OMV Petrom și-a redus producția trimestrială, însă și-a majorat marja de rafinare și vândut mai mulți carburanți
- Detalii
- Publicat în 19 July 2017
- Scris de Florin Rusu
OMV Petrom, cea mai importantă companie autohtonă de petrol și gaze, și-a mișcorat producția de hidrocarburi și de electricitate în trimestrul al doilea, majorându-și în schimb marja de rafinare și vânzările de produse rafinate.
În trimestrul al doilea, producția de hidrocarburi a OMV Petrom a fost de 169 mii de barili echivalent petrol (bep) pe zi, cu 8 mii bep/zi mai redusă față de cea din perioada similară a anuui trecut, și cu o mie de barili pe zi sub producția din primul trimestru al acestui an.
Producția de țiței și condensat a companiei a fost de 76 mii bep/zi, identică cu cea din priemele trei luni ale anului, însă cu 5 mii bep/zi sub cea din trimestrul al doilea din 2016.
Producția de gaze naturale s-a micșorat la rândul său la 93 mii bep/zi, cu 3 mii bep/zi față de perioada similară a anului trecut, și cu o mie de bep/zi față de cea din primele trei luni ale anului.
OMV Petrom și-a redus și volumul total de vânzări de hidrocarburi la 14,6 milioane bep, cu 0,5 milioane sub performanța din trimestrul al doilea al anului trecut. Față de primul trimestru al acestui an, vânzările companiei s-au majorat cu 0,3 milioane de barili echivalent petrol.
Dacă în perioada similară a anului trecut, OMV Petrom obținea un preț mediu de 36,86 dolari pe baril, ca urmare a relativei stabilizări a prețului internațional al țițeiului, în perioada aprilie-iunie compania a reușit să realizeze un preț de 41,59 dolari pe baril. Acesta este însă mai mic decât prețul din primul trimestru al acestui an, de 45,09 dolari pe baril.
Pe partea de downstream, rezultatele OMV Petrom au fost însă mai bune. Rata de utilizare a rafinăriei Petrobrazi a fost de 94%, iar marja de rafinare a continuat să se aprecieze, de la 6,82% în trimestru al doilea al anului trecut și 7,58% în primul trimestru al acestui an, la 8,51%. Volumul produselor rafinate a crescut la rândul său de la 1,13 milioane tone (în T2 2016 și T1 2017) la 1,28 milioane tone.
Închiderea parțială și, apoi, totală a centralei electrice de la Brazi (repornită la jumătate de capacitate de-abia săptămâna trecută), a afectat și producția de electricitate a companiei, aceasta scăzând de la 0,75 TWh în trimestru întâi la 0,16 TWh în perioada apilie-iunie.