Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie Parlamentul nu cedează în fața Președinției: Veniturile suplimentare din dereglementarea prețurilor gazelor vândute la un preț mai mare de 85 lei/MWh vor fi impozitate cu o cotă de 80%

Parlamentul nu cedează în fața Președinției: Veniturile suplimentare din dereglementarea prețurilor gazelor vândute la un preț mai mare de 85 lei/MWh vor fi impozitate cu o cotă de 80%

Petrom gaz

Veniturile suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale vor mai fi impozitate doar cu o cotă de 60%, ca până în prezent, ci cu două cote progresive, una de 60% pentru gazele vândute sub un preț de 85 de lei/MWh și cu una de 80% pentru veniturile obținute pe gazele comercializate la un preț mai mare de 85 lei/MWh.

Decizia aparține plenului Camerei Deputaților, cameră decizională, care a confirmat, cu 195 voturi pentru, 62 contra și 14 abțineri, decizia Senatului de a-și păstra poziția în legătură cu legea de adoptare a Ordonanței de Guvern 7 din 2013, în pofida faptului că președinția a solicitat reexaminarea legii, adoptată de Parlament la 4 ani de la emiterea ordonanței.

OG 7 a fost emisă la începutul anului 2013 în prima lună de activitate Guvernului Ponta 1, și a fost votată pentru prima dată de plenul Camerei Deputaților de-abia în 20 iunie 2017 și trimisă la Președinție spre promulgare pe 26 iunie. Pe 17 iulie însă, președintele Klaus Iohannis a solicitat reexaminarea legii. “Legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, în forma transmisă spre promulgare, aduce două modificări ce constau, pe de o parte, în crearea unui prag suplimentar de impozitare și, pe de altă parte, în aplicarea acestei supraimpozitări pe termen nelimitat. Date fiind rațiunile specifice, cu caracter temporar și extraordinar ale introducerii acestui impozit, considerăm că reglementarea lui ar trebui să urmeze același caracter temporar”, se preciza în cererea de reexaminare.

Modificările invocate de președinte au fost operate în Comisia de industrii a Camerei Deputaților, condusă de social-democratul Iulian Iancu, și vizează introducerea a două niveluri de impozitare, și nu unul (de 60%, cât prevedea OG 7) și a unui nou prag de 85 de lei/MWh.

Soarta OG 7 este legată de cea a OUG 13/2014, prin care pe lângă impozitul de 60% a fost impus și un plafon minim de 72 de lei pe MWh pentru prețul mediu ponderat al gazelor naturale din producția internă corespunzătoare cantităților comercializate pe piața concurențială pentru consumatorii noncasnic. Cu alte cuvinte, dacă o companie vindea gaze la un preț mai mic decât cel de 72 lei pe MWh, impozitul era plătit ca și cum tranzacția ar fi fost efectuată la 72 lei pe MWh. Statul încasa astfel peste 16 lei MWh pentru gazele produse și vândute în România, indiferent de prețul la care era tranzacția (chiar și la 60 de lei, prețul reglementat la acea vreme pentru gazul furnizat clienților casnici). Ca urmare a existenței acestui prag și a existenței unui control al Curții de Conturi, oficialii celui mai mare producător de gaze din România, Romgaz, susțin că acesta a pierdut o cotă importantă de puiață în favoarea Gazprom în 2016.

Pragul de 72 de lei instituit prin OUG 13/2014 a fost înlăturat în urma deciziei parlamentului de a vota legea de respingere a respectivei ordonanțe de urgență pe 16 mai 2017. Inițial, comisia de industrii a Camerei Deputaților a propus în 2015 aprobarea legii de adoptare a OUG de către Parlament. Documentul comisiei nu numai că includea pragul de 72 de lei, dar elimina și deductibilitatea redevențelor din baza de impozitare! Plenul Camerei a decis retrimeterea raportului către Comisie, căreia i-au fost necesari doi ani (timp în care Romgaz susține că a fost scos de pe piață de Gazprom) să-și revizuiască recomandarea, din cea de adoptare a OUG 13/2014 în cea de respingere!

Tag Cloud