Gigantul Repsol, o nouă majorare de capital în România
- Detalii
- Publicat în 23 June 2014
Partener de explorare al OMV Petrom în patru perimetre onshore din sudul Carpaţilor Meridionali şi al Carpaţilor de Curbură, gigantul petrolier spaniol Repsol a făcut o nouă majorare de capital la una din cele patru firme sub care operează în România, indică o hotărâre recentă a spaniolilor, consultată de Energy Report.
Este vorba de firma care operează perimetrul Băicoi iar majorarea de capital s-a făcut prin vărsarea a 9,54 milioane de lei în conturile Repsol Băicoi.
Asta după ce în primăvară, spaniolii au încheiat o altă majorare de capital la cele patru firme din România cu circa 6 milioane de lei. Majorările precedente de capital s-au făcut în trei tranşe, începând de la finele anului trecut prin vărsarea sumelor de bani în conturile deschise de compania spaniolă la Unicredit Ţiriac Bank.
În plus, compania petrolieră a hotărât lunile trecute ca activităţile lor în România să fie coordonate diantr-un birou recent închiriat (foto) de compania spaniolă într-o clădire office din apropierea Căii Dorobanţilor, pe strada Intrarea Tudor Ştefan.
În februarie 2013, Repsol a semnat cu OMV Petrom un contract farm-out (de transfer al drepturilor derivate din acordurile de concesiune petrolieră) prin care Repsol cumpăra o participaţie de 49% pentru zona cu adâncime mai mare de 2.500 - 3.000 de metri a perimetrelor onshore de explorare Băicoi V, Târgovişte VI, Piteşti XII şi Târgu Jiu XIII. Parteneriatul s-a făcut pentru evaluarea potenţialului de hidrocarburi al celor patru perimetre.
Cele două mari companii evaluează împreună datele obţinute în cadrul programului de seismică deja derulat pentru a determina oportunităţile de foraj de explorare. La semnarea contractului, OMV şi Repsol estimau că investiţiile pe doi ani pentru forajul de explorare din zonele amintite se pot ridica la 50 de milioane de euro.
OMV Petrom mai are astfel de parteneriate cu ExxonMobil, datând din 2008, şi cu Hunt Oil, din 2010. În plus, austriecii mai au parteneriate de explorare şi/sau producţie încheiate cu grupul Repsol în Libia şi Bulgaria.
Repsol este o companie integrată de ţiţei şi gaze, prezentă în peste 30 de ţări, cu peste 23.000 de angajaţi.
Amintim tot aici că anul trecut, Repsol a fost de acord să primească compensaţii în valoare de 5 miliarde de dolari de la statul argentinian, după de preşedintele ţării, Cristina Fernandez de Kirchner, a dispus măsura naţionalizării companiei YPF. Statul a preluat participaţia majoritară deţinută de grupul Repsol, după îndelungi dispute între administraţie şi companie privind scăderea producţiei şi programul de investiţii. În primă instanţă, spaniolii au solicitat compensaţii în valoare de 10,5 miliarde de dolari.