Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sun11242024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie OMV investește 400 de milioane de euro în segmentul de producție din Austria

OMV investește 400 de milioane de euro în segmentul de producție din Austria

OMV

OMV, principalul acționar al OMV Petrom, își confirmă noua politică de concentrare pe activitatea de explorare și producție, în defavoarea celei de rafinare și marketing, prin anunțarea de noi investiții în Austria Inferioară, în regiunea Weinviertel, care este cea de-a treia zonă ca importanță a producției în portofoliul global al companiei, dupa România și Norvegia.

Investițiile în segmentul de explorare și producție din Austria Inferioară se vor ridica la aproximativ 400 milioane de euro în următorii doi ani. Până în 2016, aproximativ 80% din totalul investițiilor OMV din întreaga lume, de circa 3,9 miliarde de euro, va fi direcționat spre sectorul de explorare și productie. 

În comparație, anul trecut investițiile OMV Petrom în România au atins un nivel record, peste nivelul profitului înregistrat, ajungând la 1,181 miliarde de euro, în timp ce profitul net s-a situat la 1,085 miliarde euro. Investitiile OMV Petrom în România au crescut la valoarea de 5.303 mil lei (2012: 4.930 mil lei), tot ca urmare a investitiilor substantial mai mari in explorare și producție, partial contrabalansate de nivelul mai scazut in gaze și electricitate si rafinare și marketing.

Potrivit lui CEO-ului OMV, Gerhard Roiss, citat de manager.ro, orice companie care tinde spre o dezvoltare internationala trebuie sa aiba o baza solida. 

"Pentru noi, aceasta baza este Austria Inferioara", a precizat Roiss. 

Aceasta investitie in segmentul de explorare si productie pune accentul pe importanta acestei regiuni in portofoliul OMV.

Intreaga regiune beneficiaza de pozitia puternica a OMV ca angajator si partener de incredere, atat in ceea ce priveste productia de petrol si gaze, cat si rafinaria Schwechat. 

Acest fapt a fost demonstrat de un studiu efectuat de institutul de cercetare Economica Institut fur Wirtschaftsforschung, condus de Christian Helmenstein. 

Sunt asigurate peste 13.000 de locuri de munca drept urmare a activitatilor directe sau indirecte ale OMV in Austria Inferioara. 

De asemenea, OMV contribuie cu 4,7% la PIB al provinciei, la acelasi nivel ca turismul.

"Am decis sa investim in Austria Inferioara anul trecut. Este nevoie de resurse pentru a contracara epuizarea naturala a acestora si pentru a stabiliza productia in campurile mature. 

Fara aceste investitii ar fi imposibil sa mentinem nivelurile de productie", a spus Roiss. 

In 2013, aceasta regiune a produs 35.000 bep pe zi (1 baril = 159 litri). In ciuda epuizarii naturale a resurselor, este de asteptat ca acest nivel al productiei sa se mentina constant in 2014, datorita faptului ca investitia realizata va echilibra epuizarea naturala de 10% pe an.

Forarea de alte puturi in Austria Inferioara reprezinta cheia securizarii si cresterii productiei. 

In 2014, vor fi realizate pana la 24 de operatiuni de forare in Weinviertel, iar alte 20 sunt planificate pentru anii 2015, respectiv 2016. 14 proiecte implica puturi de explorare, acestea reprezentand un potential de productie aditional.

Tag Cloud