Stiri pline de energie
Noua formulă de calcul a redevenței și impozitul suplimentar pe liberalizarea prețului gazelor au redus cu 14% profitul Romgaz
- Detalii
- Publicat în Thursday, 15 November 2018 11:55
- Scris de Florin Rusu

Romgaz, unul dintrte cei doi mari producători de gaze naturale din România, a înregistrat pe primele trei trimestre ale anului un profit net de aproximativ un miliard de lei, în scădere cu 14% față de perioada similară a anului trecut ca urmare a modificării formulei de calcul a redevenței prin introducerea prețului de referință de pe bursa de la Viena, superior celui realizat de companie
OMV a semnat un act adițional prin care-și majorează volumul de gaze importat anual de la Gazprom cu echivalentul producției trimestriale a OMV Petrom
- Detalii
- Publicat în Monday, 05 November 2018 11:50
- Scris de Florin Rusu

OMV, principalul acționar al companiei românești, OMV Petrom, va importa un volum anual de gaze rusești mai mare cu un miliard de metri cubi față de volumul prevăzut în actualul contract reînnoit recent cu Gazprom, au stabilit șefii celor două companii, Rainer Seele, respectiv Alexey Miller, care au și semnat un act adițional în acest sens, în cadrul unei întâlniri avute la Sankt
OMV Petrom mai are de încasat peste 10 milioane de euro de la companiile de asigurări care au subscris polițele pentru centrala Brazi
- Detalii
- Publicat în Friday, 02 November 2018 11:47
- Scris de Florin Rusu

OMV Petrom a încasat în trimestrul al treilea aproximativ 10 milioane de euro de la companiile de asigurări care au subscris polițele pe care sunt preluate riscurile aferente centralei Brazi, care anul trecut s-a confruntat cu defectarea ambelor transformatoare, o perioadă fiind în totalitate nefuncțională, a declarat, în cadrul unei conferințe cu analiștii directorul financiar al
Guvernul majorează accizele de la 1 ianuarie, actualizându-le cu inflația. Scumpiri de 10 bani/l la carburanți și de 0,5 lei la un pachet de țigări
- Detalii
- Publicat în Thursday, 25 October 2018 20:00
- Scris de Florin Rusu

Guvernul a majorat nivelul accizelor pentru anul viitor peste cel prevăzut în actualul Cod Fiscal, în urma actualizării acestora cu creșterea prețurilor de consum comunicată oficial de Institutul Național de Statistică. Astfel, dacă la benzină cu plumb, acciza ar fi trebuit să rămână, potrivit Codului Fiscal postat de site-ul MFP, și în 2019 de 1.976 lei/1000 litri, din prima zi a anului
OMV răsuflă ușurat. Trump: Nu intenționăm să sancționăm companiile implicate în Nord Stream 2
- Detalii
- Publicat în Monday, 03 September 2018 13:50
- Scris de Florin Rusu

Companiile energetice europene implicate în proiectul Nord Stream 2, printre care și OMV, principalul acționar al OMV Petrom, nu vor fi sancționate de administrația Statelor Unite pentru participarea lor la construirea gazoductului, a declarat președintele american Donald Trump în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Washington, care a prefațat întâlnirea cu omologul său polonez,
Wood Mackenzie: Majorare fiscalității trimite România pe penultimul loc al competitivității offshore în regiune. Vasile Iuga: În Marea Neagră temperatura geopolitică este în creștere
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 29 August 2018 16:49
- Scris de Florin Rusu

Noua fiscalitate adoptată de parlament referitoare la exploatarea offshore a afectat competitivitatea industriei de petrol și gaze din România comparativ cu cea din statele din regiune, a declarat Vasile Iuga, expert în domeniul valorificării gazelor naturale, citând un studiu recent al Wood Mackenzie.
Potrivit Wood Mackenzie, România a devenit mai puțin competitivă decât toate statele din
Majorarea fiscalității a diminuat cu 10% profitul Romgaz în prima jumătate a anului
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 15 August 2018 16:47
- Scris de Florin Rusu

Romgaz a înregistrat în prima jumătate a anului un profit net de 797 milioane de lei, în scădere cu 10% față de profitul realizat în perioada similară a anului trecut (de 887,5 milioane lei) ca urmare a majorării cu 18% a cheltuielilor (și cu doar 5% a veniturilor). Principalele cheltuieli suplimentare au fost de natură fiscală: redevența fiind calculată la prețul gazului de la Viena
Randamentul dividendului Romgaz pentru 2018 ar putea fi de 3 ori mai mic decât cel din 2017. Statul - principal pierzător
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 15 August 2018 16:42
- Scris de Florin Rusu

