Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie România nu mai așteaptă rezultatul studiilor europene de impact privind gazele de șist

România nu mai așteaptă rezultatul studiilor europene de impact privind gazele de șist

Ponta gaze de sist

Moratoriul instituit în România asupra gazelor de șist a expirat în luna decembrie a anului trecut și nu a fost reînnoit, a declarat, marți, premierul Victor Ponta, declarația sa fiind prima recunoaștere publică a acestei decizii. El a adăugat că ar putea dura patru până la cinci ani până să poată fi estimată producția potențială de gaze de șist a României.

„Moratoriul a expirat în decembrie și nu a fost reînnoit. Dacă se vor găsi gaze de șist în România, sunt convins că tehnologia de explorare va progresa suficient de mult în patru sau cinci ani astfel încât să poată primi toate avizele de mediu necesare”, a spus Ponta, într-un interviu video live pe site-ul ziarului Adevărul, citat și de Bloomberg.

„Nu sunt fanatic anti-rus, dar dacă pot fi independent energetic, să nu mai plătim către Gazprom, nu mă supăr”, a adăugat Ponta.

În mai 2012, după învestire și cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare din decembrie, Guvernul Ponta a impus un moratoriu pe extracţia de gaze de şist până la finalizarea studiilor europene privind impactul fracturării hidraulice asupra mediului.

Astfel, în programul de guvernare, Guvernul Ponta îşi propunea „instituirea imediată a unui moratoriu privind exploatarea gazelor de şist până la finalizarea studiilor ce se află în derulare la nivel european privind impactul asupra mediului prin procedeul de fracţionare hidraulică”.

Prevederea se afla în cadrul capitolului privind protecţia mediului înconjurător. În luna iunie 2012, premierul Ponta a declarat că Guvernul vrea să amâne până după alegerile parlamentare deciziile privind gazele de şist.

Nu există norme unitare în UE, dar se fac presiuni în acest sens

Metoda fracturării hidraulice presupune pomparea la mare adâncime și cu mare presiune a milioane de litri de apă sărată, amestecată cu un „cocktail” de substanțe chimice, ce are ca efect sfărâmarea rocilor subterane și eliberarea gazului natural. Metoda prezintă riscuri de mediu, cum ar fi cel legat de poluarea rezervelor subterane de apă.

În Uniunea Europeană nu există în prezent norme unitare cu privire acest subiect, problematica fiind lăsată la latitudinea statelor membre. Unele guverne naționale, cum ar fi cel francez sau cel bulgar, au interzis explorarea și exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică.

În decembrie anul trecut, Comisia Europeană a lansat o consultare publică privind dezvoltarea pe viitor în Europa a unor proiecte de exploatare a combustibililor fosili neconvenționali, cum ar fi gazele de șist.

Uniunea Europeană trebuie să aibă o poziție unitară în problema gazelor de șist, întrucât, în caz contrar, Europa riscă dezindustrializarea, a declarat, recent, CEO-ul OMV, Gerhard Roiss, într-un interviu pentru Financial Times.

El a afirmat că opoziţia manifestată de opinia publică din Europa față de tehnologia fracturării hidraulice arată că este necesar sprijinul autorităților comunitare, pentru ca statele să fie „acoperite” din punct de vedere politic și, astfel, să își poată permite să cerceteze modalităţile de utilizare a acestei tehnologii.

„Avem nevoie de o poziţie europeană mai puternică şi nu de abordări diferite de la stat la stat. Nu acesta este drumul de urmat. Temerile publice sunt atât de mari încât fără un fel de <umbrelă> europeană va fi foarte greu pentru guverne să facă ceva în acest sector”, a explicat directorul general al OMV.

Eşecul exploatării de către Europa a gazelor de şist, a căror prezență este confirmată în cel puţin 15 ţări de pe continent, va pune companiile europene într-un dezavantaj concurenţial faţă de rivalele din Asia şi SUA, iar Europa se va confrunta cu pierderi de locuri de muncă şi investiţii, a avertizat Roiss.

„Oamenii nu realizează că se pierd locuri de muncă din cauza lipsei investiţiilor. Dezindustrializarea ar putea să nu fie vizibilă acum, dar atunci când va surveni, va fi prea târziu. Trebuie să ne amintim că economia Europei concurează cu China şi SUA. Trebuie să vedem imaginea de ansamblu, dincolo de discuţiile privind poluarea. Dar acest echilibru nu există, deoarece politicile noastre în Europa sunt pe termen prea scurt şi sunt prea populiste”, a mai spus Gerhard Roiss.

La rândul său, comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, a declarat că UE lucrează la un set de recomandări în domeniul tehnic şi al mediului pe care statele membre le-ar putea impune companiilor din sectorul gazelor de şist, dar a precizat că UE nu poate forţa ţările membre să renunţe la interdicțiile asupra exploatării acestei resurse.

„Putem ajunge la un acord privind standardele, dar după aceea deciziile sunt la latitudinea statelor membre. Avem nevoie de acţiuni de pionierat şi de proiecte demonstrative, care ar trebui să ducă la un nivel mai ridicat de acceptare de către opinia publică a exploatării gazelor de şist”, a explicat Oettinger.

Tag Cloud