Stiri pline de energie
Energie sub acoperire
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 14 October 2014 11:41
Creşterea preţurilor la energie din ultimii ani şi, într-o anumită măsură curentele ecologiste au condus la crearea unui întreg arsenal de concepte şi tehnici prin care se încearcă să se eficientizeze consumul de energie.
Pe segmentul rezidenţial aproape că s-au epuizat metodele de eficienţă energetică, la nivel de teorie cel puţin. Pe componente de construcţie, există şi studii despre
Miliardarul Ioan Niculae, credit de 5,7 mil. lei prelungit pentru combinatul Donau Chem
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 14 October 2014 11:02
Mare consumator de gaze naturale, combinatul chimic Donau Chem din Turnu Măgurele al miliardarului Ioan Niculae îşi prelungeşte cu un an un credit de 5,7 milioane de lei de la CEC pentru finanţarea activităţii curente a combinatului, indică un document al companiei, consultat de Energy Report.
Garanţiile pentru credit sunt menţinute. Acestea 15 terenuri cu construcţii precum laboratorul
Angajații OMV, care controlează o treime din Consiliul de Supraveghere al companiei, cer acționarilor schimbări la nivelul top-managementului
- Detalii
- Publicat în Monday, 13 October 2014 22:37
Comitetul de întreprindere al angajaților grupului austriac OMV, care are 5 reprezentanți în rândul celor 15 membri ai Consiliului de Supraveghere al companiei, cere acționarilor grupului să ia măsuri, la o ședință crucială a Consiliului care va avea loc marți, pentru a pune capăt disputelor și conflictelor la nivelul top-managementului companiei, dispute care s-ar putea sfârși cu plecarea
Furtună la OMV: CEO-ul Gerhard Roiss ar putea fi demis
- Detalii
- Publicat în Monday, 13 October 2014 12:26
Scăderea profitului operațional a dus la agitarea apelor la nivelul acționariatului și al managementului austriecilor de la OMV, compania-mamă a OMV Petrom, astfel încât directorul general al companiei, Gerrhard Roiss, ar putea fi forțat să-și încheie mandatul înainte de termen, inclusiv la presiunile fondului suveran de investiții al emiratului arab Abu Dhabi, International Petroleum
Anacronic.ro: Scandalul Lukoil – patru instituții, patru erori, patru teme ratate
- Detalii
- Publicat în Monday, 13 October 2014 12:08
- Scris de Florin Drăgan
Acum că rafinăria Petrotel a fost repornită de rușii de la Lukoil, se poate discuta liniștit despre falsele probleme pe care au sărit să le rezolve politicienii noștri și despre problemele care rămân în continuare nediscutate și nerezolvate.
Deschiderea (scandalului) a făcut-o managementul companiei care, pus în fața unui sechestru asigurator decis de parchet, a apelat la prim-ministru. În
Hidro Tarniţa părăseşte turnul TCI din Piaţa Victoriei şi schimbă din conducere
- Detalii
- Publicat în Monday, 13 October 2014 12:08
Hidroelectrica s-a mutat în urmă cu aproape doi ani din Bulevardul Carol în Piaţa Victoriei, la chirii mult mai mari pe metru pătrat. Hidro Tarniţa tocmai a făcut drumul invers, adică a hotărât să elibereze spaţiul pe care îl ocupa la etajul 11 în clădirea de birouri Tower Center International, cea mai înaltă clădire de birouri din România până să se ridice Sky Tower de la staţia de metrou
Lukoil repornește rafinăria Petrotel (Mediafax)
- Detalii
- Publicat în Friday, 10 October 2014 11:08
Lukoil reporneşte, vineri, instalaţiile din incinta rafinăriei din Ploieşti, oprite în urmă cu o săptămână, a declarat, pentru Mediafax, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache, care a precizat că instituţia a fost notificată în acest sens de către companie.
Comisarul-şef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache, a declarat, pentru Mediafax, că vineri dimineaţă
Bani pentru campania electorală? Un mare sponsor PSD vinde un parc cu panouri solare
- Detalii
- Publicat în Thursday, 09 October 2014 16:37
Omul de afaceri Mihai Rotaru, unul dintre cei mai mari sponsori ai PSD la nivel naţional din ultimii ani a hotărât să cesioneze părţile sociale ale Xalandine Energy, firma care deţine un parc fotovoltaic de 5 MW în localitatea Leu din Dolj, indică un document consultat de Energy Report.
Parcul cu panouri solare se întinde pe circa 13,6 hectare şi are o putere instalată de 5.440 kW. Acesta e
Proiect de lege: funcționarii ANRE nu vor putea lucra sau oferi consultanță în energie decât după 3 ani de la părăsirea Autorității
- Detalii
- Publicat în Thursday, 09 October 2014 15:05
Funcţionarii Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nu vor putea să lucreze în companii cu activități sau interese în domeniul energetic sau să ofere consultanță acestora decât după 3 ani de la expirarea contractelor de muncă încheiate cu ANRE, nu vor avea voie să deţină participații mai mari de 5% la companii care fac afaceri cu societăţi din domeniul energetic
Ieftinirea abruptă a petrolului a găurit bugetul Rusiei cu 30-40 miliarde $
- Detalii
- Publicat în Thursday, 09 October 2014 12:59
- Scris de Florin Rusu
Reducerea cu 11% a prețului petrolului WTI de la începutul anului și cu 20% a Brent-ului de la nivelul maxim înregistrat în acest an este pe cale să facă prima victimă: bugetul de stat al Rusiei.
Bugetul de stat al Rusiei este construit pe un preț al petrolului Ural de 100 dolari pe baril. Istoric vorbind Ural-ul se tranzacționează la un discount de 4 dolari față de Brent, ceea ce ar
Conducerea Lukoil de la Moscova amenință cu închiderea definitivă a Petrotel
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 08 October 2014 20:16
- Scris de Florin Rusu
Lukoil nu este mulțumită nici cu ridicarea parțială a sechestrului pus pe conturile și bunurile companiei, amenințând că, în cazul în care, până la finalul acestei săptămâni, autoritățile judiciare nu devin mai înțelegătoare, conducerea Lukoil de la Moscova va închide definitiv rafinăria Petrotel.
Declarația aparține vicepreşedintelui pe rafinare, marketing şi distribuţie din grupul rus