Gabriel Resources (Roșia Montană): Washingtonul ne va susține oficial interesele comerciale în România
- Detalii
- Publicat în 15 March 2013
Departamentul de Stat pentru Comerț al Statelor Unite a trimis, pe 1 martie 2013, o notificare canadienilor de la Gabriel Resources, compania care controlează 80,69% din acțiunile Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectelor miniere de la Roșia Montană și Bucium, anunțându-i că îi va sprijini oficial în demersurile lor pe lângă autoritățile de la București, se afirmă în raportul pe 2012 al Gabriel Resources.
„La 1 martie 2013, Departamentul de Stat pentru Comerț al Statelor Unite a notificat compania cu privire la decizia sa de a o sprijini oficial, prin intermediul Centrului de Advocacy pentru Comerț Internațional al Departamentului, care coordonează resursele și autoritatea Guvernului SUA în sprijinul oportunităților internaționale de business care implică factori de decizie din guverne străine. Ca parte a acestei asistențe de advocacy, Gabriel Resources consideră că Guvernul SUA va sprijini compania comunicând cu Guvernul României în numele intereselor comerciale ale Gabriel Resources în România”, se afirmă în documentul citat.
Gabriel Resources mai apreciază că majoritatea puternică de care se bucură în Parlament actuala coaliție de guvernare USL, la care se adaugă înființarea, de către noul executiv, a unui minister pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, constituie factori pozitivi pentru dialogul dintre companie și guvern cu privire la proiectul de la Roșia Montană.
În plus, compania precizează că, în martie și aprilie anul acesta, sunt programate termene de judecată în cinci procese în care sunt contestate mai multe autorizații obținute de companie.
„Numărul mare de voturi obținute de USL la ultimele alegeri și puternica majoritate parlamentară de care se bucură guvernul USL în Parlament constituie o despărțire de trecut, trecut în care diferitele coaliții de guvernare erau nevoite să armonizeze agende politice multiple. Compania privește această aparentă stabilitate și forță a guvernului, la startul mandatului său de patru ani, laolaltă cu înființarea, de către noul executiv, a unui minister pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, ca pe o bază pozitivă pentru dialogul dintre companie și guvern cu privire la proiectul de la Roșia Montană”, se arată într-un comunicat al Gabriel Resources.
Fiscul român le datorează bani, au 5 termene de judecată în martie și aprilie
Cei de la Gabriel Resources spun că, după alegerile parlamentare și după rezultatul pozitiv al referendumului regional cu privire la reluarea mineritului în Apuseni, care au avut loc ambele în decembrie 2012, vor continua dialogul cu noul guvern român cu privire la beneficiile economice, sociale, culturale și de mediu pe care proiectul minier Roșia Montană le va aduce pentru România.
"Așteptăm finalizarea procesului de autorizare de mediu pentru proiect, care va permite Gabriel Resources să construiască prima mină modernă din România, în beneficiul țării și al tuturor celor implicați", a declarat președintele și CEO-ul Gabriel Resources, Jonathan Henry.
Potrivit raportului anual pe 2012 al companiei, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins irevocabil, pe 13 martie 2013, recursul înaintat de autoritățile fiscale române la o sentință din mai 2011 a Curții de Apel București, potrivit căreia Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) este îndreptățită să i se restituie de către fisc suma totală de 12,7 milioane lei, reprezentând taxe, pentalități și dobânzi plătite de RMGC în perioada ianuarie 2005 - iunie 2007.
În comunicat se precizează că, în lunile martie și aprilie 2013, sunt programate termene de judecată în cinci procese în care sunt contestate mai multe autorizații obținute de companie:
• O cerere de anulare a evaluării strategice de mediu pentru Planul Urbanistic Zonal (PUZ) de zonă industrială, emis de Agenția Regională de Protecție a Mediului (ARPM) Sibiu, în martie 2011, va fi judecată de către Tribunalul Cluj vineri, 15 martie 2013;
• O solicitare adresată Tribunalului Cluj, de către 3 ONG-uri, vizând anularea certificatului de descărcare arheologică emis în iulie 2011 pentru mina de la Carnic, va fi judecată pe 18 martie 2013;
• Următorul termen de judecată al cererii de suspendare a certficatului de descărcare arheologică emis în iulie 2011 pentru mina de la Carnic, depusă de aceleași 3 ONG-uri, este programat pentru 5 aprilie 2013;
• Pe 22 martie 2013 se va judeca cererea depusă de un ONG privind publicarea anumitor documente legate de licența de exploatare pentru proiectul Roșia Montană;
• Pe 1 aprilie 2013, la Tribunalul București a fost fixat un prim termen de judecată pentru cererile altor două ONG-uri, de suspendare și anulare a certficatului de descărcare arheologică emis în iulie 2011 pentru mina de la Carnic.