UPDATE: Fondul Proprietatea a vândut 23,6% din acțiunile transportatorului de țiței Conpet SA, încasând aproape 100 milioane lei
- Detalii
- Publicat în 12 November 2014
Fondul Proprietatea a vândut 23,6% din acțiunile societății Conpet SA, controlată majoritar de statul român și care este concesionara Sistemului Național de Transport al țițeiului, printr-un plasament privat accelerat de acțiuni la care au putut participa doar investitorii calificați și în urma căruia FP a obținut suma de 99,8 milioane lei, a anunțat, joi, Fondul.
"În urma finalizării procedurii de plasament privat pe Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor ordinare deţinute de Fond în Conpet SA anunţată ieri, numărul final al acţiunilor oferite este de 2.047.095 acţiuni ordinare emise de societate, iar preţul per acţiune este de 48,75 lei. În urma finalizării tranzacţiei, Fondul va deţine 524.366 acţiuni în cadrul Conpet, reprezentând aproximativ 6,1% din capitalul social al societăţii", se arată într-un comunicat al Fondului Proprietatea.
Potrivit legislației europene și americane, investitori calificați sunt instituțiile de credit, societățile de investiții financiare, asigurătorii, fondurile de pensii, organismele de plasament colectiv, autoritățile de stat, instituțiile financiare internaționale precum FMI, precum și alte persoane juridice și fizice, cu condiția să dețină un anumit nivel de active financiare și să efectueze tranzacții la bursă care să depășească un anumit prag.
Anterior tranzacției, Fondul Proprietatea deținea 29,70% din acțiunile Conpet. Compania este controlată de statul român, prin Ministerul Economiei, care deține 58,74% din acțiunile Conpet.
Profit din majorare/scutire de tarife
Societatea Conpet a dobândit calitatea de concesionară a sistemului național de transport al țițeiului în 2002, prin încheierea unui acord petrolier de concesiune cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.793/2002. Conpet administrează o reţea de conducte cu o lungime de circa 3.800 de kilometri, care străbate 23 de judeţe.
În primele nouă luni ale acestui an, Conpet a obținut un profit net de 47,95 milioane lei, în creștere cu 21% față de perioada corespunzătoare din 2013. Rezultatul a fost obținut în pofida faptului că, potrivit documentelor companiei, gradul de utilizare al sistemului de transport a scăzut, în intervalul menționat, de la 28,8% la 27,12%, ca urmare a scăderii volumelor transportate de Rompetrol, care și-a construit propriul terminal marin.
În schimb, la finalul anului trecut, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a aprobat majorarea cu 5,44% a tarifelor percepute de Conpet pentru transportul ţiţeiului autohton, al gazolinei, etanului şi condensatului. Anterior, în perioada 2010-2012, tarifele respective fuseseră majorate cu 11,7%. Pe de altă parte, arată compania, tarifele pentru subsistemul import-bazinul Ploiești, compus din rafinăriile Petrobrazi a OMV Petrom și Petrotel a Lukoil, nu au fost ajustate în același mod, fiind înghețate de către autoritatea competentă la nivelul anului 2010.
Anul acesta, Guvernul a decis să scutească Conpet de obligația de a plăti administratorilor drumurilor publice tarifele de utilizare a acestora pentru lucrări de reabilitare și modernizare a conductelor amplasate în zona drumurilor publice, Executivul invocând faptul că, din această cauză, în prezent sunt blocate 6 lucrări de acest tip ale Conpet, iar societatea s-ar confrunta cu riscul de faliment în cazul în care ar plăti aceste tarife.
Guvernul mai menționa că refuzul Conpet de a plăti tarif pentru ocuparea zonei drumului a condus, cu titlu de sancțiune, la refuzul administratorilor drumurilor publice din unele județe de a elibera autorizațiile necesare executării lucrărilor de reabilitare și modernizare a conductelor magistrale respective.
Exit-uri din energie
De anul trecut, Fondul Proprietatea a început să-și lichideze sistematic participațiile deținute la companii energetice românești. În decembrie 2013, Fondul și-a vândut toate acțiunile deținute la operatorul sistemului național de transport de gaze naturale, Transgaz, reprezentând 15% din capitalul social al companiei, contra sumei totale de 303,4 milioane lei.
În iunie anul acesta, Fondul Proprietatea a vândut o participație de 4,99% din acțiunile producătorului de gaze Romgaz contra sumei totale de 645 milioane lei, rămânând cu un pachet de 10% din titlurile companiei.
În iulie 2014, Fondul și-a lichidat participația la operatorul de transport de energie Transelectrica, reprezentând 13,5% din capitalul social al companiei, contra sumei totale de 212,74 milioane lei.
Potrivit unor surse din piață, Fondul Proprietatea ar intenționa să-și lichideze și participația deținută la OMV Petrom, reprezentând aproape 19% din capitalul social al celei mai mari companii din România.
Strategie de lichidare
În aprilie 2012, acționarii FP au aprobat propunerea celui mai mare acţionar, fondul american de hedging Elliott Associates, de vânzare de active, banii obţinuţi urmând să fie distribuiţi investitorilor.
Astfel, acționarii au aprobat introducerea unui comision suplimentar pe care Franklin Templeton ar urma să îl încaseze pentru distribuţii suplimentare, realizate în urma unor vânzări de active şi acordarea banilor către acţionari, prin programe de răscumpărare de acţiuni sau prin reduceri ale capitalului social şi distribuirea diferenţei către acţionari. Pentru 2012 şi 2013 comisionul suplimentar este de 1,5% din banii obţinuţi din vânzarea de active, iar după 2013 comisionul scade la 1%.
"Din punctul nostru de vedere, această decizie aliniază interesele noastre cu cele ale acţionarilor. Ne dă noi instrumente şi modalităţi de a atinge obiectivul de reducere a discountului dintre activul net şi preţ. Nu suntem forţaţi să vindem active şi nici nu o vom face decât dacă obţinem un preţ pe care îl considerăm corect. Nu suntem lichidatorii Fondului, suntem aici ca să administrăm Fondul în interesele acţionarilor şi intenţionăm să schimbăm portofoliul şi să cumpărăm noi participaţii, dar acum discountul dintre activul net şi preţ este excesiv şi este foarte dificil pentru noi să găsim noi investiţii mai atractive decât propriile noastre acţiuni. Acţiunile pe care le răscumpărăm acum ne oferă nouă şi acţionarilor profit de 100% pentru că discountul este de 50%", a declarat atunci managerul Fondului, Greg Konieczny, într-o conferinţă de presă.
În ianuarie 2013, însă, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a respins modificarea contractului de administrare a Fondului Proprietatea, modificare potrivit căreia administratorul Fondului, Franklin Templeton, ar fi fost mandatat să vândă activele FP, urmând ca banii obținuți să fie distribuiți acționarilor sub formă de dividende speciale, iar administratorul să primească un comision suplimentar, de 1,5% din sumele încasate.
Strategia din prezent a Fondului Proprietatea este de a-și vinde din participații și de a utiliza lichiditățile obținute la răscumpărarea acțiunilor proprii, iar ulterior de a-și reduce capitalul social în mod corespunzător, proces prin care acționarilor li se distribuie numerar.