Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare Paza bună trece iarna grea. Noi recorduri la înmagazinarea și importul de gaze

Paza bună trece iarna grea. Noi recorduri la înmagazinarea și importul de gaze

România a înmagazinat miercuri un nivel record de gaze, de 20,5 milioane mc, echivalentul a 87% din producția internă, de 23,6 milioane mc, în condițiile în care nivelul importurilor s-a situat la ce mai înalt nivel din istorie, cel puțin pentru perioada de vară, de 13 milioane mc. Majoritatea importurilor, aproximativ 12 milioane mc, au fost efectuate prin punctul de interconectare cu Bulgaria de la Negru Vodă. Potrivit unor surse din piață, prin acest punct a fost importat nu numai gaz rusesc provenit din Turk Stream, ci și gaz din surse alternative.

Și joi, foarte probabil, situația va fi una asemănătoare, pe piața pentru ziua următoare (PZU) operată de Bursa Română de Mărfuri fiind tranzacționat un volum record de gaze, de aproape 100 GWh (97,5 GWh, mai exact), în condițiile în care vechile recorduri din lunile trecute erau de maxim 30-40 GWh/zi. Majorarea spectaculoasă a volumelor tranzacționate pe piața spot a început în această săptămână, luni fiind comercializați pe PZU 73 GWh.

Prețul, de 810,2 lei/MWh, nu a este însă unul mic, fiind de 5,4, respectiv 3,2 ori, peste cel la care producătorii autohtoni sunt obligați să vândă furnizorilor gaze pentru acoperirea consumului clienților casnici (150 lei/MWh), respectiv CET-urilor (250 lei/MWh).

Pe data de 12 iulie, în depozitele de gaze din România erau înmagazinați 15,6 TWh, reprezentând 47,5% din capacitatea totală disponibilă.

Nivelul de înmagazinare este cu peste 260 milioane metri cubi (2,7 TWh) peste cel de la aceeași dată a anului trecut.

Un nivel de 100 GWh comercializat pe PZU, care de obicei reprezintă doar câteva procente din consumul intern, ar fi egal cu consumul zilnic de weekend sau cu 2/3 din consumului de aproximativ 145 GWh dintr-o zi obișnuită a săptămânii.

Incertitudinile privind evoluția viitoare a livrărilor de gaze din Rusia au făcut ca majoritatea tranzacțiilor cu gaz rusesc să fie lunare, iar în ultimul timp zilnice.

Pentru luna iulie, rezervările de capacitate de import lunare s-au majorat la 37 GWh/zi prin punctul de interconectare de la Negru Vodă și la 5 GWh/zi, prin cel de la Giurgiu-Ruse, de la 34,2 GWh/zi, respectiv 2 GWh/zi în luna iunie.

Însă importurile efective sunt mult mai ridicate în prezent, ca urmare a efectuării de rezervări zilnice, aferente tranzacțiilor spot. Astfel, miercuri, prin Negru Vodă a intrat în România o cantitate de 4 ori mai ridicată decât cea rezervată lunar, de aproape 140 GWh.

O parte din gazul rusesc care intră în România, 4,5 milioane mc/zi sau aproape 50 GWh, ajunge însă în Ungaria, care folosește în prezent România drept țară de tranzit pentru a compensa deficitul de gaz provenit din celelalte rute ale gazului rusesc spre Europa.

Ungaria și-a înjumătățit importurile din Austria în ultima lună, de la 150 GWh/zi la 75 GWh/zi și și-a majorat importurile prin Serbia, de la 113 GWh/zi la 178 GWh/zi, și din România, de la 0 Gwh/zi la finalul lunii mai la 50 GWh/zi în prezent.

Tag Cloud