Energy Report

Curtea Constituțională din Ierusalim dă undă verde exporturilor de gaze ale Israelului, decizie importantă și pentru independența energetică a Europei

Curtea Constituțională a Israelului a luat o decizie istorică, respingând o contestație la adresa politicii energetice a guvernului de la Tel Aviv, potrivit căreia până la 40% din producția de gaze naturale a statului evreu va putea fi exportată. Judecătorii au luat decizia cu o majoritate de 5 la 2, anunțând că motivarea detaliată a deciziei urmează să fie publicată la o dată ulterioară.

Contestația, depusă de mai mulți politicieni din opoziție, atât de la stânga, cât și de la dreapta spectrului politic, precum și de o serie de ONG-uri ecologiste, reclama în primul rând faptul că o astfel de decizie strategică a fost luată exclusiv de guvern, fără să fi fost supusă la vot în Knesset, Parlamentul israelian, și că doar companiile străine operatoare de zăcăminte vor profita de liberalizarea exporturilor. Reclamanții au arătat în întâmpinarea lor că, deși legea israeliană a petrolului prevede că Ministerul Energiei de la Tel Aviv este autorizat să ia decizii cu privire la politica Israelului în domeniul gazelor naturale fără să consulte Parlamentul, cea cu privire la fixarea plafonului de export are implicații economice, sociale și de mediu mult prea mari și pe termen mult prea lung pentru a fi lăsată exclusiv în mâinile puterii executive.

Acțiunea în justiție a fost sprijinită și de mai multe organizații de lobby și advocacy care sprijină interesele industriilor israeliene care consumă intensiv gaze naturale și care beneficiază de pe urma limitării exporturilor ca urmare a faptului că pot să achiziționeze gaze la prețuri reduse, ca urmare a excesului de ofertă, exces care ar dispărea dacă exporturile s-ar liberaliza, conducând la o scumpire a gazelor.

Astfel, unul dintre argumentele reclamanților, susținut cu un studiu estimativ realizat de către experți și oameni de știință din domeniul chimiei, era acela că, potrivit calculelor incluse în studiu, economia israeliană ar avea mult mai mult de câștigat de pe urma unei dezvoltări a industriei petrochimice locale, pe baza gazelor naturale ieftine din producția internă, rezultate din înăsprirea interdicției de a exporta, decât din taxele și impozitele pe care statul ar urma să le încaseze de pe urma exporturilor de gaze naturale.

Lobby-ul industriei petrochimice a fost contrabalansat de cel al multinaționalelor de petrol și gaze, pentru majorarea cotei de export, argumentul acestora din urmă fiind că piața locală israeliană este mult prea mică pentru ca investițiile în dezvoltarea de câmpuri gazeifere să aibă sens din punct de vedere economic, în condițiile menținerii restricțiilor cu privire la export.

Important și pentru Europa

În 2010 au fost descoperite zăcăminte masive de gaze naturale în apele teritoriale israeliene din Mediterana. Descoperirea a generat dezbateri aprinse cu privire la posibilitatea de a exporta o parte din producția offshore. În 2012, guvernul a fixat plafonul maxim de export la 53% din producția anuală, reducând-o ulterior la 40%, fapt care însă nu i-a mulțumit pe contestatari, aceștia contestând decizia la Curtea Constituțională.

Un studiu geologic recent, efectuat de americani, arată că bazinul Levant din estul Mediteranei, împărțit de apele teritoriale ale Israelului și Ciprului, ar conține o cantitate de gaze naturale recuperabilă în condiții de rentabilitate economică de nu mai puțin de 3,5 mii de miliarde de metri cubi. Astfel, doar respectivul zăcământ ar fi suficient pentru a satisface consumul de gaze al întregii Europe. Iar unul dintre motivele pentru care proiectul de gazoduct Trans Adriatic Pipeline (TAP) a fost susținut în mod tacit de către Uniunea Europeană în fața rivalului său Nabucco a fost tocmai cooptarea Israelului ca furnizor de gaze naturale pentru Europa, prin intermediul TAP.

Cu două săptămâni înainte de anunțarea verdictului consorțiului Shah Deniz, care a declarat TAP câștigător, a avut loc o discuție între Valeria Termini, vicepreședinte al Consiliului Reglementatorilor Energiei din UE și oficiali ai ministerului israelian al Energiei, pentru a-i convinge să se alăture proiectului TAP, pentru ca Europa să-și reducă dependența de gazul rusesc.

Acest lucru ar permite Israelului să transporte gaz în UE prin intermediul conductei TAP și ar reduce semnificativ investițiile necesare pentru construirea de către Israel a unor costisitoare facilități de export de gaze naturale lichefiate (LNG). 

Planuri comune cu Ciprul

Ministrul energiei de la Nicosia, Giorgos Lakkotrypis, a declarat, recent, că guvernele cipriot și israelian discută planuri care să permită Israelului să exporte gaze naturale provenite din zăcământul offshore Leviathan prin Cipru.

Se iau în calcul două variante posibile: construirea în Cipru a două terminalede gaze naturale lichefiate, prin care să se pună la comun, în vederea exportului, resursele de gaze ale celor două țări, sau utilizarea de către Cipru a gazului israelian pentru generarea de curent electric.

Indiferent de varianta care va fi aleasă, este nevoie de aprobarea companiilor care au concesionate câmpurile gazeifere israeliene, guvernul israelian neputând decide de unul singur felul în care este valorificată producția acestora, ci doar având dreptul de a încasa impozite și redevențe din veniturile rezultate.

Cele două guverne vizează construirea a două terminale de gaze lichefiate la Vasilikos, care să fie alimentate cu resurse provenite din câmpul israelian Leviathan și din cel cipriot Aphrodite.

