Listarea CE Oltenia întârzie din cauza dificultății cu care se face desecretizarea informațiilor despre rezervele de cărbune ale Complexului
- Detalii
- Publicat în 04 July 2014
Listarea la bursă a Complexului Energetic Oltenia întârzie pentru că rezerva de cărbune din minele aparținând Complexului, unul din principalele active ale companiei, trebuie auditată de către un auditor recunoscut pe piața internațională de capital, iar în acest scop, informațiile despre această rezervă trebuie desecretizate, proces care merge foarte greu, a declarat, vineri, Gabriel Dumitraşcu, şeful privatizărilor din Departamentul pentru Energie.
"IPO-ul de la CE Oltenia suportă niște corecții. Rezerva de cărbune a Complexului, unul din principalele active ale companiei, trebuie auditată de un auditor recunoscut pe piața internațională de capital. În acest scop, trebuie desecretizate informațiile despre rezerva de cărbune, conținute în licența minieră a CE Oltenia, iar acest proces merge foarte greu. Auditul rezervei de cărbune va fi finalizat probabil doar în prima parte a anului viitor, durează foarte mult procesul de desecretizare", a spus Dumitrașcu, întrebat fiind dacă și când se va mai face listarea CE Oltenia.
Oficialul din Departamentul Energiei a făcut această declarație la ceremonia organizată la Bursa de Valori București (BVB) pentru marcarea primei zile de tranzacționare a acțiunilor furnizorului și distribuitorului de energie Electrica SA.
În acordul cu FMI era prevăzută lansarea unor oferte publice iniţiale, la finele lunii iunie 2014, pentru 15% din acţiunile statului la Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia. Ulterior, termenul a fost amânat pentru septembrie sau octombrie.
Nu s-a făcut restructurarea
În aprilie 2014, managerul Fondului Proprietatea, Grzegorz Konieczny, declara că cele mai mari probleme se regăsesc la Complexul Energetic Oltenia, unde nu a avut loc restructurarea, ba mai mult, personalul a crescut la 18.850 de salariaţi, de la 18.700. Potrivit lui Konieczny, CE Oltenia are spaţiu de reducere a cheltuielilor de producţie cu circa 30%.
"Emisiunea era planificată pentru iunie şi a fost amânată pentru a doua parte a anului, dar sunt încă multe întrebări legate de asta (....) Dacă nu avem un IPO la Oltenia anul ăsta, atunci 2015 va fi şi mai problematic", a afirmat managerul FP.
El a arătat că, în ciuda unor venituri care au atins 4,2 miliarde lei, compania a închis anul trecut pe pierdere. În consecinţă, FP a ajustat în jos, în ultimul an şi jumătate, valoarea portofoliului deţinut la CE Oltenia cu 70%.
Tot în aprilie, Guvernul a elaborat un proiect de OUG care prevede transferul de la Complexul Energetic Oltenia la CET Govora, producătorul de energie termică ce alimentează municipiul Râmnicu Vâlcea și platforma industrială Oltchim, al minelor de lignit Berbești și Alunu, care aprovizionează cu cărbune CET Govora, precum și ștergerea datoriilor neplătite ale CET Govora către CEO, pentru cărbunele livrat, în sumă de de 159,2 milioane lei.
"Păstrarea în patrimoniul Complextului Energetic Oltenia a unităților miniere Berbeşti si Alunu, însoțite de costurile de funcționare aferente (costuri de producție, cheltuieli cu personalul etc), care nu sunt acoperite de clientul CET Govora, aflat în imediata apropiere, conduce la implicații asupra rezultatelor financiare, în speță a veniturile încasate din exploatare. Acest aspect are impact asupra evaluării societății, evaluare realizată în vederea ofertei publice primare", se arăta în nota de fundamentare a proiectului de OUG.
Mine noi
În februarie anul acesta, Guvernul a elaborat un proiect de Hotărâre potrivit căruia Complexul Energetic Oltenia ar urma să investească 2,5 miliarde lei (aproximativ 550 milioane de euro) în următorii 15 ani, din fonduri proprii, pentru a punerea în funcţiune a două noi cariere de lignit în judeţul Gorj, care vor creşte producţia de cărbune a companiei cu 50%.
În nota de fundamentare a proiectului de act normativ se arată că investiţia va "securiza" 1.036 locuri de muncă.
Compania a împrumutat, în luna ianuarie, 193 milioane euro de la BERD, BCR, BRD şi Unicredit pentru a finanţa un proiect de până la 220 milioane euro pentru retehnologizarea unui grup de producţie a electricităţii.
Complexul Energetic Oltenia are 13 grupuri energetice, care cumulează o capacitate instalată de 3.900 MW. Statul deţine, prin Departamentul pentru Energie, 77% din acţiunile Complexului Energetic Oltenia, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 21,5%.
