Hidroelectrica a plătit pentru taxa de stâlp 75 milioane lei în S1 2014 și și-a mai închis un credit
- Detalii
- Publicat în 01 July 2014
Hidroelectrica a obținut un profit brut cumulat de 401 milioane lei în primele 5 luni din 2014, după deducerea taxei de stâlp aferente primului semestru, în valoare de 75 milioane lei, și a mai închis un credit de investiții, de 75 milioane euro, contractat de la Citibank în 2009.
"(...) cu un profit brut de 401 milioane lei cumulat la primele 5 luni din 2014, dupa deducerea taxei pe stalp aferente primului semestru in valoare de 75 milioane lei, Hidroelectrica a inregistrat o lichiditate in continua crestere. Astfel, compania a continuat procesul accelerat de reducere a serviciului datoriei financiare si, la data de 30.06.2014, a inchis un alt credit de investitii, de 75.000.000 euro, contractat de la Citibank International Plc. in 2009", se arată într-un comunicat al companiei.
În urmă cu o săptămână, Marian Cernat, director în cadrul Autorității Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), declara că ANRE va recunoaşte din 1 iulie în facturile la electricitate costurile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica aferente taxei pe construcţiile speciale.
Energy Report scria încă din 21 mai că, potrivit unui proiect de ordin al ANRE, consumatorii casnici de curent electric și toți beneficiarii de tarife reglementate la energie vor plăti mai mult pentru electricitatea consumată, urmând să suporte pe facturi costurile suplimentare generate pentru producătorii de energie de introducerea impozitului pe construcțiile speciale, așa-numita "taxă de stâlp" și, pe viitor, de orice taxe și impozite noi impuse de stat, care generează astfel de costuri suplimentare.
Își reduc gradul de îndatorare
Hidroelectrica a închis în 2014 mai multe credite de investiții și linii de credit, în valoare totală de 231 milioane lei, contractate de la ING Bank (31 milioane lei), Alpha Bank (80 milioane lei) și Banca Transilvania (120 milioane lei). În aprilie 2014, compania a rambursat anticipat și creditul de investiții contractat de la BERD, în valoare de 110 milioane euro.
"De la intrarea în insolvență acum 2 ani, soldul datoriilor financiare către bănci s-a redus cu 625 milioane euro, de la 841 milioane euro la data de 20 iunie 2012 la 216 milioane euro la data de 30 iunie 2014. Soldul creditelor de investiții urmează a fi redus cu încă 39 milioane euro până la sfârșitul anului curent, ca urmare a decontării la termen a tuturor ratelor scadente în semestrul II al anului 2014", se mai afirmă în comunicatul Hidroelectrica.
Alte 27 microhidrocentrale scoase la vânzare
Hidroelectrica scoate la licitaţie deschisă cu strigare 27 de centrale hidroelectrice de mica putere din nouă judeţe, cu o putere totală intalată de 20,3 MW, procedurile de vânzare fiind programate pentru luna septembrie.
"Hidroelectrica va vinde în cadrul licitaţiilor deschise cu strigare din perioada 15-18 septembrie 2014, 27 de CHEMP-uri, cu o putere totală instalată de 20,3 MW şi o energie de proiect de 60,6 GWh. Activele supuse vanzarii sunt structurate în 17 pachete şi sunt situate în 9 judeţe", a anunţat producătorul de energie.
Centralele scoase la vânzare sunt CHEMP Neagra Şarului 1, CHEMP Neagra Şarului 2, CHEMP Şaru Dornei 1, CHEMP Şaru Dornei 2, CHEMP Fălticeni, CHEMP Gura Haitii 1, CHEMP Gura Haitii 2, CHEMP Lucaciu, CHEMP Panaci - Suceava, CHEMP Târlung 1, CHEMP Târlung 2, CHEMP Târlung 3, CHEMP Târlung 4, CHEMP Hălchiu Moară - Braşov, CHEMP Valea Cracului 1, CHEMP Valea Cracului 2, CHEMP Valea Cracului 3, CHEMP Zeicani, Neamt - CHEMP Neagra, CHEMP Bolovăni, CHEMP Cracău 1 - Hunedoara, CHEMP Tălmaciu, CHEMP Răşinari, Bacau - CHEMP Caraliţa -Sibiu, CHEMP Chiuzbaia - Maramureş, CHEMP Sebiş - Arad, CHEMP Limpedea - Argeş.
Dosarele de prezentare întocmite de Hidroelectrica pentru vânzarea fiecărui pachet de active, pot fi procurate de luni până vineri, începând cu data de 26 iunie până pe 18 august 2014. În vederea participării la licitaţie, ofertanţii trebuie să depună documentele de participare până pe 3 septembrie 2014, deschiderea plicurilor urmând să aibă loc în perioada 8-11 septembrie 2014.
Au încasat aproape 70 milioane lei până acum
În etapele precedente, începând cu iulie 2013, au fost vândute un număr de 21 de centrale hidroelectrice de mică putere, la preţul total de 69,3 milioane de lei (15,7 milioane de euro).
Microhidrocentralele sunt capacităţi de producţie din surse regenerabile care până la o putere instalată de 10 MW sunt beneficiare ale schemei de sprijin prin certificate verzi.
Hidroelectrica este controlată de stat prin Departamentul pentru Energie. Compania este în însolvenţă din luna februarie, a doua oară în mai puţin un an, prima procedură fiind deschisă în perioada iunie 2012 - iunie 2013.