Petrom bagă 200 de milioane de euro pentru a fora peste 100 de sonde noi la Suplacu de Barcău, zăcământ vechi de jumătate de secol
- Detalii
- Publicat în 29 March 2013
OMV Petrom va investi circa 200 de milioane de euro în intervalul 2013-2015 pentru îmbunătățirea ratei de recuperare a resurselor de hidrocarburi din zăcământul de la Suplacu de Barcău, din nord-vestul României, zăcământ aflat în exploatare de peste 50 de ani și care acoperă 10% din producția de țiței a Petrom în România.
OMV Petrom a anunțat vineri începerea implementării proiectului, printr-un comunicat remis Bursei de Valori București (BVB).
„Operăm zăcăminte foarte mature, iar în ultimii ani am reușit să reducem rata declinului producției la circa 1% pe an. Proiectele de redezvoltare a zăcămintelor sunt și vor fi esențiale pentru a menține producția stabilă”, a declarat CEO-ul companiei, Mariana Gheorghe.
În prezent, Petrom furnizează aproximativ 40% din necesarul de tiței și gaze din România.
Suplacu de Barcău este un zăcământ matur de țiței, exploatat de peste 50 de ani, a cărui producție zilnică reprezintă circa 10% din producția de țiței a OMV Petrom în România.
„Proiectul de redezvoltare de la Suplacu prevede forajul suplimentar a 105 sonde, implementarea de tehnici de ultimă oră pentru creșterea factorului de recuperare a hidrocarburilor, construirea unui nou parc de colectare și a unei instalații de tratare a apei reziduale, precum si modernizarea sistemului de evacuare a gazelor și a sistemului de comprimare a aerului”, se arată în comunicatul OMV Petrom.
Redezvoltarea zăcămintelor are ca scop deblocarea unor rezerve suplimentare de hidrocarburi. Prin forarea de sonde suplimentare, modernizarea echipamentelor și implementarea de tehnologii noi în cadrul unor zăcăminte mature se urmărește îmbunătățirea factorului de recuperare pentru țiței și gaze, reducerea consumurilor tehnologice și energetice, precum și a impactului asupra mediului, spun cei de la Petrom.
Potrivit sursei citate, în prezent, rata medie de recuperare a rezervelor, la cele 238 de zăcăminte operate de catre companie, este de circa 25% pentru țiței și 49% pentru gaze.
„Practic, cu ajutorul tehnologiilor noi, vom reuși să extragem mai mult din zăcăminte care sunt în exploatare de zeci de ani. Noi credem că există încă potențial în aceste zăcăminte mature”, a declarat Gabriel Selischi, director Zone de Producție Interne OMV Petrom.
OMV Petrom mai anunță că și-a propus implementarea a 6-8 proiecte de redezvoltare de zăcăminte până în 2015.
La sfărșitul anului 2012, patru proiecte de redezvoltare a zăcămintelor erau în faza de proiectare, iar două depășiseră stadiul deciziei finale de investiție, respectiv Suplacu și Oprișenești. Producția aferentă celor 6 zăcăminte reprezintă circa 40% din producția curentă a OMV Petrom.
„Investițiile necesare pentru implementarea celor 6 proiecte, inclusiv Suplacu, se vor ridica la circa 400 milioane de euro, iar rezervele sunt estimate la 70 milioane bep”, notează Petrom.