Îl scoate pe Ponta în față
Tot la ceremonia de marcare a primei zile de tranzacționare a acțiunilor Electrica, Gabriel Dumitrașcu a declarat că vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la Electrica pe bursă nu a fost impusă "din afară", guvernul luând această decizie pentru a da un semnal de restructurare a economiei româneşti.
"Nu ne-a impus nimeni din afară să facem o listare majoritară a Electrica. Asta i se datorează primului ministru, pentru ca el îşi dorea să dăm un semnal clar de restructurare a economiei româneşti", a spus Dumitraşcu. Premierul Victor Ponta a deschis, vineri dimineaţa, bursa din Londra, unde încep să fie tranzacţionate certificatele globale de depozit (GDR) denominate în dolari alocate în oferta publică iniţială la Electrica, iar la ceremonia de la BVB a fost proiectată pe un ecran transmisiunea în direct a Antenei 3 de la Bursa din Londra.
Guvernul s-a angajat faţă de FMI să vândă pe bursă, prin ofertă publică iniţială, pachetul majoritar la distribuitorul de energie Electrica.
Secretarul de stat în Departamentul pentru Energie Karoly Borbely a afirmat că listarea Electrica la bursele din Bucureşti şi Londra este "un moment istoric" şi a arătat că vrea, ca prin această operaţiune, România să fie "upgradată" la nivelul de economie emergentă, astfel încât să fie atrase mai multe investiţii.
Potrivit lui Borbely, "pasul" de listare a acţiunilor companiilor româneşti la bursele din Bucureşti şi Londra trebuie să continue, iat statul va trebui ca "încet-încet" să-şi diminueze rolul în companiile pe care le controlează.
Se va tranzacționa și la Londra
Un volum de 19% din acţiunile scoase la vânzare în cadrul ofertei publice iniţiale (IPO) a Electrica au fost alocate prin certificate globale de depozit denominate în dolari şi tranzacţionabile pe bursa de la Londra. Majoritatea investitorilor instituţionali care au preluat acţiuni Electrica în cadrul ofertei provin din România, Polonia, Marea Britanie şi SUA.
Electrica a atras 1,95 miliarde lei (444 milioane euro) prin oferta publică iniţială derulată în perioada 16-25 iunie, cea mai mare astfel de operaţiune realizată vreodată pe piaţa românească.
Compania are un capital social de 3,459 miliarde lei, împărţit în 345.939.929 de acţiuni cu o valoare nominală de 10 lei/acţiune. Capitalizarea de piaţă a companiei, la preţul final din ofertă, de 11 lei/acţiune, este de 3,8 miliarde lei (circa 866 milioane euro).
Electrica va fi, astfel, cea de-a şasea companie de pe bursă după capitalizare, exceptând companiile străine - Erste Bank (EBS) şi fondul de investiţii imobiliare NEPI (NEP).
În urma ofertei publice, statul român a rămas cu 49% din acţiunile Electrica. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a investit 75 milioane euro în ofertă şi a obţinut astfel 8,6% din acţiunile companiei, devenind al doilea mare acţionar, după stat. Al treilea mare acţionar este grupul financiar olandez ING, care a cumpărat acţiuni prin mai multe entităţi.
Cum s-a tranzacționat
Potrivit Mediafax, acţiunile Electrica (EL) au deschis în urcare foarte uşoară la debutul pe Bursa de la Bucureşti, la 11,11 lei, faţă de preţul final de 11 lei/acţiune rezultat din oferta publică iniţială, pe o piaţă în scădere cu 0,6%, cu lichiditatea concentrată pe titlurile distribuitorului de energie.
Titlurile Electrica au variat între un minim de 11,05 lei şi un maxim de 11,17 lei în primele 15 minute de tranzacţionare, cu o cotaţie medie de 11,13 lei/acţiune, potrivit brokerilor, iar preţul afişat la ora 10:15 era de 11,05 lei.
Investitorii au efectuat până la această oră aproximativ 500 de tranzacţii cu acţiuni Electrica, în valoare de peste 6 milioane lei, acoperind mai mult de jumătate din rulajul bursei. În deschidere au fost resimţite presiuni de vânzare, însă piaţa s-a stabilizat rapid în jurul nivelului de 11,11 lei, potrivit brokerilor.
La ora 10:30, acţiunile Electrica erau cotate la 11,18 lei, pe un rulaj de peste 12 milioane lei după circa 1.000 de tranzacţii, acoperind peste 70% din lichiditatea BVB la această oră.
Acţiunile Electrica au program special de tranzacţionare vineri, cu deschiderea la ora 10:00, faţă de ora 9:45 pentru restul pieţei, debutul companiei pe piaţa locală fiind astfel sincronizat cu listarea certificatelor globale de depozit (GDR) pe bursa de la Londra.
Indicele de referinţă BET Plus a coborât cu 0,57% vineri dimineaţă, în timp ce indicele BET-NG, al acţiunilor din sectorul energiei, înregistrează o scădere de 0,44%. Investitorii au tranzacţionat până la ora 10:30 pe BVB acţiuni de 16,5 milioane lei (3,75 milioane euro).