OMV vrea să-și refinațeze datoria, răscumpărând obligațiuni de 750 milioane euro și anunțând o nouă emisiune de 500 de milioane, în scopul consolidării lichidității și flexibilității financiare a Grupului
- Detalii
- Publicat în 15 March 2018
- Scris de Florin Rusu
OMV, principalul acționar al celei mai importante companii românești de petrol și gaze, OMV Petrom, a decis să răscumpere obligațiunile hibride de 750 de milioane de euro emise în 2011.
În plus, Comitetul Executiv al OMV ia în considerare emiterea unor noi obligațiuni hibride, subordonate și fără termen de maturitate, în valoare totală de până la 500 de milioane de euro, profitând probabil de condițiile de piață favorabile din prezent.
OMV răscumpăra obligațiunile hibride din 2011 la valoarea lor nominală plus dobânda valabilă la prima dată la care era posibilă răscumpărarea, 26 aprilie 2018.
Obligațiunile din tranșa întâi și din tranșa a doua (din 2015) nu sunt subiectul răscumpărării decise miercuri.
Emisiunea potențială a noilor obligațiuni hibride subordonate depinde, printre altele, de condițiile de piață și ar putea avea loc în următoarele 18 luni, cel mai devreme în mai 2018.
Noile obligațiuni nu vor avea o dată a scadenței și vor putea fi răscumpărate de OMV la anumite date și în anumite condiții.
Detalii despre viitoare emisiune, cum ar fi valoarea nominală totală, prețul și valoarea cuponului, vor fi determinate pe baza actualelor condiții de piață.
Veniturile provenite din emisiunea potențială a noilor obligațiuni vor fi utilizate pentru consolidarea lichidității și flexibilității financiare a Grupului OMV, precum și în “scopuri corporative”, se precizează într-un comunicat OMV.
OMV și-a redus în ultimii doi ani nivelul datoriei de la 4 miliarde de euro, la finalul anului 2015, la 2 miliarde de euro, cifră înregistrată la finalul anului 2017.