Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11212024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie Rusia extinde facilitățile acordate industriei de petrol și gaze, România vrea să majoreze redevențele

Rusia extinde facilitățile acordate industriei de petrol și gaze, România vrea să majoreze redevențele

putin 1804437bÎn timp ce la București tema zilei, încă din prima zi a instalării guvernului Ponta a fost supraimpozitarea sectorului energetic, la Moscova preocuparea guvernanților este identificarea modalităților de extindere a facilităților fiscale acordate companiile din acest sector.

Acțiunile Surgutneftegas și Lukoil s-au apreciat ieri pe bursa new-yorkeză, pe fondul speculațiilor privind extinderea facilităților la explorare și producție acordate de Rusia companiilor petroliere, susține Bloomberg.

Surgutneftegas, al treilea cel mai mare producător din Rusia, a câștigat 1,7%, ajungând la 7,16 dolari/acțiune, în timp ce Lukoil a înregistrat cea mai spectaculoasă apreciere din 8 octombrie. Novatek, cel de-al doilea mare producător de gaze al Rusiei a atins pe bursa londoneză cel mai mare nivel înregistrat în ultima lună. Indicele celor mai tranzacționate companii ruse din SUA a crescut cu 0,6 la sută la 97,39 dolari.

Potrivit unor știri din presa rusă, Ministerul Finanțelor sprijină planul Ministerului Energiei de a extinde facilitățile fiscale acordate pentru exploatarea zăcămintelor cu grad de epuizare ridicată. Ministrul adjunct al Finanțelor Serghei Shatalov, a declarat că de această măsură ar putea beneficia Surgutneftegas și Lukoil. Lukoil, cel de-al doilea mare producător din Rusia, a declarat luna trecuta că profitul pe trimestrul al treilea i-a fost afectat de eliminarea unora dintre facilitățile fiscale de care a beneficiat.

"Se pare că guvernul se îndreaptă spre lărgirea bazei de facilități fiscale acordate, astfel încât mai multe câmpuri de petrol se vor califica pentru aceste scutiri”, a declarat Dmitri Loukashov, un analist de petrol și gaze naturale de la VTB Capital.

Președintele rus Vladimir Putin a promovat scutirea de impozit pentru resurse off-shore și pentru zăcămintele cu grad de epuizare ridicată pentru a menține producția la peste 10 milioane de barili pe zi. Industria de petrol și gaze naturale este responsabilă pentru jumătate din veniturile Rusiei. 

Erste anticipează triplarea redevențelor

În România, analiștii Erste Group se așteaptă ca, începând cu anul 2015, nivelul redevențelor petroliere să se tripleze, față de situația din momentul de față, ceea ce, pentru OMV Petrom, ar însemna o majorare a redevenței medii plătite pentru producția de hidrocarburi de la 7,5% la 22,5%.

"Există discuții în culise despre noul sistem de taxare a producției de hidrocarburi, care cu certitudine se vor finaliza cu impunerea de taxe mai mari, dat fiind că, în 2004, de când este în vigoare actualul sistem, prețul țițeiului era de circa 20 de dolari/baril (în prezent este de circa 100 – n.r.). Ne așteptăm la o triplare a redevențelor, , ceea ce, pentru Petrom, ar însemna că actualul nivel mediu al redevențelor plătite pentru producția de hidrocarburi, de 7,5%, s-ar tripla, ajungând la 22,5% de la sfârșitul anului 2014", se arată într-un raport de analiză al Erste Group cu privire la acțiunile OMV Petrom listate la Bursa de Valori București (BVB).

Productivitate scăzută și costuri de operare ridicate

Guvernul va avea însă o mare surprinză în cazul în care ar dori să aplice noile cote. Motivul: fragmentarea zăcămintelor (șase zăcăminte sunt responsabile pentru aproximativ 40% din producția României, în timp ce alte aproximativ 400 de restul). România are de departe cea mai scăzută producție medie pe zăcământ din Europa, cu 31 barili echivalent petrol pe zi în cazul Romgaz și 17 barili echivalent petrol pe zi în cazul Petrom. În medie, o sondă din Italia produce 265 bep/zi, una din Marea Britanie 409 bep/zi, iar una din Israel 4.804 bep/zi, de exemplu. O majorare a cotei inferioare la nivelul unei cote unice, de 8,75-9,8 sau la nivelul unei cote inferioare majorate cu 25-40% (3,75-42%) ar putea determina cele două companii să păstreze în exploatare doar zăcămintele mari și cu productivitate ridicată și să închidă majoritatea celor 400 de zăcăminte mici. Și asta pentru că în România, costul de operare este extrem de ridicat, de 17 dolari pe baril echivalent petrol, țara noastră fiind depășită doar de Marea Britanie cu 23 de dolari pe baril echivalent petrol. În comparație, Franța are un cost de operare de doar 15 dolari, Italia de 10 dolari iar Israelul de 3 dolari.

Astfel, guvernul s-ar putea vedea văduvit nu numai de veniturile din redevențe scontate, ci și de taxele salariale ale angajaților care lucrează la acele zăcăminte. În plus, producția de petrol a României, în loc să se majoreze, s-ar micșora considerabil, cu atât mai mult cu cât România are un grad ridicat de epuizare a zăcămintelor, de 87%, mai mare decât cel al Marii Britanii, de exemplu, de 82%, și incomparabil cu cel al Israelului, de 6%.

Italienii și francezii, mai prietenoși cu zăcămintele mici

Statele cu o structură la fel de fragmentată a zăcămintelor practică o politică fiscală prietenoasă cu zăcămintele mici. În cazul Italiei, pentru un zăcământ onshore cu o producție anuală de până la 30,000 tone de petrol / an, rata medie de redevență este de aproximativ 3,3%, similară cu cea aplicabilă în momentul de față în România pentru un câmp de mărime similară (3,5%). De altfel, ENI – cel mai mare jucător de pe piața italiană a plătit în anul 2012 o redevență de 8%, în timp ce în România media a fost de aproximativ 7 – 8%.

De asemenea, producția din zăcămintele de petrol/gaze naturale care în România este taxată la o rata de 3,5%, în Franța exte exceptată, ca și o parte din producția aferentă zăcămintelor care se încadrează în Romania la pragul 2 de taxare (5% pentru petrol/7% pentru gazele naturale). Rata medie de redevență înregistrată de cel mai mare producător francez de petrol (Vermillon) în 2012 a fost de aproximativ 5%.

Tag Cloud