Gabriela Firea și alți 2 senatori PSD vor înjumătățirea valorii maxime a certificatelor verzi și promit ieftinirea cu 5% a curentului electric
- Detalii
- Publicat în 21 January 2014
Senatorii PSD Gabriela Firea, Nicolae Moga și Darius Vâlcov au elaborat un proiect de modificare a legii privind susținerea producției de energie din surse regenerabile, potrivit căruia valoarea maximă a certificatelor verzi acordate drept subvenție investitorilor în capacități de generare verzi ar urma să fie redusă cu peste 45%, de la 55 de euro la 30 de euro.
Astfel, potrivit proiectului, valoarea maximă de tranzacționare a certificatelor verzi ar urma să fie de 30 de euro, față de 55 de euro în prezent.
Legislația în prezent în vigoare prevede că certificatele verzi se tranzacționează la valori cuprinse între un minim de 27 de euro și un maxim de 55 de euro.
"În Europa, sumele pe care marii consumatori de energie din industrie trebuie să le plătească pentru obținerea acestor certificate sunt de aproape 10 ori mai mici ca în România, fapt care le conferă un mare avantaj în industriei românești", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege inițiat de cei trei senatori PSD.
Cei trei își justifică propunerea de reducere de la 55 la 30 de euro a valorii maxime de tranzacționare a certificatelor verzi prin aceea că, în acest fel, "prețul energiei suportate populației nu va mai suporta majorări și, astfel, încurajăm competitivitatea dintre marile companii de pe piață și evităm încărcarea facturilor populației cu contravaloarea acestor certificate".
"Adoptată imediat, această propunere legislativă va duce la o scădere de 5% a prețului plătit de consumatori", se spune în documentul citat.
Certificatele verzi sunt acordate de stat producătorilor de energie regenerabilă pentru fiecare MWh produs şi livrat consumatorilor, aceștia din urmă suportând costul acestora pe facturile lunare.
Aprobarea propunerii celor trei senatori ar însemna încă o diminuare a sprijinului statului pentru energia verde, după ce anul trecut Guvernul a decis că un anumit număr de certificate verzi vor fi acordate companiilor cu o întârziere de trei ani. La 1 ianuarie a intrat în vigoare o altă scădere a acestui sprijin, respectiv diminuarea numărului de certificate verzi acordate producătorilor de energie alternativă.