Randamentul potenţial al dividendului Romgaz s-ar putea situa la 4,8%, în varianta unei distribuţii a profitului de 50%, respectiv la 8,6%, în situaţia unei distribuţii de 90% (cum a fost cazul pentru profitul realizat în 2017), reiese dintr-o analiză a Tradeville efectuată pe baza bugetul rectificat aferent anului 2018. Acesta este mult inferior randamentului din anii trecuți, de 13,56% n
Black Sea Oil & Gas condiționează luarea deciziei de investiție referitoare la Proiectul Midia în ultimul trimestru al acestui an de rezolvarea problemelor legislative, fiscale și de liberalizare a pieței
- Detalii
- Publicat în Friday, 03 August 2018 16:35
- Scris de Florin Rusu

Black Sea Oil & Gas SRL (“BSOG”), companie deținută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), intenționează să ia decizia finală de investiție în ceea ce privește Proiectul Midia Gas Development (descoperirile Ana și Doina) în ultimul trimestru al acestui an. CEO-ul BSOG, Mark Beacom, condiționează însă adoptarea deciziei de
Cine sunt câștigătorii și pierzătorii prețului impus de guvern la gaze? Care ar putea fi motivațiile din spatele deciziilor PSD?
- Detalii
- Publicat în Monday, 23 July 2018 11:08
- Scris de Florin Rusu

Preocuparea pentru consumatorii casnici a fost principala motivare adusă de consilierul primului ministru, Darius Vâlcov, preluată și în expunerea de motive a proiectului de Hotărâre de Guvern, pentru introducerea controlului prețului gazelor naturale. Proiectul de HG publicat miercuri de Ministerul de Finanțe, prin care plafonează prețul de vânzare al gazelor din producția internă de la
ANRM va renunța la prețul de referință de pe bursa vieneză din formula de calcul a redevenței și va lua în calcul și diferențierile dintre diferitele zăcăminte
- Detalii
- Publicat în Friday, 20 July 2018 11:07
- Scris de Florin Rusu

Formula de calcul a redevenței în cazul resurselor petroliere va fi modificată până la finalul anului, urmând a fi luat în calcul un preț de referință de pe piața autohtonă (bursele OPCOM și BRM), a declarat pentru Profit.ro, consilierul președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), Dorin Ursărescu.
Noua formulă nu va fi mult diferită de cea actuală și ar urma să
Decizia de investiție în Neptun Deep îngreunată de revenirea ExxonMobil la vechile practici de favorizare a proiectelor care produc bani la prețuri scăzute ale barilului de petrolul
- Detalii
- Publicat în Thursday, 19 July 2018 11:03
- Scris de Florin Rusu

Șansele ca ExxonMobil să adopte o decizie de investiție favorabilă în ceea ce privește producția de gaze din Marea Neagră (Neptun Deep), deținut în parteneriat cu OMV Petrom, ar putea fi afectate nu numai de brusca creștere a fiscalității adoptate de Parlamentul român săptămâna trecută, ci și de schimbarea politicilor investiționale ale noii conduceri a gigantului petrolier american.
Într-o
Ce uită politicienii: ca să impozitezi agresiv trebuie să ai ce. Cazul gazelor din Marea Neagră și modelul venezuelean
- Detalii
- Publicat în Saturday, 14 July 2018 10:58
- Scris de Florin Rusu

Noul sistem de impozitare a producției de gaze offshore adoptat de Camera Deputaților este lăudat sau damnat luându-se în calcul exclusiv veniturile aduse la buget. Politicienii deja împart veniturile suplimentare obținute prin noua formă de taxare, autostrăzile fiind, ca și în cazul altor supraimpozitări introduse, destinația favorită a miliardelor care vor curge, potrivit analiștilor, în
OMV Petrom va avea din nou un român în Directorat: Radu-Sorin Căprău a fost numit membru al Directoratului responsabil pentru Downstream Oil
- Detalii
- Publicat în Friday, 22 June 2018 09:24
- Scris de Florin Rusu

