Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11212024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Gazprom: Gigantul cu picioare de lut care refuză competiția

Gazprom: Gigantul cu picioare de lut care refuză competiția

20130212 - Gazprom

Gigantul rus Gazprom și-a avertizat la finalul săptămâni trecute acționarii, dar și potențialii investitori, să se aștepte la o reducere a profitabilității și cash flow-lui companiei, ceea ce a condus la scăderea prețului acțiunilor Gazprom la cel mai redus nivel înregistrat în ultimii trei ani.

Compania rusă a precizat, în cadrul unei întâlniri private cu investitorii, că se așteaptă pentru 2012 la un cash flow de un miliard de dolari și la un profit de 38 miliarde de dolari, au precizat pentru Wall Street Journal, două persoane familiarizate cu prezentarea oferită de cei de la Gazprom.

Imediat, acțiunile companiei listate pe piața moscovită, Micex, s-au depreciat cu 1,5%, pentru ca până la finalul ședinței să închidă cu o pierdere de doar 0,9%. Din iulie 2009, data la care acțiunile Gazprom erau cotate la un preț similar celui înregistrat în prezent, Indicele Micex s-a apreciat cu 44%.

Gazele de șist cutremură vânzările Gazprom

Potrivit WSJ, Gazprom, cel mai mare producător de gaze din lume este presat ca urmare a scăderii vânzărilor pe piața europeană, principalul său partener, în special din cauza crizei economice care traversează continentul, dar și a competiției în creștere. Consumatorii europeni au solicitat renegocierea contractelor și scăderea prețului, după ce piața europeană a fost inundată de gaz inițial destinat Statelor Unite ale Americii, care, ca urmare a exploziei gazelor de șist, nu au mai avut nevoie de importuri pentru a-și acoperi nevoile interne.

Gazprom a informat investitorii că a disponibilizat 4,7 miliarde de dolari pentru a acoperi diferența de preț la gazul furnizat consumatorilor europeni în 2013, suma pentru 2012 fiind de 2,7 miliarde.

Principala problema: mesajul și tonul, nu cifrele

În plus, cu toate că cererea de gaz s-a micșorat cu 1% în primele nouă luni ale anului trecut, gigantul rus a început lucrările la construcția unei noi conducte menite a alimenta Sud-Estul Europei, ale cărei costuri sunt estimate la 40 de miliarde de dolari. 

"Problema este mesajul și mai ales tonul, și nu cifrele. Gazprom nu pare dispus să accepte noua realitate, reprezentată de o cerere în scădere și de o intensificare a competiției. În schimb, Gazprom cheltuie și mai mulți bani pe exploatarea de noi zăcăminte și pe noi conducte", afirmă Ildar Davletshin, analist la Renaissance Capital.

Concurența profită

Concurenții par a profita de deriva strategică a Gazprom. Norvegienii de la Statoil au anunțat joi vânzarea unui volum record de gaze în Europa în 2012. Statoil a oferit formule contractuale mai flexibile partenerilor săi europeni legate de prețul de livrare la terminal, pe când Gazprom a insistat să păstreze actuala formulă, care leagă prețul gazelul de cel internațional al țițeiului.

Un purtător de cuvânt al companiei ruse, contactat de WSJ, a refuzat să facă orice comentariu cu privire la prezentarea privată oferită investitorilor. Oficialii gigantului rus și-au exprimat, în repetate rânduri, optimismul cu privire la evoluția cererii europene de gaz natural în următorii ani. În plus, compania a aerat planurile de extindere a vânzărilor către Asia, disponibilizând 40 de miliarde de dolari pentru noi exploatări și construind o nouă conductă cu punct final coasta Pacificului.

Estimări supra-realiste

În aceeași prezentare făcută vinerea trecută, Gazprom estimează o majorare a exporturilor către Europa cu 10% anul viitor, chiar dacă analiștii consideră mai realistă o creștere de doar 3%. Cu atât mai mult cu cât și exporturile către partenerul strategic al Gazprom, Ucraina, s-au diminuat ca urmare a nemulțumirilor Kiev-ului cu privire la preț, considerat prea ridicat.

"Principala preocupare este cea referitoare la exporturile de gaz în Europa și problema ucraineană", a afirmat Andrey Polishchuk, analist la Raiffeisen Bank. "Fie Ucraina își reduce în continuare importurile, fie Gazprom va reduce prețul. În ambele situații, bilanțul gigantului rus va avea de suferit", a concluzionat acesta.

Compania rusă a mai explicat investitorilor că va plăti dividende pe anul trecut cuprinse între șapte și opt ruble (0,23-0,26 dolari), dividende care ar putea fi finanțate prin contractarea de noi împrumuturi. Profitul pe 2012 va fi cu 15% mai mic decât cel pe 2011, de numai 38 de miliarde de dolari.

Tag Cloud