Energie Regenerabila
Chinezii instalează două parcuri solare, la Satu-Mare și Butimanu, nederanjați de amânarea subvențiilor și nici de războiul comercial cu UE
- Detalii
- Publicat în Thursday, 26 September 2013 01:00
Compania chineză integrată specializată în proiecte fotovoltaice Hisun PV investește în construcția a două parcuri solare, cu o capacitate instalată totală de aproape 13 MW, situate la Satu-Mare, precum și în comuna Butimanu de lângă București.
Realizarea proiectelor este administrată de către subsidiarele din Bulgaria și Italia ale germanilor de la Juwi Solar, iar directorul subsidiarei
Cât costă eolienele? Peste 100 milioane de euro pentru 44 de turbine eoliene în Vaslui. Atât a plătit gigantul italian Sorgenia
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 25 September 2013 10:25
Sorgenia Romania, parte a grupului Sorgenia care este unul dintre liderii pieţei de energie din Italia, a semnat cu Gamesa Eolica un contract de furnizare, inginerie, transport, montaj şi punere în funcţiune pentru 44 de aerogeneratoare electrice, model G97 T90, aferente parcului eolian Fălciu 1 din Vaslui, indică o decizie a Sorgenia Romania. Valoarea acestui contract este 83,16 milioane
Tinmar Ind cumpără două parcuri cu panouri solare după ce a renunţat la alte patru
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 24 September 2013 07:11
Tinmar Ind, cel mai mare comerciant privat cu electricitate din România, împreună cu Augustin Oancea, cel care controlează grupul, cumpără două parcuri cu panouri solare din judeţul Dâmboviţa. Oancea, care are printre multe alte investiţii şi cinci parcuri de panouri solare dezvoltate deja a şi renunţat de curând la patru proiecte fotovoltaice pe care le-a dizolvat şi lichidat în
Şpaga dată autorităţilor şi schimbarea legislaţiei de certificate verzi dezumflă boom-ul eolian
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 18 September 2013 13:30
Până la începerea efectivă a lucrărilor unui proiect eolian “te mănâncă” autorizaţiile şi avizele. Problema e nu doar birocraţia ci şi faptul că deseori, aprobările acestea nu se obţin fără “şpăgi” de mii de euro. Despre anumite situaţii se ştie deja, unele au ajuns chiar în vizorul DNA după cum există probabil multe cazuri cu probleme care rămân necunoscute. Astfel de derapaje nu fac decât
Parcurile cu panouri solare mor pe capete, încă din faza autorizaţiilor. Printre “premianţi”, Tinmar Ind, care renunţă la patru proiecte fotovoltaice
- Detalii
- Publicat în Friday, 13 September 2013 09:22
Există investitori dispuşi să-şi amortizeze pe termen lung investiţiile şi există alţi aşa-zişi investitori care nu concep altă variantă decât să se îmbogăţească… peste noapte, eventual din afaceri cu statul. Din această ultimă categorie fac parte multe dintre firmele dependente exclusiv de certificatele verzi. Orice schimbare a legislaţiei în sensul de a primi de pomană mai puţine
Gigantul energetic EDP vine cu bani de acasă pentru parcurile solare din Olt şi Dolj
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 11 September 2013 14:40
După ce au cheltuit 8,8 milioane de dolari cu EDPR Solar Romania anul trecut, portughezii de la EDP au achiziţionat cinci proiecte româneşti fotovoltaice, iar apoi, în mai 2013 au început să vândă, în premieră pe PCCB, energie solară pe o perioadă de cinci ani (contractele trecute rar au depăşit un an). Mai precis, au vândut 800.000 MWh prin două dintre cele cinci companii cumpărate,
Tinmar Ind renunţă la un proiect cu panouri solare
- Detalii
- Publicat în Monday, 09 September 2013 14:23
O firmă dedicată proiectelor fotovoltaice din marele grup Tinmar Ind, cel mai mare comerciant privat cu electricitate din România, s-a dizolvat şi lichidat în acelaşi timp, săptămânile trecute. Pe lângă cele cinci parcuri de panouri solare dezvoltate până în prezent, Tinmar-Ind mai avea controlul în câteva proiecte fotovoltaice care ar urma să fie dezvoltate pe viitor. Strategia de
Cel mai mare acoperiş cu panouri solare din Bucureşti se pregăteşte de finalizare
- Detalii
- Publicat în Monday, 09 September 2013 10:50
Firma Atwar & TH Services din Bucureşti va avea pe acoperiş 8.800 de module fotovoltaice 220/16, adică o capacitate instalată de circa 2.2 MW. Lucrările au început în prima parte a lunii august şi sunt promise la finalizare în luna septembrie, după un proces de instalare de şapte săptămâni. Panourile au fost livrate de compania germană Solon Energy.
Sistemul poate genera anual o
Un investitor italian cumpără un proiect fotovoltaic “ready to build” din Ilfov. Oferă între 200.000 şi 300.000 de euro
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 04 September 2013 12:55
Firma Advanced Energy va cumpăra de la Energutil proiectul unui parc fotovoltaic aflat aproape de stadiul “ready to build” din comuna Vidra, sat Creţeşti (Ilfov) şi va oferi între 180.000 de euro plus TVA şi 240.000 de euro plus TVA. Proiectul de circa 1MW are deja avize tehnice de racordare de la Enel şi aprobare de la Transelectrica. În acest preţ va intra şi terenul, de peste 2,2
Un nou parc solar a fost finalizat și conectat la rețea în Dâmbovița – „coproducție” bulgaro-chineză
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 03 September 2013 11:39
Bulgarii de la Day Energy, în parteneriat cu chinezii de la Sunergy, au finalizat construcția unui nou parc dolar, cu o capacitate instalată de 2,5 MW, situat în județul Dâmbovița, noua centrală fotovoltaică fiind deja conectată la rețeaua administrată de Electrica, la 35 de kilometri nord-vest de București.
În doar 50 de zile, noul parc solar a fost instalat și conectat la rețeaua
Biogazul, mai profitabil decât fotovoltaicele? EnergoBit construieşte o staţie de biogaz, după ce a oprit investiţiile în parcurile de panouri solare
- Detalii
- Publicat în Monday, 02 September 2013 10:42
EnergoBit, una dintre cele mai mari companii din România care activează în domeniul echipamentelor şi lucrărilor pentru industria energetică, va construi prin intermediul EnergoBit Esco o instalaţie de producere a energiei electrice şi termice din biogazul obţinut din fermentarea deşeurilor organice de origine anumală şi vegetală. Proiectul va fi făcut în asociere cu Carniprod Tulcea,