Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu10032024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Roşia Montană dă afară 400 de angajaţi. Gabriel Resources: pierderi de 2,5 milioane dolari anul trecut

Roşia Montană dă afară 400 de angajaţi. Gabriel Resources: pierderi de 2,5 milioane dolari anul trecut

Rosia Montana mineri

Din cauza întârzierilor repetate ale proiectului minier din România, RMGC a iniţiat la 1 martie procedurile legale pentru concedierea a circa 400 de angajaţi, adică în jur de 80% din forţa de muncă, anunţă Gabriel Resources. Dacă nu există nici un progres cu proiectul minier, contractele de muncă ar putea fi  încheiate în 1 mai.

Pe de altă parte, canadienii au publicat şi rezultatele financiare. Conform acestora, pierderile nete au fost anul trecut de 2,5 milioane dolari sau, în alţi termeni, o pierdere de 0,01 dolari pe acţiune.

“Cu niciun progres în privinţa autorizaţiilor de mediu în viitorul apropiat şi după cheltuieli de 550 milioane dolari în cei 15 ani de prezenţă în România, compania s-a văzut nevoită să dea preaviz de concediere pentru aproape 400 de angajaţi. Toate aceste locuri de muncă şi mai multe vor fi pierdute dacă nu vom asista la un proces real şi transparent din partea noului Guvern în săptămânile şi lunile următoare pentru a continua cu proiectul minier, care are potenţialul de a crea peste 3.600 de locuri de muncă”, a declarat Jonathan Henry, preşedintele şi directorul executiv al Gabriel Resources.

Printre cele mai recente mişcări legate de proiectele miniere ale canadienilor în România amintim şi suspendarea temporară a unui certificat de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic, emis în iulie 2011 în favoarea RMGC. Decizia a fost luată de Tribunalul din Suceava dar nu este irevocabilă şi poate fi atacată în instanţă iar pe perioada suspendării, certificatul de descărcare arheologică 9/2011 pentru masivul Cârnic rămâne valabil.

În perioada care vine, canadienii se vor plimba prin ţară, pe la mai multe instanţe de judecată, ca urmare a faptului că la anumite dosare, aceştia au cerut strămutarea, având  suspiciuni în ceea ce priveşte judecătorii. Acest lucru e posibil de când cu noul Cod de Procedură Penală, care a mutat sarcina la curţile de apel, pe când cu vechiul Cod, cererile erau judecate de Instanţa Supremă.

 

Tag Cloud