OMV Petrom a ieftinit benzina și motorina pentru a cincea oară în această lună
- Detalii
- Publicat în 17 July 2014
- Scris de Florin Rusu
Evoluția favorabilă a prețului internațional al petrolului se vede și prețurile la pompă din România, OMV Petrom ieftinind, începând cu noapte de miercuri spre joi (ora 00:00) atât benzina, cât și motorina cu 3 bani pe litru.
Aceasta este cea de-a cincea ieftinire a OMV Petrom de la începutul lunii.
În urmă cu două zile, Energy Report anticipa că benzina și motorina își vor continua tendința de ieftinire, după ce prețul internațional al petrolului Brent s-a depreciat cu 8,3%, sau 9,6 dolari, în mai puțin de o lună.
Evoluția prețului internațional al petrolului a fost parțial compensată de deprecierea monedei naționale în raport cu dolarul, aceasta pierzând numai puțin de 1,5% în fața monedei americane. Dacă pe 20 iunie, petrolul Brent se tranzacționa la un nivel de 115,71 dolari pe baril, iar cursul leu/dolar era 3,23, în prezent Brent-ul a ajuns puțin peste 106,08 dolari pe baril, iar cursul leu/dolar - 3,28.
Evoluția cursului de schimb leu/dolar în ultima lună
Astfel, dacă ieri, un litru de benzina Standard Euro '95 costa la stația OMV Petrom de pe Șoseaua Mihai Bravu 321, 6,26 lei/litru, în timp ce unul de motorină Standard, 6,21 lei, începând de azi șoferi pot achiziționa la aceeași stație, un litru de benzină cu 6,26 lei, iar unul de motorină cu 6,18 lei.