Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sun11242024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Energie Regenerabila Stiri Energie Regenerabila Energie Hidro si Geotermala Milionarii Tufan şi Anăstăsescu, proprietarii hidrocentralelor Elsid, credit de 10 mil. €

Milionarii Tufan şi Anăstăsescu, proprietarii hidrocentralelor Elsid, credit de 10 mil. €

microhidrocentrala a

Prahovenii Tufan şi Anăstăsescu, care apar în topul celor mai bogaţi români, au convocat AGEA a Elsid având pe ordinea de zi şi aprobarea majorării unei linii de credit de tip revolving cu maxim 10 milioane de euro, indică un document al Elsid, consultat de Energy Report.

Pe aceeaşi ordine de zi mai figurează şi rescadenţarea creditelor de investiţii Elsid cu o perioadă de graţie de 12 luni.

Producătorul de electrozi siderurgici Elsid din Titu a fost până de curând cel mai mare producător de energie hidro în microhidrocentrale, chiar şi înaintea Hidroelectrica.

La începutul anului a fost convocată AGEA pentru contractarea a două credite în valoare de maxim 2,16 milioane de euro şi garantarea acestora cu mai multe contracte de credite bancare, contract de ipotecă imobiliară pe microhidrocentralele Nedelea 1 şi 2, o ipotecă mobiliară asupra unor creanţe asupra GDF Suez Energy România şi alte garanţii. Cele două microhidrocentrale sunt situate pe râul Prahova, în localitatea Filipeştii de Târg.

Elsid din Titu, una dintre firmele care au fost obligate să renegocieze contractul direct de cumpărare a energiei de la Hidroelectrica după ce aceasta din urmă a intrat în insolvenţă, a încheiat anul 2013 cu afaceri de 352 milioane de lei, în creştere de la 335 milioane de lei din anul 2012. În plus, compania a mărit şi numărul mediu de angajaţi de la 250 la 256. Potrivit ultimelor raportări publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, Elsid a avut în 2013 un profit net de peste 31 milioane de lei.

Tag Cloud