Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11072024

Last updateTue, 29 Oct 2024 8am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Piete Internationale Preţul gazelor a sărit de pragul de 200 de lei/MWh pentru prima dată în ultima jumătate de an. Scumpire cu 50% în 10 zile. Care sunt motivele

Preţul gazelor a sărit de pragul de 200 de lei/MWh pentru prima dată în ultima jumătate de an. Scumpire cu 50% în 10 zile. Care sunt motivele

 

Preţul spot al gazelor tranzacţionate pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) a sărit de pragul de 200 de lei/MWh pentru prima dată în ultimele 6 luni, în pofida faptului că România are depozitele pline. Reducerea producţiei interne cu 15% în urma intrării în revizie a zăcământului Petrom de la Hurezani şi nou introdusa taxă de 10 euro/MWh pentru gazul rusesc transportat prin Bulgaria ar putea fi unele dintre explicaţiile scumpirii gazului pe piaţa internă, dar şi în regiune.

De ce este important Consumatorii casnici nu sunt afectaţi de evoluţia preţului pe bursele spot, pentru alimentarea acestora (dar şi a producătorilor de energie termică), Guvernul stabilind ca producătorii să le vândă furnizorilor gaz la preţ reglementat, de 150 de lei/MWh. Consumatorii non-casnici, în schimb, sunt alimentaţi de furnizori de pe piaţa liberă, fie în urma semnării unor contracte pe termen lung cu producătorii/traderii, fie de pe pieţele spot.

Mai este interesant Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, intenţionează să păstreze actuala schemă de compensare/plafonare. "Noi ne dorim foarte mult menţinerea schemei de plafonare-compensare exact aşa cum este ea şi vă dădeam mai devreme un argument de ce este bine că astăzi avem o plafonare a acestor preţuri: pentru că vedem deja cum piaţa internaţională de gaze naturale a luat o dinamică nefavorabilă consumatorului", a precizat ministrul.

În urmă cu 10 zile, sâmbătă 6 octombrie, preţul spot al gazului coborâse la 137,6 lei/MWh (27,7 euro). În numai 9 zile, acesta s-a apreciat cu aproape 50%, ajungând la 203 lei/MWh (40,88 euro/MWh), preţul mediu la care s-a tranzacţionat gazul cu livrare în ziua de luni.

În şedinţa de luni, preţul medu al gazului livrat a doua zi, marţi, 17 octombrie, a scăzut marginal, însă a rămas tot peste 200 de lei/MWh, 201,7 lei/MWh mai exact.

Ultima dată când a fost înregistrat un preţ superior celui de 203 lei/MWh a fost pe 24 aprilie.

Şi pe cea mai importantă bursă regională, cea austriacă CEGH, gazele s-au scumpit considerabil, preţul pentru ziua următoare depăşind pragul de 50 de euro/MWh. Gazul cu livrare în ziua de luni a avut un preţ de 52,2 euro/MWh, cu o treime sau aproape 13 euro peste cotaţia de marţea trecută, de 39,2 euro/MWh.

Potrivit datelor Transgaz, luni România a importat 14,4 milioane mc de gaze, a exportat 10,6 milioane mc (din care 7,1 milioane mc în Ungaria, 2,3 Milioane mc în Ucraina şi 1,2 milioane mc în Republica Moldova), a produs 20,7 milioane mc şi a stocat 3,4 milioane mc.

Atât pe CEGH, cât şi pe piaţa internă, o parte importantă din gazul tranzacţionat de import este gaz rusesc.

Iar începând de vinerea trecută, potrivit Bloomberg, Bulgaria a introdus o o taxă de 20 de leva (10 euro) pentru fiecare MWh de gaz provenit din Rusia, echivalentul a aproximativ o pătrime din preţul de la acea dată de pe CEGH.

Probabil că traderii au început deja să factureze noua taxă în preţul solicitat pe burse.

În plus, în cazul României, la scumpirea gazului pe pieţele spot a contribuit şi intrarea în revizie a zăcământului de la Hurezani, operat de OMV Petrom, care a redus nivelul producţiei interne cu aproape 15%.

Surse din piaţă au declarat că revizia zăcământului operat de OMV Petrom este una programată de mult timp şi că va dura până pe 20 octombrie.

 

Tag Cloud