Scandalul și confuzia continuă: Polonia afirmă că Rusia i-a tăiat livrările de gaze aproape la jumătate, Gazprom susține că nimic nu s-a schimbat
- Detalii
- Publicat în 11 September 2014
Monopolul de stat al Poloniei în domeniul petrolului și gazelor naturale, Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo (PGNiG) susține că, miercuri, gigantul rus de stat Gazprom a redus livrările de gaze naturale către Polonia aproape la jumătate, după ce, în primele două zile ale săptămânii, polonezii se plânseseră de reduceri cu 20%, respectiv 24%, ale cantităților livrate de ruși, față de prevederile contractuale.
Anunțul vine în aceeași zi în care statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru ca noile sancţiuni economice, înăsprite, împotriva Rusiei să intre în vigoare de vineri, iar Rusia a anunțat că a pregătit noi măsuri de retaliere faţă de sancţiunile UE, preconizând în special restricţii la importurile anumitor maşini sau produse din industria uşoară. În schimb, Gazprom susține că a menținut întreaga săptămână un nivel constant al cantităților de gaze livrate în Polonia.
"Miercuri, deficitul în livrări s-a situat la 45%, față de ce fusese comandat prin conductele de tranzit din Ucraina și Belarus. Nu am primit nici un fel de date sau informații de la Gazprom privind motivele reducerii cantităților de gaze livrate", se arată într-un comunicat al PGNiG, citat de France Press.
Miercuri, transportatorul ucrainean de gaze Ukrtransgaz declarase că reducerea cantităților de gaze livrate de Gazprom unor state UE are drept scop să împiedice respectivele state să aprovizioneze Ucraina, prin inversarea fluxului în conducte, metodă pe care Gazprom o consideră ilegală și contravenind contractelor în vigoare. Ca urmare a reducerii livrărilor Gazprom, Polonia a fost nevoită să stopeze la rândul său aprovizionarea Ucrainei prin flux invers.
Gazprom neagă și nu prea
Ucraina nu mai primește gaze pentru consumul propriu din Rusia din iunie, ca urmare a disputelor privind prețul acestora și datoriile neachitate de Ucraina, a anexării peninsulei Crimea de către Rusia, precum și a conflictului dintre armata guvernamentală și separatiștii proruși din estul țării.
În replică, Gazprom a declarat că afirmațiile Poloniei sunt "incorecte" și că livrările au rămas constante întreaga săptămână, la nivelul de 23 de milioane de metri cubi pe zi. Cu o zi înainte, însă, un purtător de cuvânt al Gazprom declarase că gigantul rus a limitat livrările către Polonia la nivelul de la finalul săptămânii trecute, din cauza unor lucrări de mentenanță la conducte și a unor operațiuni de umplere a depozitelor subterane de înmagazinare gaze ale Rusiei, derulate în perspectiva venirii iernii.
Unii analiști sunt de părere că reducerea livrărilor este o încercare a Moscovei de a strica relațiile dintre UE și Ucraina într-un moment cheie al conflictului din estul țării și de a-și întări poziția la negocierile tripartite Rusia-Ucraina-UE programate pentru 16 septembrie.
Polonezii de la PGNiG compensează deocamdată reducerea cantităților provenite din Rusia cu livrări care vin prin conducte ce tranzitează Cehia și Germania și susțin că, momentan, nu există nici un pericol privind aprovizionarea clienților polonezi și nici nu este nevoie să se apeleze la gazele din depozitele subterane de înmagazinare.
"Este pentru prima oară când ne găsim în situația de a nu fi fost anunțați că volumul livrărilor va fi mai redus decât ce am comandat noi", a declarat purtătoarea de cuvânt a PGNiG, Dorota Gajewska.
Foarte dependenți de Rusia
Mai multe state europene au început să aprovizioneze Kievul cu gaze naturale după ce Moscova a oprit livrările pentru consumul propriu al Ucrainei în iunie. Miercuri, Slovacia, unul dintre furnizorii Ucrainei, a raportat la rândul său o scădere cu 10% a volumelor de gaze livrate de Gazprom. Alt furnizor al Ucrainei este grupul german RWE.
Trebuie remarcat că relațiile dintre Varșovia și Moscova sunt extraordinar de reci, în condițiile în care Polonia a făcut lobby agresiv la UE pentru a impune sancțiuni cât mai dure asupra Rusiei. În plus, polonezii vor găzdui pe teritoriul lor o nouă forță de reacție rapidă creată de NATO ca replică la presupusa implicare a Rusiei de partea rebelilor separatiști în conflictul din estul Ucrainei.
Pe de altă parte, Polonia a obținut, în 2012, o reducere cu 15% a prețului gazelor importate din Rusia, de la Gazprom, iar șeful PGNiG a afirmat, recent, că vrea să obțină o reducere de preț și mai mare la negocierile cu Gazprom care vor avea loc în noiembrie 2014. Ieftinirea de 15% din 2012 le-a permis polonezilor să facă o economie bugetară de peste 900 de milioane de dolari pe an.
Polonia își asigură circa două treimi din consumul anual de gaze naturale prin importuri din Rusia, care se ridică la aproximativ 10 miliarde de metri cubi pe an.