Departamentul pentru Energie: România nu va suferi nici dacă Gazprom oprește cu totul livrările de gaze la iarnă, însă nu-și poate ajuta vecinii
- Detalii
- Publicat în 15 September 2014
România nu ar avea nicio problemă în perioada de iarnă chiar dacă Gazprom ar opri în totalitate livrările de gaze şi iarna ar fi extrem de dificilă, afirmă mininistrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, menţionând că grupul rus va reduce din nou cantităţile furnizate clienţilor din România.
Nicolescu a arătat că livrările de gaze ruseşti vor scădea cu 10% începând de marţi până duminică, precizând că nici de această dată reprezentanţii Gazprom nu au comunicat autorităţilor de la Bucureşti motivele reducerii volumelor de gaze.
"Am încercat să discut astăzi (luni - n.r.) cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, dar nu a fost posibil. Mi s-a spus că nu este în Bucureşti. Voiam să aflu motivele acestor reduceri, pentru că nici Transgaz nu are un răspuns de la Gazprom", a afirmat luni, într-o declaraţie de presă, Răzvan Nicolescu.
El a adăugat că importurile de gaze pentru luni sunt în parametrii agreaţi. Ministrul a arătat că producţia zilnică de gaze a României este dublă faţă de consum şi că populaţia nu este afectată de reducerea gazelor din Rusia.
Nicolescu spune că România e pregătită de iarnă
"Cred că trebuie să începem să ne obişnuim cu această situaţie în săptămânile care vor urma. Cantităţile (importate - n.r., de aproximativ 200.000 metri cubi pe zi) sunt absolut nesemnificative şi nu există niciun fel de risc pentru perioada de iarnă, chiar dacă furnizarea s-ar opri de tot până la primăvară şi chiar dacă va fi o iarnă extrem de dificilă", a mai spus Nicolescu.
El nu exclude ca situaţia importurilor de gaze ruseşti să se schimbe de la oră la oră.
"Sperăm că energia să nu fie folosită ca armă politică, pentru că cei care ar face asta ar avea de pierdut", a mai spus Nicolescu.
Pe de altă parte, el a arătat că măsurile luate de guvern în luna aprilie, prin care s-a permis forarea cu sonde noi pe terenuri fără cadastru au ajutat Romgaz și Petrom să aibă producția la nivelul maxim. "De asemenea, am inaugurat investiția Romgaz de la Urziceni și am crescut capacitatea de depozitare cu 110 milioane mc. Am luat toate măsurile care erau necesare ca să nu fim afectați de o posibilă criză în perioada de iarnă", a precizat ministrul delegat pentru Energie.
Nu ne putem ajuta vecinii din motive tehnice
Nicolescu a mai spus că România este pregătită să treaca iarna, însă nu are capacitatea de a ajuta și alte țări în cazul întreruperii livrărilor de gaze către Europa.
"Am avut o serie de discuții cu omologi de-ai mei din Bulgaria, Moldova, Serbia, precum și cu ambasadorul Ucrainei la București, în plus față de consultările zilnice de la Comisia Europeană. Comisia Europeană a convocat mâine întâlnirea tehnică a grupului de lucru responsabil cu securitatea aprovizionării cu gaze naturale. Le-am comunicat omologilor că, din păcate, posibilitatea României de a ajuta este extrem de limitată, cu excepția unui posibil ajutor prin interconectorul Iași-Ungheni. Posibilitățile de a ajuta Bulgaria, Serbia, Ucraina sunt inexistente tehnic. Avem posibilitatea de a ajuta Moldova cu 14.000 mc/oră, dacă situația o impune. Suntem limitați tehnic, le-am comunicat acest lucru cu regretul că, în afară de asigurarea cu aproximativ 3% din consumul Moldovei, posibilitatea de a ajuta nu există", a explicat Nicolescu.
Nicolescu a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că Gazprom a anunţat Transgaz că livrările de gaze naturale vor fi efectuate la parametri normali sâmbătă şi duminică, fără explica motivele reducerii cu 5% aplicată vineri sau ce se va întâmpla de luni.
Gazprom a transmis joi Transgaz că livrările de gaze către România vor fi reduse în următoarele trei zile, fără să explice motivele pentru scăderea volumelor.
România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenţa este importată din Rusia, prin firme intermediare, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern.
Moscova hărțuiește Varșovia?
Uniunea Europeană a institui vineri noi sancţiuni la adresa Rusiei, care prevăd printre altele măsuri specifice împotriva unor ruşi şi ucraineni acuzaţi că sunt implicaţi în conflictul din Ucraina, dar şi blocarea finanţării datoriei pentru trei companii petroliere, şi anume Rosneft, Transneft şi filiala petrolieră a Gazprom - Gazprom Neft.
Pe fondul temerilor privind o eventuală întrerupere a livrărilor din Rusia pe timpul iernii, statele est-europene au început să îşi suplimenteze stocurile de gaze naturale, România fiind una din puţinele ţări din regiune care îşi poate asigura necesarul de gaze din producţia internă.
