie”, a precizat Frank Hajdinjak, referindu-se la faptul că investiţiile se văd în preţul plătit de consumatori.

În cifre, compania a anunţat că pe partea de gaze a investit 160 milioane de lei (36 milioane de euro), sistemul de distribuţie  fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de 450 kilometri şi extins pe o lungime de 150 kilometri. Pentru 2016 au fost bugetate peste 190 milioane de lei (43 milioane euro), obiectivele principale vizate fiind modernizarea a circa 500 kilometri de conducte şi branşamente şi extinderea sistemului de distribuţie cu 150 kilometri.

Pe energie electrică, valoarea investiţiilor a fost, în 2015, de 240 milioane lei (54 milioane euro), iar principalele obiective avute în vedere au fost implementarea SCADA, contorizarea inteligentă, modernizarea unor staţii de transformare, reabilitarea şi securizarea reţelelor electrice, în special a celor de joasă tensiune. Pentru anul în curs au fost prevăzute investiţii situate la un nivel apropiat celui din anul anterior.

Cifra de afaceri consolidată aferentă anului 2015 a grupului a fost în România de 4,9 miliarde de lei, iar pentru acest an este previzionată depăşirea pragului de 5 miliarde de lei.

 

Tag Cloud