Energy Report

The Economist: Lemnul a ajuns combustibilul viitorului. Nebunia ecologistă a Europei

Ce sursă de energie regenerabilă este cea mai importantă pentru Uniunea Europeană? Industria solară, poate? Trei sferturi din capacitatea fotovoltaică instalată totală a lumii se află în Europa. Sau cea eoliană? Germania și-a triplat capacitatea instalată eoliană în deceniul trecut. Răspunsul este însă: nici una dintre acestea. De departe, cel mai utilizat combustibil energetic așa-zis regenerabil, în Europa, este lemnul.

Circa jumătate din consumul total de energie regenerabilă din Europa este asigurat de lemn (sau biomasă, ca să folosim termenul la modă), sub toate formele sale, de la șipci la pelete sau talaș. În unele țări, cum ar fi Polonia sau Finlanda, lemnul satisface peste 80% din cererea locală de energie regenerabilă. Chiar și Germania, stat care și-a propus să înlocuiască toate facilitățile de energie nucleară cu unele de energie regenerabilă și care a subvenționat la greu industria solară și eoliană, mai mult de o treime din consumul total de combustibili energetici non-fosili este asigurat de lemn.

După ani de zile în care guvernele din Europa au ținut discursuri sforăitoare despre „revoluția energetică”, despre tehnologii de ultimă oră și despre reducerea emisiilor de carbon, principalul beneficiar al politicilor „verzi” ale acestor guverne pare a fi combustibilul preferat al societăților pre-industriale. 

De unde a pornit totul

Ideea că lemnul ar fi avantajos din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon sună bizar. Însă argumentul inițial pentru includerea sa pe lista UE a surselor de energie regenerabilă era unul respectabil. Dacă lemnul folosit într-o centrală de producere a energiei electrice provine din păduri bine administrate, atunci carbonul dioxidul de carbon care iese pe coșurile centralei este neutralizat de cel care este captat și înmagazinat de copacii nou plantați. În acest fel, lemnul se poate dovedi neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2.

Dacă se întâmplă într-adevăr așa sau nu, în viața reală, e o cu totul altă discuție. Însă odată ce autoritățile de la Bruxelles au decis să-l numească „sursă de energie regenerabilă”, utilizarea sa pur și simplu a explodat.

Lemnul prezintă numeroase avantaje pentru producția de electricitate. E scump să „plantezi” câmpuri întregi de mori de vânt, însă, cu investiții minime, centralele electrice pot fi adaptate pentru a folosi drept combustibil un amestesc constâmd în 90% cărbune și 10% lemn, procedeul purtând numele de „cogenerare”. Spre deosebire de noile facilități solare sau eoliene, centralele electrice sunt deja conectate la rețele de electricitate.

Mai mult, energia produsă din lemn nu este intermitentă, precum cea solară sau eoliană și, în consecință, nu are nevoie de capacități instalate de rezervă pe timpul nopții sau în zilele fără vânt. Și dat fiind că poate fi folosit în centrale bazate pe cărbune, care altfel ar fi fost închise ca urmare a noilor standarde europene de mediu, lemnul este extrem de popular în rândul companiilor energetice.

Banii cresc în copaci

Rezultatul logic a fost că s-a format extrem de repede o alianță al cărei scop este susținerea subvențiilor din bani publici pentru producția de energie pe bază de biomasă.

Astfel, s-au strâns laolaltă, sub același stindard, activiștii ecologiști, convinși că lemnul este neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2, companiile de utilități, care au văzut în lemn o modalitate ieftină de a-și salva de la închidere centralele bazate pe cărbune, și guvernele, pentru care lemnul este singura cale prin care poate fi atins obiectivul UE, acela ca 20% din energia de pe continent să provină din surse regenerabile până în 2020. Obiectiv care ar fi trebuit să fie declarat ratat deja, dacă s-ar fi bazat doar pe capacități eoliene și solare.

Goana pentru îndeplinirea acestui obiectiv a creat un nou soi de business energetic. În trecut, producerea de electricitate pe bază de lemn nu reprezenta decât o operațiune de reciclare de deșeuri, desfășurată la scară mică. Orice fabrică norvegiană de celuloză și hârtie avea și o centrală electrică în apropiere, unde se ardeau crengi și talaș. Doar ulterior a apărut cogenerarea, care inițial a reprezentat o inovație strict marginală.

Răspândire „incendiară”

Însă în 2011, RWE, una din principalele companii de utilități ale Germaniei, și-a convertit centrala Tilbury B din estul Angliei pentru a funcționa exclusiv cu pelete de lemn, care reprezintă o formă comună în care lemnul este utilizat pentru ardere industrială. Ideea a fost preluată extrem de rapid și de alții.

