Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Energie Regenerabila Stiri Energie Regenerabila Energie Solara/Eoliana ANRE majorează valorile-limită de tranzacționare ale certificatelor verzi. UPDATE: Capacitatea eoliană maximă se va calcula anual, nu trimestrial

ANRE majorează valorile-limită de tranzacționare ale certificatelor verzi. UPDATE: Capacitatea eoliană maximă se va calcula anual, nu trimestrial

Certificate Verzi majorare valoare

Valoarea maximă de tranzacționare a certificatelor verzi, pentru anul 2013, a fost ușor majorată față de nivelul de anul trecut, de la 57,389 la 58,823 euro/certificat verde, după ce autoritățile lansaseră, pe surse, informația că pregătesc reducerea respectivei valori maxime la circa 30 euro/certificat verde. În plus, valoarea puterii maxime care poată fi instalată în centralele electrice eoliene și cea a rezervei de putere suplimentară necesară din punct de vedere al siguranţei Sistemului Energetic Național (SEN) vor fi calculate și publicate anual, și nu trimestrial, așa cum se întâmplă în prezent, pe baza legislației în vigoare, iar dreptul operatorilor de rețea de a pune condiții suplimentare centralelor eoliene și de a restricționa accesul acestora la SEN va fi limitat doar la acele situaţii justificate de necesitatea menţinerii siguranţei sistemului.

Valoarea maximă de tranzacționare a certificatelor verzi a fost majorată de la 248,30 lei/certificat verde (57,389 euro) în 2012 la 264,09 lei/certificat verde (58,823 euro/certificat verde) în 2013, potrivit unui ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), publicat joi în Monitorul Oficial.

La rândul său, valoarea minimă de tranzacționare a certificatelor verzi a fost majorată ușor, de la 121,89 lei/certificat verde (28,172 euro) în 2012 la 129,64 lei (28,876 euro) în 2013.

De asemenea, potrivit Ordinului ANRE, contravaloarea certificatului verde neachiziționat de către operatorii economici care au obligație anuală de achiziție de certificate verzi, în cazul neîndeplinirii cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi, a fost majorată de la 496,61 lei/certificat verde neachiziționat (114,777 euro) pentru 2012 la 528,17 lei/certificat verde neachiziționat (117,646) pentru 2013.

Transmiseseră că reduc valoarea maximă

România intenționează să modifice schema de sprijin pentru energie regenerabilă aflată în prezent în vigoare, pentru a se ajunge la un echilibru între nevoile industriei de profil și cele ale consumatorilor de energie, declara, la sfarsitul lunii februarie, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță.

„Avem una dintre cele mai generoase scheme de sprijin pentru regenerabile și nu dorim să o eliminăm, vrem să o ajustăm, pentru a ajunge la un anumit echilibru între nevoile industriei de profil și cele ale gospodăriilor”, a spus Niță.

La acea dată, autoritățile lansaseră pe surse informația că, de la 1 iulie anul acesta, intenționează să reducă numărul de certificate verzi acordate pentru facilitățile eoliene de la 2 la 1 sau 1,5, pentru microhidrocentrale de la 3 la 1,4, pentru proiecte fotovoltaice de la 6 la 3,5, iar pentru biomasă de la 2 la 1,6.

O altă intenție dezvăluită era aceea de reducere semnificativă a valorii maxime acceptate pe piața de tranzacționare a certificatelor verzi, de la circa 57 la 30 euro/MW, nivelul minim urmând să fie menținut la circa 28 euro/MW.

Capacitatea maximă va fi calculată anual

Valoarea puterii maxime care poată fi instalată în centralele electrice eoliene și cea a rezervei de putere suplimentară necesară din punct de vedere al siguranţei Sistemului Energetic Național (SEN) vor fi calculate și publicate anual, și nu trimestrial, așa cum se întâmplă în prezent, pe baza legislației în vigoare, iar dreptul operatorilor de rețea de a pune condiții suplimentare centralelor eoliene și de a restricționa accesul acestora la SEN va fi limitat doar la acele situaţii justificate de necesitatea menţinerii siguranţei sistemului.

Modificările apar într-o propunere a ANRE de revizuire a Normei tehnice „Condiții tehnice de racordare la reţelele electrice de interes public pentru centralele electrice eoliene”, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 51/2009, și sunt justificate, potrivit autorității, de necesitatea de adaptare a cadrului de reglementare la prevederile noii Legi a energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012.

Potrivit unei note de aprobare a propunerii de modificare, calculul și publicarea valorii puterii maxime care poată fi instalată în centralele electrice eoliene și cea a rezervei de putere suplimentară necesară din punct de vedere al siguranţei SEN se vor face anual, și nu trimestrial, ca în prezent.

