Vânzare eşuată la Oscar Downstream, cel mai mare comerciant local independent de motorină
- Detalii
- Publicat în 24 June 2014
Cel mai mare vânzător local independent de motorină neafiliat unor reţele internaţionale, Oscar Downstream, a avut în plan, până de curând, să-şi vândă o parte din active, indică documente ale companiei, consultate de Energy Report. Pentru aceasta, marea companie românească a iniţiat un plan de divizare parţială şi de împărţire a companiei pe ramuri de activitate. Nici vânzarea nu a avut însă succes dar nici divizarea parţială, care trebuia aprobată la Tribunal, dar nu a fost aprobată. Afacerile companiei s-au păstrat însă anul trecut la peste... 2 miliarde de lei.
Pe principiul “dacă nu se poate, renunţăm”, compania a renunţat integral la divizarea parţială şi îşi vede în continuare de afaceri.
Cifra de afaceri a Oscar Downstream a fost de 2,36 miliarde de lei anul trecut, cu un profit net de 34,6 milioane de lei, în creştere de la 30 milioane de lei în anul 2012.
În plus, compania este în plin proces investiţional. Astfel, după ce în vară a inaugurat depozitul de la Fundulea, în toamnă a deschis şantierul la Şercaia din Braşov (al treilea depozit al companiei), investiţie greenfield de 4 milioane de euro iar pentru anul curent au fost anunţate lucrări la Arad şi Cluj. Depozitul din Braşov are o capacitate de stocare de 6.400 mc.
Pentru următorii cinci ani, planul de investiţii însumează 26 milioane de euro şi prevede cumpărarea şi construcţia de depozite proprii până la atingerea capacităţii de 50.000 de metri cubi. În aceste investiţii sunt incluse şi extinderea logisticii şi construcţia de staţii Diesel Point Access şi Diesel.
Înfiinţat în anul 2001, marele importator / distribuitor de morotină a ajuns în prezent să aibă o reţea de peste 850 de staţii de incintă (Dieselpoint) şi o importantă flotă de autocisterne. Firma este controlată de omul de afaceri Alin Niculae prin Redspectrum Management Limited, o firmă înregistrată în Cipru care deţine 99,16666% din Oscar şi Costina Nicolae (0,8333%). Administratorul companiei este Tane Ion Ghioarcă.
Merită poate să amintim aici şi că în ultimii ani, compania a fost printre cele cu “lipici” la contractele cu statul sau cu marile regii de transport, cărora le-a vândut combustibil. Compania a fost ca abonată la contractele cu regiile de transport în comun din mai multe oraşe din ţară, cu marile companii de stat din transport, infrastructură, logistică, dar şi cu mari firme private.
Exemplificăm doar o mică parte dintre clienţi: CFR Călători (cu care a semnat în 10 decembrie un contract de 48,6 milioane lei pentru motorină Euro 5 pentru motoare Diesel), (CNADNR), Aeroportul Otopeni, Electrocentrale Deva şi mai multe din marile Complexe energetice.