Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon11252024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Preturi Benzina Stiri Preturi Benzina Preturi Motorina MOL a investit 1,1 milioane de euro într-o nouă benzinărie, lângă Drobeta-Turnu Severin

MOL a investit 1,1 milioane de euro într-o nouă benzinărie, lângă Drobeta-Turnu Severin

MOL Drobeta 1 copy

MOL a inaugurat o nouă benzinărie lângă Drobeta-Turnu Severin, rezultatul unei investiții de 1,1 milioane de euro, extinzându-și rețeaua de distribuție din România la 143 de stații, precizează un comunicat al companiei. 

“Noua noastră benzinărie din Simian, rezultatul unei investiții de 1,1 milioane de euro, este modernă, echipată cu tehnologie de ultimă oră, în concordanță  cu standardele înalte de calitate ale Grupului MOL. Ne extindem astfel prezența în zona de sud a României, pe o arteră importantă, utilizată și pentru tranzitul către Bulgaria și Serbia”, a declarat Kinga Daradics, CEO și Country Chairman al MOL România.

Benzinăria din Simian este ideal amplasată pentru a deservi vehiculele în trafic între Drobeta-Turnu Severin și Craiova, iar în continuare către București, pe drumul european E70 – drumul național 6, precum și șoferii care circulă către Timișoara. Benzinăria are o suprafață de 3.900 de metri pătrați și este dotată cu trei pompe multi-produs, inclusiv două pistoale cu alimentare rapidă pentru autovehiculele comerciale. Parcarea poate găzdui simultan patru autocare de pasageri sau vehicule comerciale de mare tonaj și șapte autoturisme.

Stația vinde carburanți de calitate marca MOL: benzină Tempo 95 și EVO Benzină, motorină Tempo Diesel și EVO Diesel precum și GPL.  Șoferii pot achiziționa roviniete și au la dispoziție facilitățile dedicate posesorilor de carduri de carburant MOL Gold și MOL Silver sau ale sistemului de loializare MultiBonus.

În plus, magazinul cu o suprafață de 80 de metri pătrați pune la dispoziție produse alimentare și din tutun, băuturi, precum și lubrifianţi de calitate înaltă MOL Dynamic, respectiv produse premium de îngrijire auto EVOX. De asemenea, clienții pot încerca 6 rețete diferite de preparate din carne de porc sau de pui,  pregătite pe loc la grătarul din incinta magazinului sau se pot bucura de un moment de relaxare pe terasa exterioară cu vedere la Dunăre.

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 30.000 de angajaţi în întreaga lume. Segmentul Upstream cuprinde operațiuni în Orientul Mijlociu, Africa, Asia de Sud și țările membre CSI, compania având peste 75 de ani de experiență în producția de hidrocarburi. În prezent desfășoară activități de explorare în 11 țări și de producție în 7 țări, nivelul producției fiind de peste 118.000 barili echivalent petrol pe zi. Segmentul Downstream al Grupului controlează cinci rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, dintre care 143 în România. Grupul operează o reţea de conducte de gaze naturale de înaltă presiune de peste 5.800 km în Ungaria. Grupul MOL activează şi în comercializarea şi distribuţia de gaze naturale la nivel regional. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul țării, dintre care unul a fost ratificat de către Guvernul României.

Tag Cloud