„De asemenea, s-a clarificat faptul că restricţionarea accesului se poate face doar în acord cu prevederile art. 25 din Legea 123/2012 şi s-a explicitat semnificaţia puterii maxime instalabile în centralele electrice eoliene ca fiind puterea maximă instalată a tuturor centralelor electrice eoliene care pot functiona fără restricţii, conform condiţiilor din SEN, cel puțin 90% din timpul unui an”, se stipulează în notă.

În plus, dreptul operatorilor de reţea de a pune condiţii suplimentare va fi limitat, în acord cu prevederile art. 25 din Legea 123/2012, doar la acele situaţii justificate de necesitatea menţinerii siguranţei SEN.

„Operatorul de reţea trebuie să justifice orice nouă condiţie, iar aceasta trebuie să fie motivată doar de necesitatea evitării unor situaţii care ar afecta siguranţa SEN”, se precizează în nota întocmită de ANRE. 

De asemenea, anumite standarde vor înceta să fie obligatorii, căpătând caracter de recomandare. Standardele respective se referă la condițiile de proiectare a turbinelor eoliene, precum și la măsurarea şi evaluarea caracteristicilor de calitate a energiei turbinelor eoliene conectate la o reţea electrică.

„Potrivit legii şi uzanţelor europene, normele tehnice pot doar recomanda conformarea la cerinţele unor standarde şi nu pot impune respectarea sau aplicarea lor”, explică ANRE.

Propunerea de revizuire mai prevede stabilirea obligaţiilor operatorilor de reţea de a verifica dacă racordarea şi funcţionarea centralelor electrice eoliene nu conduce la încălcarea condiţiilor privind funcţionarea în domeniul de frecvenţă, de tensiune, capabilitatea de trecere peste defect şi calitatea energiei electrice în punctul comun de cuplare, stabilite în norma tehnică.

„În toate cazurile, confirmarea îndeplinirii de către centralele electrice eoliene a condiţiilor de racordare se face prin emiterea unui certificat de conformitate. Verificarea îndeplinirii condiţiilor de racordare şi de funcţionare a centralelor electrice eoliene, precum şi emiterea certificatului de conformitate, se realizează conform unei proceduri elaborate de operatorul de transport și de sistem, cu consultarea operatorului de distribuție şi aprobate de ANRE”, se mai spune în notă.

Obligație de achiziție triplată

La începutul lunii, ANRE a fixat cota obligatorie de achiziție de certificate verzi de către furnizorii de energie electrică care au această obligație, pentru energia din surse regenerabile produsă în anul 2012, la 0,1188 certificate verzi pentru fiecare MWh de energie produs din surse regenerabile, cantitate de peste 3 ori mai mare decât cea stabilită pentru 2011, care era de 0,03746 certificate verzi/MWh.

„Cota obligatorie de achiziție de certificate verzi de către operatorii economici care au obligația achiziției de certificate verzi, pentru anul 2012, se stabilește la 0,1188 certificate verzi/MWh”, se arată în Ordinul președintelui ANRE nr. 8/27.02.2013.

Pentru anul 2011, cota obligatorie de achiziție de certificate verzi fusese stabilită la 0,03746 certificate verzi/MWh.

În noiembrie anul trecut, ANRE estima cota de achiziție de certificate verzi pentru 2012 la 0,116 certificate verzi/MWh, corespunzătoare unui număr total de 5.520.116 certificate verzi emise anul trecut, la un consum final total de energie electrică estimat pentru 2012 la 47,5 milioane MWh.

Certificatele verzi sunt acordate gratuit de către stat producătorilor de energie din surse regenerabile, care apoi le vând furnizorilor de energie electrică. Astfel, un producător de energie din surse alternative câștigă bani atât din vânzarea electricității pe care o produce, cât și din comercializarea certificatelor verzi, pe care furnizorii de energie electrică sunt obligați să le cumpere, ca formă de subvenționare a energiei regenerabile.

Costurile certificatelor verzi cumpărate de furnizorii de energie electrică sunt transferate în facturile la curent electric ale consumatorilor finali.

ANRE a publicat atunci și situația numărului de certificate verzi pe care firmele care au obligația de a achiziționa aceste certificate trebuie să le cumpere pentru a-și îndeplini cota obligatorie pe 2012.

Astfel, un număr de 106 de furnizori de energie electrică trebuie să cumpere în total 5.548.446 de certificate verzi pentru a-și îndeplini cota obligatorie pentru 2012.

Cele mai mari cantități de achiziționat revin companiilor Electrica Furnizare SA (1.238.682 de certificate verzi), Enel Energie Muntenia SA (558.033), Enel Energie SA (529.582), E.ON Energie România SA (457.765), CET Grivița SRL (438.091) și Alro SA (367.037).

Tag Cloud