Oltchim și-a schimbat auditorul financiar: Deloitte Audit SRL, înlocuit cu PKF FINCONTA SRL
- Detalii
- Publicat în 07 February 2014
- Scris de Florin Rusu
Situațiile financiare aferente întregului an 2013 ale Oltchim, societate aflată în insolvență, nu vor mai fi auditate de Deloitte Audit SRL, care obținuse în aprilie 2013 contractul de auditare a datelor pe 2012, ci de PKF FINCONTA SRL.
Decizia apaține Consorțiului Administratorilor Judiciari și Administratorului Special, fiind invocată expirarea vechiului contract de prestări de servicii de audit asupra situațiilor financiare ale societății întocmite la data de 31.12.2012.
Potrivit unui comunicat Oltchim, decizia a fost luată în baza selecției de oferte, procedeu în urma căruia s-a încheiat contractul de prestare a serviciilor de audit financiar pentru situațiile financiare (individuale și consolidate) la 31 decembrie 2013 cu firma PKF FINCONTA SRL, auditor financiar,membru al Camerei Auditorilor Financiari din România".
Pe data de 11 aprilie 2013, Oltchim anunța, că în urma derulării procedurii "Negociere fără publicarea unui anunț prealabil", semnarea contractului de prestări servicii cu firma Deloitte Audit SRL. Obiectul contractului era constituit de auditul asupra situațiilor financiare individuale și consolidate ale societății pentru anul încheiat la 31 decembrie 2012.
PKF Finconta reunește 4 firme cu capital românesc și susține că încă din 1994 dezvoltă soluții în domeniul financiar contabil. Printre clienții săi se numără COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A PORTURILOR MARITIME CONSTANTA,CREDIT AGRICOLE ROMANIA, RADET BUCURESTI, SIVECO ROMANIA SA sau UTI GROUP SRL.