Drax, una din principalele centrale electrice pe cărbune ale Europei, a anunțat că își vaconverti trei dintre cele șase cuptoare pentru arderea de lemn. Finalizarea proiectului este programată pentru 2016, când se estimează că va genera 12,5 TWh de electricitate pe an. Această energie va primi o subvenție, numită certificat verde, în valoare de 45 de lire sterline/MWh, pe lângă banii rezultați din vânzarea sa la prețul pieței. La actualele prețuri, Drax ar putea primi, după 2016, 550 de milioane de lire sterline pe an doar din subvenții pentru biomasă, sumă mai mare decât profitul brut al companiei pe anul trecut, în sumă de 190 milioane lire sterline.

Cu astfel de stimulente, companiile europene s-au apucat să întoarcă planeta cu fundul în sus în căutare de lemn. Europa a consumat 13 milioane de tone de pelete de lemn în 2012, iar dacă trendul actual se menține, cererea va ajunge la 25-30 milioane de tone pe an până în 2020.

„O industrie inventată din nimic” distruge alte industrii

Problema este că Europa nu produce suficient de multă cherestea pentru a face față acestei creșteri a cererii. Așa că o bună parte din necesar va proveni din import. Importurile de pelete de lemn ale UE au crescut cu 50% doar în 2010, iar comerțul mondial cu acest produs, influențat atât de cererea din China, cât și de cea din Europa, s-ar putea majora de 5-6 ori până în 2020, de la 10-12 la 60 de milioane de tone.

O bună parte din ofertă va proveni din recentul boom al exporturilor de lemn din vestul Canadei și din sudul Statelor Unite. Gordon Murray, director executiv al Wood Pellet Association din Canada, îl descrie ca pe o „industrie inventată din nimic”.

Evident, prețurile au explodat. Lemnul provenit din vestul Canadei s-a scumpit cu 60% de la finalul anului 2011 și până în prezent. Acest lucru pune presiune pe companiile care îl utilizează. Circa 20 de mari fabrici de prelucrare a talașului pentru industria de construcții și-au închis porțile în Europa în ultimii cinci ani. Prețurile mari la lemn afectează și fabricile de celuloză și hârtie. În Marea Britanie, producătorii de mobilă se plâng de concurența pentru lemn pe care sunt nevoiți să o suporte din partea producătorilor de energie și cer eliminarea sau măcar reducerea substanțială a subvențiilor pentru biomasă.

Însă dacă subvenționarea energiei produse pe bază de biomasă ar fi într-adevăr o modalitate eficientă de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, poate că toate aceste pagube colaterale ar putea fi ignorate și considerate consecințe nefericite ale unei politici cu reale beneficii pentru societate. Deci, e eficientă? Nu.

Lemnul generează dioxid de carbon de două ori: și în centrala electrică, și pe lanțul de producție. Procesul de producere al peletelor este extrem de intensiv din punct de vedere energetic, iar rezultatul este că se emit 200 de kilograme de CO2 pentru a genera un singur MWh de electricitate. La o subvenție de 45 de lire sterline/MWh, costă 225 de lire sterline să economisești o tonă de emisii de CO2 trecând de la gaze la lemn. Și asta doar presupunând că restul procesului, care are loc în centrala electrică, este neutru din punct de vedere al emisiilor. Și probabil că nu este.

Unde ajung banii dumneavoastră

În ultimii câțiva ani, oamenii de știință au ajuns la concluza că ideea inițială de la care s-a plecat, aceea că dioxidul de carbon asimilat de păduri bine administrate neutralizează dioxidul de carbon emis de centralele electrice, a reprezentat o simplificare exagerată a faptelor. În realitate, depinde ce fel de păduri ai la dispoziție, cât de repede cresc copacii, dacă folosești bucăți de lemn sau copaci întregi și așa mai departe.

În 2011, Agenția Europeană pentru Mediu afirma că „ipoteza potrivit căreia producerea de energie pe bază de biomasă ar fi neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2 nu este corectă, întrucât ignoră faptul că utilizarea de terenuri pentru a crește plante în scop energetic înseamnă că respectivele terenuri nu vor mai fi utilizate pentru a crește plante în alte scopuri, inclusiv pentru asimilarea de CO2”.

Tim Searchinger de la Princeton University a calculat că, dacă sunt utilizați copaci întregi pentru producția de energie, așa cum se întâmplă uneori, emisiile de CO2 cresc, comparativ cu situația în care se utilizează cărbune, cu 79% în primii 20 de ani și cu 49% în 40 de ani, astfel încât nu survine practic nici o reducere de emisii în primul secol, intervalul necesar pentru ca noi copaci să crească și să ajungă la maturitate.

Și, vorba lui Tom Brookes de la European Climate Foundation, „noi încercăm să reducem emisiile de dioxid de carbon acum, nu în o sută de ani”.

Pe scurt, Uniunea Europeană a reușit să creeze o subvenție care costă o căruță de bani, probabil nu reduce emisiile de CO2, nu încurajează apariția prin inovație a noi tehnologii energetice și, în plus, crește ca cedrii Libanului.

Articol preluat din ultimul număr al The Economist, din 6 aprilie 2013