Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Gerhard Roiss (OMV): UE s-ar împușca singură în picior dacă ar stopa construcția South Stream

Gerhard Roiss (OMV): UE s-ar împușca singură în picior dacă ar stopa construcția South Stream

Roiss Gazprom

Sancțiunile economice impuse de UE Rusiei nu vor afecta construcția gazoductului South Stream, susține CEO-ul companiei, Gerhard Roiss, într-un interviu acordat publicației austriece Profil, care urmează a fi publicat în această săptămână.

În opinia șefului OMV, principal acționar al OMV Petrom, în cazul în care ar stopa construcția gazoductului, "UE s-ar împușca singură în picior".

Roiss a ținut să amintească faptul că în ceea ce privește secțiunea care traversează Marea Negră, South Stream este construit cu ajutorul mai multor firme italiene și germane. OMV va participa doar la construcția ultimilor 50 de km de conductă, care urmează a lega South Stream de la granița cu Ungaria la hub-ul de la Baumgarten. În iunie, Gazprom și OMV au semnat un acord privind construcția acestor ultimii 50 km de conductă, amintește și Wall Street Journal.

Roiss a precizat că își păstrează atitudinea critică cu privire la sancțiunile impuse Rusiei, adăugând însă că se referă doar la o anumită categorie de sancțiuni. "Declarațiile mele se referă numai la sancțiunile referitoare la piața gazelor naturale. Eu nu vorbesc despre alte sancțiuni", a explicat CEO-ul OMV.

Chiar dacă recunoaște că este "teribil" ceea ce s-a întâmplat cu avionul malaiezian prăbușit în Ucraina, Roiss susține că acțiunile sale ca CEO nu sunt ghidate de evenimente politice.

Tag Cloud