Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11212024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie Decizia finală de investiție în Neptun Deep - peste un an, dacă Romgaz finalizează preluarea participației Exxon în primul trimestru al anului viitor

Decizia finală de investiție în Neptun Deep - peste un an, dacă Romgaz finalizează preluarea participației Exxon în primul trimestru al anului viitor

“Adunarea Generală a Acţionarilor a fost convocată pentru 9 decembrie 2021, în vederea aprobării încheierii acestei tranzacţii. Pentru Romgaz este un proiect strategic, de care depinde sustenabilitatea viitoare a companiei. Proiectele geologice sunt din ce în ce mai puţine şi cu un nivel ridicat de risc, pe partea de onshore. Proiectul Nepun Deep şi participarea Romgaz în acest proiect conduce la creşterea portofoliului de resurse şi rezerve prin valorificarea acelor volume de gaze naturale din zăcăminte ţintă aferente proiectului Neptun Deep care au potenţial apreciabil de dezvoltare-exploatare, zăcăminte care au fost puse în evidenţă în urma campaniei de explorare (...) Estimăm că finalizarea tranzacţiei şi dobândirea acţiunilor să aibă loc în primul trimestru din 2022", a declarat Aristotel Jude, directorul general al Romgaz.

În documentul care detaliază pentru investitori prevederile contractului care ar urma să fie semnat cu Exxon în cazul în care primește undă verde de la acționari, compania precizeză că „în analiza aferenta proiectului Neptun Deep, atât în analiza tehnică, cât și cea economică, se estimează că decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep va fi adoptată în trimestrul 4 2022”.

Declanșarea producției în Marea Neagră cât mai rapid posibil este extrem de importantă pentru reducerea dependenței din ce în ce mai mare de importurile de gaze rusești și pentru asigurarea securității alimentării cu gaze a pieței interne.

Motivul: producția internă a celor 2 mari producători, Romgaz și OMV Petrom, s-a micșorat cu 13,75% față de cea din 2018.

Dacă în primele 9 luni ale lui 2018, Romgaz și OMV Petrom produceau 7,56 miliarde mc, în aceeași perioadă a acestui an, producția lor a coborât la 6,52 miliarde mc.

Rezultă un deficit de producție internă de 1,04 miliarde mc (aproximativ 11 TWh) pe primele 3 trimestre. Dacă evoluția va fi similară și în ultimul trimestru al anului, acesta se va mări la aproape 15 miliarde mc, care trebuie acoperit din importuri.

Comparativ, în întreg anul 2018, România a importat aproximativ 17 TWh de gaze la o producție internă de 111 TWh, ceea ce înseamnă că necesarul de import s-a dublat practic în numai 3 ani.

De altfel, potrivit datelor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în primele 8 luni ale acestui an, România importase deja peste 25 TWh. E drept că 7 TWh doar au tranzitat România cu destinația Ungaria, de unde rezultă u import pentru consum intern de 18 TWh în perioada ianuarie-august, peste întregul volum de gaz importat în 2018. Și iarna încă n-a început!

Tag Cloud