Energy Report

Doi parlamentari din coaliția de guvernare se contrazic pe tema prețului gazelor din România: unul susține că sunt mai mari, altul că sunt mai mici decât cele din Austria. Care este realitatea

Oricine vizita marți Parlamentul României și asista la ședințele a două comisii, cea de industrie și cea pentru buget, ar fi fost uimit să constate că există două Românii total diferite, descrise, paradoxal, de doi parlamentari, ambii membri ai coaliției de guvernare. Potrivit unuia dintre aceștia, prețul gazelor din România s-a majorat cu 400% de la liberalizare, ajungând să fie mai scump decât cel de pe bursa de specialitate vieneză, potrivit celuilalt, gazul din România este cu cel puțin 25% mai ieftin decât cel tranzacționat pe Central European Gas Hub (CEGH) din Austria.

De ce este important? În aceste zile, pe agenda comisiei de buget a Camerei Deputaților se află un proiect legislativ amendat de comisia de industrii, prin adoptarea căruia s-ar dublat practic sarcina fiscală impusă companiilor producătoare de gaze onshore, ajungând la 55 de lei/MWh, potrivit industriei.

Și mai important Cei doi deputați, Iulian Iancu (PSD, șeful comisiei de industrii) și Toma Petcu (ALDE, fost ministru al energiei) sunt de departe cei mai competenți membrii ai comisiilor respective în ceea ce privește sectorul energetic. Influența lor asupra celorlalți membri ar putea cântări decisiv asupra formei finale a respectivului act normativ.

Prețul gazelor din România este deja superior celui de pe bursa austriacă, a susținut Iulian Iancu în ședința comisiei de industrii, încercând să motiveze introducerea prețului de referință de pe această bursă în formula de calcul a impozitului pe veniturile suplimentare rezultate din dereglementarea prețului gazelor la producător. Potrivit acestuia, prețul gazului din România este de 123 de lei/MWh, iar cel de pe CEGH 108 lei/MWh.

Dimpotrivă, prețul gazului de pe bursa austriacă este mult mai scump decât cel de pe bursele din România, a declarat Toma Petcu, în cadrul ședinței comisiei de buget-finanțe, desfășurată în paralel cu ședința comisiei de industrii, în pofida faptului că raportul ar fi trebuit să fie unul comun. Fostul ministru al energiei a prezentat și două prețuri: 90 de lei/MWh - prețul gazului intern și 120 lei/MWh cel al gazului tranzacționat în Austria.

Este dificil de precizat care dintre cei doi parlamentari are dreptate, cât timp niciunul nu a specificat la ce preț al gazelor și la ce tip de contract se referă.

Dacă este analizată evoluția prețurilor de pe piețele din cele două state, este foarte probabil că Iulian Iancu s-a referit la prețurile spot, din contractele pe termen scurt, pentru ziua următoare, care marți erau de 23,4 euro/MWh, aproximativ 110 lei/MWh, în Austria și de 125 lei/MWh pe OPCOM, respectiv 114 lei/MWh pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), cifre apropiate de cele avansate de Iancu.

Cifrele avansate de fostul ministru al energiei Toma Petcu se apropie de cele înregistrate în luna noiembrie pe BRM și CEGH în contractele pe termen lung. Astfel, dacă prețul mediu ponderat lunar pe BRM pentru gazul livrat în noiembrie a fost de 90,13 lei/MWh, iar cel de pe bursa austriacă de aproximativ 120 lei/MWh.

Potrivit datelor BRM, prețul mediu ponderat pentru gazul din producția internă din trimestrul al patrulea a fost de 95,65 lei/MWh, în timp ce prețul mediu ponderat de la bursa austriacă a fost de 116,69 lei/MWh.

Cu alte cuvinte, ambii parlamentari par a avea dreptate, doar că s-au referit la prețuri diferite. Dar care preț este mai important?

Spre deosebire de piața de electricitate, unde ponderea volumelor tranzacționate pe piața spot reprezintă 35-40% din totalul energiei tranzacționate, pe piața gazelor, importanța tranzacțiilor de pe piețele pe termen scurt, PZUGN pe OPCOM, DayAhead pe BRM, este mult mai mică.

Potrivit Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în ultima lună pentru care sunt disponibile, pe piețele centralizate pe termen lung ale BRM s-au tranzacționat 4,5 milioane MWh, care au acoperit 73% din consumul intern. Și vorbim de o lună de vară, cu o cerere mai scăzută.

Pe piețele pe termen scurt, nou înființate în urmă cu trei, se tranzacționează zilnic cantități mult mai reduse. Potrivit OPCOM, în luna noiembrie pe piața pentru ziua următoare pentru gaze naturale (PZUGN) s-au tranzacționat 59 de mii de MWh, la un preț mediu ponderat de 117 lei/MWh. Chiar dacă am presupune că pe piața spot BRM volumul tranzacționat ar fi dublu, rezultă un volum total de 150.000 MWh/lună tranzacționat pe piața pe termen scurt, aproximativ 3,3% din volumul tranzacționat prin contracte pe termen lung.