Și Turcia e o variantă

Alte ipoteze vehiculate sunt construirea unui gazoduct care să transporte gaze naturale din Israel în sudul Turciei, a unui terminal de gaze naturale lichefiate în Iordania sau utilizarea infrastructurii de transport de gaze a Egiptului.

Totuși, decizia favorabilă a Curții Constituționale de la Ierusalim este departe de a fi reprezentat ultimul obstacol în calea demarării exporturilor de gaze naturale ale Israelului. De exemplu, frontierele maritime din sectorul respectiv al Mării Mediterane sunt departe de a fi o problemă rezolvată. Iar resursele de gaze aflate în joc se află în mijlocul a trei conflicte regionale: Israel-Palestina, Israel-Liba și cel dintre grecii și turcii din Cipru.

Astfel, în timp ce Israelul și Ciprul au ajuns la un acord cu privire la delimitarea apelor lor teritoriale, Libanul susține că înțelegerea dintre israelieni și ciprioți are ca efect încălcarea regiunii economice maritime libaneze cu circa 800 de kilometri pătrați. În plus, acordul dintre Israel și Cipru tensionează și mai mult relațiile oricum complicate dintre statul evreu și Turcia, aceasta din urmă declarând public că cooperarea energetică dintre Israel și Turcia constituie o piedică pentru proiectul de gazoduct prin care să fie transporte gaze israeliene în Turcia.

Probleme interne

Exporturile israeliene de gaze naturale se mai confruntă cu obstacole și pe plan intern, de natură legislativă, financiară, politică, precum și legate de protecția mediului. În plus, oponenții liberalizării exporturilor de gaze n-au renunțat la luptă și sunt de așteptat noi confruntări în justiție, precum și în fața agențiilor de reglementare israeliene.

De exemplu, există o problemă importantă cu autoritatea de concurență din Israel. Câmpul gazeifer Leviathan este controlat și operat de un consorțiu format din companiile Delek Group (45% din drepturi), Noble Energy (40%) și Ratio (15%). În urmă cu doi ani, autoritatea de concurență a decretat că respectivul consorțiu constituie un monopol ilegal, întrucât, dat fiind dimensiunile câmpului Leviathan, cele trei companii au ajuns să controleze aproape toate resursele de gaze ale țării.

Companiile au fost programate la audieri în mai anul trecut, pentru a-și susține punctul de vedere, însă au decis să nu se prezinte. Surse din piață susțin că consorțiul pregătește o acțiune de contestare în justiție a deciziei autorității de concurență.

Pe de altă parte, autoritatea nu are la dispoziție decât două posibilități de acțiune: fie să ceară unilateral desființarea consorțiului, fie să ceară companiilor să își vândă producția de gaze separat pe piața internă, permițându-le totodată să continue să acționeze concertat atunci când vine vorba de exporturi.

De unde vor veni banii de investiții?

O altă problemă este legată de banii necesari pentru finanțarea construirii facilităților necesare pentru exportul de gaze din câmpul Leviathan. La finalul anului trecut, consorțiul operatorilor a semnat un acord preliminar cu compania australiană Woodside, care prevede că australienii vor cumpăra o participație de 30% la câmpul Leviathan contra sumei de 2,5 miliarde de dolari.

Deal-ul final urma să fie încheiat după două luni, dar părțile au fost obligate să aștepte decizia guvernului cu privire la exporturile de gaze naturale.

Între timp, estimarea cu privire la resursele Leviathan a fost revizuită în sus cu circa 20%, ceea ce a sporit valoarea câmpului gazeifer offshore. În ultimele luni nu a mai avut loc practic nici o discuție cu australienii, însă este de așteptat ca acestea să fie reluate după recenta decizie a Curții Constituționale. Un purtător de cuvânt al Woodside a salutat decizia, arătând că aceasta întărește angajamentul companiei privind investiția în câmpul Leviathan.

Pe de altă parte, principalii membri ai consorțiului, Delek și Nobel, au viziuni diferite asupra dezvoltării câmpului. Delek ar prefera varianta mai ieftină a exportării gazelor prin intermediul vecinilor turci, în timp ce Noble ar vrea să profite de expertiza australienilor în domeniul terminalelor de gaze naturale lichefiate și a exporturilor de gaze în Extremul Orient.

Decizie grea

Mai e o problemă importantă: locația facilităților de export de gaze. În ultimele luni, atât consorțiul care dezvoltă câmpul Leviathan, cât și guvernul de la Tel Aviv au ajuns la concluzia că construirea lor pe uscat, fie în Israel, fie în Cipru, este exclusă. În Israel ar fi vorba de încălcarea legislației privind protecția mediului și de posibile proteste populare masive, în timp ce Ciprul nu prezintă încredere, printre altele din cauza riscului de credit.

În următoarele câteva săptămâni, companiile partenere la concesiunea Leviathan vor trebui să decidă ce e de făcut în continuare. Guvernul israelian sprijină ideea unui gazoduct submarin către Turcia, și din motive geostrategice. O astfel de conductă ar putea transporta circa 10 miliarde de metri cubi de gaze anual.

Presupunând că toate piedicile politice, birocratice și legislative ar fi depășite, gazoductul ar costa circa 5 miliarde de dolari și ar fi gata cam în 3 ani.

Construirea conductei ar genera venituri de 3-4 miliarde de dolari anual pentru dezvoltatorii Leviathan și ar asigura astfel finanțarea necesară pentru un proiect pe termen mai lung, respectiv construirea unui terminal marin de export de gaze naturale lichefiate. Un astfel de terminal ar costa 4-5 miliarde de dolari și ar aduce venituri anuale de 5 miliarde de dolari din exportul de gaze. Pentru construirea sa, însă, acordul cu Woodside este esențială, consorțiul Leviathan având nevoie de expertiza în materie a australienilor.