OMV Petrom va avea din nou un român în Directorat, Consiliul de Supraveghere al companiei numindu-l vineri pe Radu-Sorin Căprău, în funcția de membru al Directoratului, responsabil pentru Downstream Oil, pe perioada rămasă din mandatul lui Neil Anthony Morgan, care și-a anunțat recent demisia.
Radu-Sorin Căprău, 43 de ani va ocupa poziția de membru al Directoratului, responsabil pentru
Sberbank și-a concediat analistul vedetă, pentru publicarea unui raport în care susține că Nordstream 2 și TurkStream păgubesc cu 28 de miliarde de dolari acționarii Gazprom în detrimentul firmelor contractante apropiate lui Putin
- Detalii
- Publicat în Friday, 25 May 2018 17:12
- Scris de Florin Rusu

Banca rusească Sberbank și-a concediat marți unul dintre analiști pentru grave încălcării ale deontologiei după ce un raport al băncii, redactat de acesta și destinat exclusiv clienților a fost publicat luni în presa de la Moscova.
În raportul redactat împreună cu o colegă, analistul Alex Fak, susținea că principalii beneficiari ai proiectelor Gazprom de infrastructură de transport gaze
Vești proaste pentru șoferi: Se înmulțesc pariurile investitorilor pe o cotație de 100 de dolari a barilului de petrol
- Detalii
- Publicat în Thursday, 24 May 2018 17:10
- Scris de Florin Rusu

Investitorii nu mai exclud un preț al petrolului Brent de peste 100 de dolari pe baril, dovadă că în prezent există contracte option pentru nu mai puțin de 93 de milioane de barili potrivit cărora prețul petrolului va depăși acest prag în următoarele 12 luni.
De ce este important.Cotațiile internaționale ale petrolului, împreună cu cursul de schimb leu/dolar și impozitarea (accize+TVA),
Petrolul s-a apreciat la maximul ultimilor trei ani și jumătate în urma anunțului lui Trump privind retragerea SUA din acordul nuclear semnat cu Iranul
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 09 May 2018 09:45
- Scris de Florin Rusu

Prețul petrolului a crescut miercuri în urma anunțului președintelui american Donald Trump privind retragerea Statelor Unite din acordul nuclear semnat de comunitatea internațională cu Iranul, care a provocat îngrijorări în piață cu privire la nivelul ofertei la nivel global.
Investitorii se tem că sancțiunile anunțate de Trump vor perturba activitatea mai multor companii energetice
OMV vrea să-și refinațeze datoria, răscumpărând obligațiuni de 750 milioane euro și anunțând o nouă emisiune de 500 de milioane, în scopul consolidării lichidității și flexibilității financiare a Grupului
- Detalii
- Publicat în Thursday, 15 March 2018 09:26
- Scris de Florin Rusu

OMV, principalul acționar al celei mai importante companii românești de petrol și gaze, OMV Petrom, a decis să răscumpere obligațiunile hibride de 750 de milioane de euro emise în 2011.
În plus, Comitetul Executiv al OMV ia în considerare emiterea unor noi obligațiuni hibride, subordonate și fără termen de maturitate, în valoare totală de până la 500 de milioane de euro, profitând probabil
ROPEPCA: Raportarea redevenței la un preț din străinătate arată lipsa de suveranitate și o totală indiferență cu privire la dezvoltarea pieței de gaze din România
- Detalii
- Publicat în Monday, 12 February 2018 09:12
- Scris de Florin Rusu

Propunerea de a raporta redevența pentru gazele produse în România la o cifră virtuală din străinătate, cifră mult mai ridicată decât prețurile autohtone, arată lipsă de suveranitate și o totală indiferență cu privire la modul de funcționare a pieței de gaze naturale din România, susține Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), ca reacție la adoptarea
Sondaj Reuters: Petrolul se va aprecia într-un ritm mai accelerat anul viitor
- Detalii
- Publicat în Friday, 15 December 2017 11:05
- Scris de Florin Rusu

Analiștii pieței petroliere consultați în această săptămână de Reuters și-au majorat cu 3 dolari pe baril estimările privind prețul mediu al petrolului pentru anul viitor, în urma deciziei cartelului statelor exportatoare de petrol (OPEC) și a altor producători, printre care și Rusia, de a extinde perioada de plafonare a producției până la finalul lui 2018.
În opinia acestora, tensiunile
Comisia de anchetă ANRE nu va mai audia niciun reprezentant al statului sau companiilor private
- Detalii
- Publicat în Friday, 15 December 2017 11:03
- Scris de Florin Rusu

Companiile din domeniul energetic, dar și instituțiile statului care operează, monitorizează și supraveghează acest sector, își pot relua activitatea curentă, membrii Comisiei parlamentare de anchetă a Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) votând joi încheierea audierilor Comisiei.
Singura instituție care va mai fi obligată să răspundă punctual întrebărilor