Și este normal, pentru că furnizorii de gaze naturale pot estima mult mai precis evoluția cererii și ofertei decât cei de energie electrică (care depind mult mai mult de starea vremii, în special în ceea ce privește producția de energie regenerabilă). Cu alte cuvinte, furnizorii de gaze au tot interesul să semneze contracte pe termen lung și să apeleze la piața pe termen scurt doar pentru fine tuning.

În concluzie, chiar dacă ambii parlamentari au dreptate, Iulian Iancu, responsabil pentru apologia scumpirii gazelor din România, se referă la prețuri pentru un volum de gaze care acoperă 3,5% din consum, iar Toma Petcu, care susține că în România prețurile sunt mai reduse decât în Austria, la prețuri pentru un volum de gaze care acoperă 73% din consum.

Fostul ministru al energiei și-a exprimat de altfel temerea că dacă parlamentarii stabilesc din start ca producătorii să fie impozitați cel puțin la prețul din Austria, ei vor fi împinși să ducă prețurile cel puțin la același nivel. În plus, susține Petcu, dacă parlamentarii nu mai recunosc investițiile de operare, nu mai are logică ca producătorii să extragă gaze suplimentar.

“Dacă se merge pe sistemul ăsta de impozitare, un producător are foarte puține motivații să opereze zăcămintele foarte vechi și chiar să exploreze după zăcăminte noi. Probabil că descoperiri ca la Caragele (descoperire recentă a Romgaz n.r.) nu vor mai avea loc”, a afirmat fostul ministru al energiei.

În schimb, Iulian Iancu a justificat marți adoptarea de către comisia pe care o conduce a amendamentelor de majorare a supraimpozitării în domeniul onshore prin faptul că producătorii au majorat prețurile la gaze cu 400% în urma liberalizării și “vor să-l majoreze în continuare până la 500%”.

Numai că în momentul liberalizării prețului gazelor, acestea se vindeau cu 60 de lei/MWh, iar potrivit Bursei Române de Mărfuri (BRM), prețul mediu al gazelor cu livrare în luna noiembrie a fost de 90 de lei/MWh. Rezultă o scumpire a gazelor cu 30 de lei, sau cu 50%. Dacă s-ar fi majorat cu 400%, prețul gazelor ar fi fost de 300 de ei/MWh, de peste 3 ori mai ridicat decât prețul de pe BRM.

Probabil însă că parlamentarul PSD s-a exprimat greșit și se referă la un preț de 400% mai mare decât costul de producție, care în cazul Romgaz este de aproximativ 28 de lei/MWh. Însă chiar și așa creșterea ar fi de 200%. Iar la costul de producție se adaugă redevența, de aproximativ 28 lei/MWh și impozitul suplimentar, care în noile condiții ar fi de 27 lei/MWh. Cu alte cuvinte, 30% din costul final ar fi prețul de producție, 30% redevența și 30% impozitul pe veniturile suplimentare. Aproximativ 60% din prețul final al intra în buzunarele statului. După achitarea impozitului pe profit, compania ar rămâne cu 5,5% din prețul final.

De altfel, Iancu ar vrea ca impozitul pe veniturile suplimentare să fie achitat nu numai pe venituri, cum spune și denumirea impozitului, ci și pe cheltuieli, în acest sens comisia sa eliminând deductibilitatea redevenței din baza de calcul a impozitului. “Până acum, redevența am plătit-o tot noi”, a declarat Iulian Iancu, prin noi referindu-se la consumatori. În logica sa, orice investitor ar trebui să achite o taxă pentru a investi în România. Logica economică susține însă că nimeni nu investește în producția unui bun, dacă nu are perspectiva de a-și recupera costurile de producție (și cele de comercializare) și valoarea impozitelor și tazelor (inclusiv a redevențelor) și să mai poată realiza și profit.

În ceea ce privește eliminarea deductibilității redevenței din formula de calcul a impozitului pe veniturile suplimentare, Iulian Iancu susține că aceasta e justificată din faptul că ea este recunoscută drept deductibilă din impozitul pe profit. Numai că redevența este deja achitată de companii, ceea ce o transformă pentru companii într-un cost de producție și nu un venit ce trebuie impozitat. Iar includerea sa în baza de impozitare a impozitului pe veniturl suplimentar se transformă în aplicarea unui impozit la impozit.

“Am avut oameni neperformanți pe scaune guvernamentale, și de stânga și de dreapta. Dacă cer scrisoare de la ministerul energiei, îmi răspunde că trebuie să păstrez deductibilitatea redevenței”, afirmă șeful comisiei de industrii a Camerei Deputaților.