Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sun03292020

Last updateThu, 20 Feb 2020 11am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse După o revizie generală de peste 7 luni, centrala cu ciclu combinat de la CTE București Vest a fost repornită

După o revizie generală de peste 7 luni, centrala cu ciclu combinat de la CTE București Vest a fost repornită

CTE Vest

 Centrala cu ciclu combinat de la CTE București Vest, care aparține Electrocentrale București (Elcen), cel mai mare producător de energie termică din România, a repornit miercuri, informează un comunicat al Elcen. Centrala a fost oprită programat la 1 septembrie 2014.

Amintim că oprirea a fost planificată pentru revizia generală, conform recomandărilor manualului de mentenanță al producătorului turbinei cu gaze. Reparațiile majore ale centralei au loc o dată la șase ani.

CTE București Vest este cea mai nouă și performantă unitate de cogenerare a Elcen şi  alimentează cu apă caldă și căldură, în principal, cartierele de locuințe din Drumul Taberei, Militari și Crângași și livrează energie electrică în sistemul energetic național.

“Sperăm ca în viitorul apropiat să putem investi în unități moderne, precum cea de la CTE București Vest, și în celelalte centrale (CTE București Sud, CTE Grozăvești și CTE Progresu), care să contribuie la eficiența sistemului energetic național”, a declarat  Marcel-Octavian Nicolaescu, directorul general al Elcen.

Despre CTE București Vest

Centrala cu ciclu combinat de la CTE București Vest, o investiție de aproape 160 milioane de euro, a fost dată în exploatare comercială în anul 2009, fiind prima unitate modernă de acest gen din România pusă în funcțiune după 1990.

Unitatea de cogenerare de înaltă eficiență este compusă dintr-o turbină cu gaze de 143 MW, un cazan recuperator cu ardere suplimentară și o turbină cu abur de 55 MW, sarcina termică produsă fiind de 170 Gcal/h.


Despre Electrocentrale București

Elcen a fost înfiinţată pe 18 decembrie 2002, ca filială a S.C. Termoelectrica S.A., prin reorganizarea acestei societăţi comerciale. În prezent, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri este acționarul majoritar al Elcen, deținând 97,51% din titlurile companiei.

Elcen este cel mai mare producător de energie termică din Capitală (90%) și din țară (40%). Societatea asigură și 4,8% din energia electrică produsă la nivel național.

Pentru 2014, Elcen estimează o cifră de afaceri de aproximativ 1,6 miliarde de lei și un profit brut de 31 milioane de lei.

 

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud