Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sun11242024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Vânzările filialei Gazprom în România s-au majorat de 2,5 ori în pofida războiului din Ucraina

Vânzările filialei Gazprom în România s-au majorat de 2,5 ori în pofida războiului din Ucraina

Vânzările filialei Gazprom din România, Nis Petrol România SRL, s-au majorat în primul trimestru al acestui an de 2,5 ori comparativ cu perioada similară a anului trecut în pofida tensiunilor geopolitice și sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană de la declanșarea războiului din Ucraina pe 24 februarie. Ca urmare a acestor creșteri, România a devenit cea de-a doua piață externă de desfacere a grupului sârbesc NIS Petrol, controlat de Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus de stat Gazprom, după Bosnia-Herțegovina. Peste 21% din veniturile obținute din vânzarea țițeiului și produsele petroliere comercializate în afara Serbiei de grupul NIS Petrol provin din România.

Potrivit raportului companiei mamă sârbești, vânzările grupului Nis Petrol în România s-au majorat în primele trei luni ale acestui an de la 2,2 miliarde dinari (18,7 miliarde euro) la 5,36 miliarde dinari (45,7 milioane euro).

Vânzările de 45,7 milioane de euro din primul trimestru sunt echivalente cu aproximativ 70% din cifra de afaceri de 66 milioane înregistrată de NIS Petrol România SRL în întreg anul 2020.

Comparativ cu creșterea de 2,5 ori din România, vânzările din Bosnia s-au majorat doar de 1,8 ori, la 8,1 miliarde dinari, cele din Bulgaria doar de aproximativ 1,4 ori, la 3,8 miliarde dinari, iar cele din Marea Britanie s-au triplat, la 1,5 miliarde dinari.

Creșteri similare cu cele din România, au înregistrat vânzările din Croația și Germania, însă pe acele piețe valoarea vânzărilor NIS Petrol este una modică, de câte jumătate de miliard de dinari (aproximativ 4 miliarde euro).

Vânzările companiei în Serbia s-au dublat de la 36 miliarde dinari la 72 miliarde dinari.

Principala contribuție la creșterea vânzărilor NIS Petrol din România a avut-o majorarea de 7 ori a livrărilor către companii terțe, de la 367 milioane dinari (3,1 milioane euro) la 2,56 miliarde dinari (21,8 milioane euro).

Potrivit companiei, NIS Petrol deține 19 stații de distribuire carburanți în România și are o cotă de piață totală de 2,7%, din care 1,5% pe piața de retail.

Totodată, divizia de trading a grupului sârb, NIS j.s.c. Novi Sad este activă pe piețele de energie din Serbia (SEEPEX) și România (OPCOM), susține raportul cu rezultatele grupului pe primul trimestru al acestui an. Date fiind veniturile modice din vânzare de electricitate în afara Serbiei, de doar 170 milioane dinari (aproximativ 1,5 milioane euro), cea mai mare parte a veniturilor din România provin, probabil din vânzarea de produse petroliere.

Grupul sârb susține că a investit în primul trimestru al acestui an 32 miliarde de euro, 70% în explorare și producție, din care majoritatea în concesiunile care le deține în România (săparea, fără succes imediat, se pare, a unei sonde, Teremia Nord, în zăcământul EX-7).

NIS Petrol Romania are în portofoliu șase perimetre de petrol și gaze pe teritoriul României, având la toate statut de operator. Patru concesiuni sunt pentru activități de explorare-dezvoltare și exploatare în parteneriat cu compania canadiană East West Petroleum (două în județul Bihor – EX-2 Tria și EX-3 Băile Felix și două în județul Timiș – EX-7 Periam și EX-8 Biled). O a cincea concesiune este deținută în parteneriat cu Zeta Petroleum și Armax Gaz, respectiv concesiunea de dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul DEE V-20 Jimbolia, județul Timiș. Cea de-a șasea concesiune pentru activități de explorare-dezvoltare-exploatare se află tot în județul Timiș, în perimetrul EX-12 Crai Nou.

În 2019, NIS a.d. Serbia (compania care deține rafinăriile de la Pancevo și Novi Sad) a încheiat un contract cu operatorul sistemului național de transport al țițeiului și condensatului, Conpet, care are ca obiect transportul pe calea ferată până la granița cu Serbia a țițeiului extras de subsidiara românească NIS Petrol din perimetrele concesionate în vestul țării.

În raportul pe primul trimestru al acestui an, CONPET precizează că a prestat servicii de transport țiței, gazolină și condensat în baza contractelor încheiate cu clienții tradiționali: OMV Petrom S.A., Petrotel LUKOIL S.A., Rompetrol Rafinare S.A., dar și cu clienți noi: Standard Logistic d.o.o, Serinius Energy România S.A. și NIS Petrol S.R.L..

Tag Cloud