În ultimul deceniu, Rusia a oprit de trei ori furnizarea gazelor către Ucraina, în 2006, 2009 şi începând din luna iunie a acestui an, din cauza disputelor cu Kievul referitoare la preţ. În acest an, livrările de gaze către Europa au continuat.
"Astăzi (joi – n.r.), după câteva ore de tăcere, avem un anunț de la Gazprom potrivit căruia mâine livrările vor fi reluate la nivelurile programate. Partenerii noștri ruși ne-au dat asigurări că, începând de mâine, comenzile PGNiG vor fi satisfăcute integral", a declarat ministrul polonez al Economiei, Janusz Piechocinski.
Anunțul a venit joi, în aceeași zi în care statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru ca noile sancţiuni economice, înăsprite, împotriva Rusiei să intre în vigoare de vineri, iar Rusia a anunțat că a pregătit noi măsuri de retaliere faţă de sancţiunile UE, preconizând în special restricţii la importurile anumitor maşini sau produse din industria uşoară. În schimb, Gazprom susține că a menținut întreaga săptămână un nivel constant al cantităților de gaze livrate în Polonia. Slovacia și Germania, state care aprovizionează și ele, la rândul lor, Ucraina, prin fluxuri inverse, au raportat de asemenea reducerea cantităților livrate de Gazprom.
Ucrainenii spun că ei sunt ținta rușilor
"Miercuri, deficitul în livrări s-a situat la 45%, față de ce fusese comandat prin conductele de tranzit din Ucraina și Belarus. Nu am primit nici un fel de date sau informații de la Gazprom privind motivele reducerii cantităților de gaze livrate", se arată într-un comunicat al PGNiG, citat de France Press.
Miercuri, transportatorul ucrainean de gaze Ukrtransgaz declarase că reducerea cantităților de gaze livrate de Gazprom unor state UE are drept scop să împiedice respectivele state să aprovizioneze Ucraina, prin inversarea fluxului în conducte, metodă pe care Gazprom o consideră ilegală și contravenind contractelor în vigoare. Ca urmare a reducerii livrărilor Gazprom, Polonia a fost nevoită să stopeze la rândul său aprovizionarea Ucrainei prin flux invers.
Ucraina nu mai primește gaze pentru consumul propriu din Rusia din iunie, ca urmare a disputelor privind prețul acestora și datoriile neachitate de Ucraina, a anexării peninsulei Crimea de către Rusia, precum și a conflictului dintre armata guvernamentală și separatiștii proruși din estul țării.
În replică, Gazprom a declarat că afirmațiile Poloniei sunt "incorecte" și că livrările au rămas constante întreaga săptămână, la nivelul de 23 de milioane de metri cubi pe zi. Cu o zi înainte, însă, un purtător de cuvânt al Gazprom declarase că gigantul rus a limitat livrările către Polonia la nivelul de la finalul săptămânii trecute, din cauza unor lucrări de mentenanță la conducte și a unor operațiuni de umplere a depozitelor subterane de înmagazinare gaze ale Rusiei, derulate în perspectiva venirii iernii.
Unii analiști sunt de părere că reducerea livrărilor este o încercare a Moscovei de a strica relațiile dintre UE și Ucraina într-un moment cheie al conflictului din estul țării și de a-și întări poziția la negocierile tripartite Rusia-Ucraina-UE programate pentru 16 septembrie.
Mai multe state europene au început să aprovizioneze Kievul cu gaze naturale după ce Moscova a oprit livrările pentru consumul propriu al Ucrainei în iunie. Miercuri, Slovacia, unul dintre furnizorii Ucrainei, a raportat la rândul său o scădere cu 10% a volumelor de gaze livrate de Gazprom. Alt furnizor al Ucrainei este grupul german RWE.
Rușilor le-ar fi greu spre imposibil să taie gazele cu totul
Gazprom asigură circa o treime din necesarul total de gaze al Europei și este principala sursă de alimentare pentru multe țări europene. Rușii susțin că se concentrează pe menținerea unui flux constant de livrări pentru clienții lor europeni.
Deceniul trecut, însă, Rusia a tăiat de două ori livrările de gaze către Ucraina, pe fondul unor dispute similare privind prețul de livrare și datoriile neplătite, iar importatorii europeni care primeau gazele de la Gazprom prin conductele ucrainene au avut de suferit.
Însă o nouă tăiere a livrărilor către Europa ar lovi grav Gazprom, reducându-i semnificativ veniturile și capitalul de lucru, în condițiile în care finanțarea de pe piețele vestice de capital ar putea deveni imposibilă în curând, ca urmare a înăspririi sancțiunilor occidentale contra Rusiei.
Oprirea totală a livrărilor este dificilă și din punct de vedere tehnic. Gazele nu au unde să se ducă în altă parte prin conducte decât tot la clienți. Iar reducerea drastică, intenționată și planificată, a volumelor extrase de Gazprom din zăcămintele pe care le deține, este imposibilă. De asemenea, astfel de cantități imense de gaze ar fi imposibil de ars la sonde în condiții de siguranță.